Actualitate

Dacă doriți să-i revedeți… Meciul gloriilor. Reguli de acces pe stadion

Luni 16 august, Stadionul ”Jean Pădureanu” din Bistrița găzduiește un meci demonstrativ între fostele glorii ale fotbalului bistrițean și o echipă a legendelor fotbalului românesc, în frunte cu Miodrag Belodedici și Dorinel Munteanu. Partida dintre Old Boys Gloria Bistrița și echipa Ligii Legendelor va fi precedată, de la ora 18.00, de prezentarea Gloriei 2018 Bistrița-Năsăud pentru noul sezon al Ligii a III-a.

https://www.facebook.com/CSGloria2018/posts/976497966244149

Organizatorii au anunțat că publicul îi va putea revedea pe Călin Albuț, Aurel Nalați, Dorel Zegrean, Valer Săsărman, Emil Dăncuș, Ioan Miszti, Paul Czervenski, Dănuț Matei, Ovidiu Maier, Ilie Lazăr, Sergiu Costin, Alin Chibulcutean, Sergiu Mândrean, Adrian Florea, Paul Șomodean, Toma Ivan, Lucian Sănmărtean, Gavril Balint, Marius Tanca, Doru Nicolae, Eugen Voica (Old Boys Gloria Bistrița), respectiv Costel Câmpeanu, Florin Prunea, Miodrag Belodedici, Dorinel Munteanu, Romulus Buia, Adrian Neaga, Lucian Goian, Gabriel Cânu, Sebastian Moga, Răzvan Pădurețu, Sorin Frunză, Iulian Mihăilă, Daniel Vlădescu, Adrian Brăcăcel, Radu Funeriu (Liga Legendelor).

Intrarea este gratuită. Porțile stadionului se deschid la ora 16.30.

La stadion, cine dorește poate contribui, donând rechizite, la dotarea a 500 de ghiozdane pentru copiii nevoiași din județul nostru. Puteți dona rechizite pentru orice nivel de studiu, rechizite în stare bună/foarte bună (penare), caiete, instrumente de scris, etc.

Reguli privind accesul

Accesul pe stadion se face pe porțile de lângă tribunele A și B, începând cu ora 16.30. Publicul este rugat să se prezinte din timp la stadion pentru a evita aglomerările de persoane și a respecta regulile de distanțare și cele de siguranță sanitară, în vigoare.

Pot participa ca spectatori la evenimentele sportive în aer liber persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, cele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Nu se vor colecta dovezile, ele trebuie doar prezentate la intrarea pe stadion personalului abilitat să efectueze triajul.

Minorii sunt exceptați de la prezentarea dovezilor medicale necesare participării în calitate de spectatori la evenimentul sportiv.

Accesul în incintă va fi permis în urma triajului observațional. Nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome evidente de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală alterată). În cazul înregistrării unei temperaturi peste 37,3°C, se repetă termometrizarea după 5 minute de repaus. Dacă temperatura ridicată se menține, persoana va fi izolată de restul grupului și i se va recomanda să contacteze autoritățile sanitare.

Controlul de securitate de la porți se va face doar vizual, spectatorii fiind rugați să colaboreze și să prezinte de bună voie obiectele pe care le dețin în buzunare și/sau genți de dimensiune admisă.

Purtarea măștii de protecție de către spectatori este obligatorie pe toată durata participării la evenimentul sportiv. Minorii sub 5 ani nu au această obligativitate.

Spectatorii vor avea obligația de a nu părăsi locul alocat, în caz contrar fiind invitați să părăsească incinta.

ATENȚIE! Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile (se deschid doar tribunele A și B). Spectatorii sunt rugați să respecte normele sanitare în vigoare, dar și distanțarea fizică.

Reglementările sunt cuprinse în ordinul pentru aprobarea regulamentelor privind condițiile necesar a fi respectate pentru accesul în bazele sportive, în vederea practicării sporturilor individuale în aer liber, pentru practicarea sporturilor de echipă în aer liber, pentru reluarea activității de natație în bazinele acoperite și în aer liber din România, în vederea desfășurării activităților sportive în spații închise, desfășurării activităților de pregătire fizică în săli de fitness și aerobic, respectiv accesul spectatorilor la evenimentele sportive semnat de Ministerul Tineretului si Sportului (Nr. 535 din 30 iulie 2021) si Ministerul Sanatatii (Nr. 1.505 din 9 august 2021)

https://www.facebook.com/CSGloria2018/posts/977876006106345

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.