Politică

Daniel Suciu: Colaborarea PSD-PNL la nivel judeţean, necesară

”În ciuda evenimentelor din ultima perioadă, acelea prin care, din nefericire, o parte a colegilor noştri de alianţă au decis să părăsească lupta, prea grea, împotriva sistemului creat de un preşedinte ilegitim, am decis să privesc partea pozitivă a lucrurilor. La nivel judeţean PSD şi PNL se arată dispuse să continue colaborarea politică şi administrativă, o decizie necesară”.

Cooperare pentru realizarea proiectelor din teritoriu

În ciuda evenimentelor din ultima perioadă, acelea prin care, din nefericire, o parte a colegilor noştri de alianţă au decis să părăsească lupta, prea grea, împotriva sistemului creat de un preşedinte ilegitim, am decis să privesc partea pozitivă a lucrurilor. Doresc să confirm, pe această cale, faptul că Uniunea Social Democrată, uniunea ce iniţial s-a format cu scopul unic de participare la alegerile europarlamentare, va prelua obiectivele pe care USL le-a elaborat sau promis, şi va asigura implementarea acestora, dar şi a altor scheme de dezvoltare viitoare.

Chiar dacă liderii PNL au considerat ca fiind o mişcare înţeleaptă întreruperea protocolului USL şi încetarea programului de guvernare, constat că la nivel judeţean, anumiţi membri PSD şi PNL se arată dispuşi de a continua colaborarea politică şi administrativă.

Consider această decizie necesară, luând în considerare proiectele care se află în plină desfăşurare precum, cel pentru reabilitarea şi modernizarea Centrului Comunitar pentru Tineret, dezvoltarea Parcului Industrial Bistriţa Sud, modernizarea şi echiparea Ambulatoriului Spitalului de Urgenţă Bistriţa-Năsăud sau regenerarea urbană a centrului istoric Bistriţa; cât şi proiectele cu maximă prioritate ce urmează a fi integrate, printre acestea numărându-se cele de dezvoltare a infrastructurii transportului, a programelor de împădurire, cele de alimentare cu apă şi canalizări, pentru producerea energiei ieftine regenerabile, programe de reabilitare şi integrare sustenabilă a obiectelor de patrimoniu cultural, proiecte de regenerare locală rurală dar şi implicarea în proiecte de anvergură teritorială.  Toate aceste demersuri pot fi efectuate şi realizate cu succes doar atunci când la nivel local şi regional există bună înţelegere şi dorinţă de cooperare.

În ceea ce priveşte situaţia la nivelul central, Guvernul Ponta 3, ce se propune a fi format din PSD, UNPR, PC, UDMR şi Partidul minorităţilor, va asigura stabilitatea ministerială preluând posturile abandonate de către membrii PNL, continuitatea politicilor conduse de USL, şi a programelor de dezvoltare la nivel naţional. Avem o datorie faţă de cetăţeni, iar Partidul Social Democrat se va asigura că oamenii nu vor fi afectaţi din cauza instabilităţilor create dintr-un motiv sau altul.

Deputat PSD Daniel Suciu

8 comentarii

  • Acesti PSD-isti sunt precum soldatul vietnamez pierdut in jungla care inca de mai lupta cu americanii dupa ce razboiul s-a incheiat. La fel si acest individ invoca „lupta, prea grea, împotriva sistemului creat de un preşedinte ilegitim”. De altfel, nu odata insusi Ponta invoca lupta cu regimul Basescu la 2 ani de cand la putere este insusi „regimul Ponta”. Apoi ce sa mai intelegi, cand acum dupa ruperea USL, cei mai multi PSD-isti, in frunte cu Ponta vorbesc despre continuarea programului USL. Ori nu au proprietatea termenilor, ori sunt intr-o intarziere de gandire.

  • Asi la comunicare, adica la datul din gura, la smiorcaieli, la manipulat cu zisu… cand vine vorba in a face ceva la guvernare: zero barat!
    Mai lasati-ne in pace cu textele voastre in care nici macar voi nu credeti, mergeti si apucati-va de facut ceva util, poate veti reusi sa dati satisfactie macar familiiilor voastre, castigand un ban cinstit din rodul mainilor voastre… ca de minte… da! … ne mintiti de ne sar fulgii.

  • in doi ani nu au facut nimic, nimic. nici macar o lege, o relaxare fiscala. [atit de mult promisa], nimic………………nimic, nimic. vorbe , doar vorbe si minciuni.

  • Necesara pentru ce d-le Suciu ?
    Pentru furt si coruptie locala ?
    Pentru proiecte din bani UE si de la bugetele judetene spre clientele voastra politica de la PNL si PSD ?
    Nu va este rusine de faptul ca nu ati facut nimic pana acum decat sa strigati jos Basescu in plan national si jos Rusu in plan judetean ?
    Spuneti un proiect bun pentru cetateni pe care l-ati facut in doi ani de cand sunteti la putere ? Nu prea aveti ce spune concret ! Poate doar niste schite pe hartie pe care voi le numiti proiecte si pe care le tot promovati prin presa inainte sa se realizeze ceva concret .
    Incompetenta, aroganta , lacomia , hotia sunt in spatele actiunilor voastre prin care distrugeti tot ce mai este bun in tara asta .
    Noi asteptam de la voi demisii de onoare ,scuze , etc . Este greu sa ceri asa ceva de la oameni mici la propriu si la figurat ,oameni fara caracter ,valoare , demnitate si fara rezultate in spate .
    V-as imbarca pe toti PSD-istii si v-as trimite la rusi in Siberia si acolo sa faceti reformele voastre si sa furati din saracie , mizerie , frig , boli incurabile mai leprosilor !

  • si normal ca este necesare… doar un mare smecer din PNL are magazin deschis in mijlocul orasului si culmea ca inca nu a fost vizitat cu o amenda le la primarie pentru autorizatia care nu o are. nu pot fura 2 maini cat pot fura 4…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.