Politică

Daniel Suciu: După atâtea vorbe, acuze, vise şi speranţe, Dolha e realist

Vicepreşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, deputatul Daniel Suciu, speră ca liberalii bistriţeni să-şi îndeplinească targetul stabilit pentru europarlamentare, 14,4%, ”chiar dacă asta înseamnă locul trei în judeţ”: ”De regulă, când îţi propui mai mult decât poţi duce, îţi furi singur căciula”. El consideră că acuzele aduse Guvernului de liderul filialei judeţene PNL, Stelian Dolha, sunt ”deplasate”.

”În sfârşit… după atâtea vorbe, acuze, vise şi speranţe, preşedintele PNL BN, Stelian Dolha, a făcut şi prima evaluare a potenţialului pe care îl manageriază. Nici 15 procente la europarlamentare. Printre acuzaţiile la adresa noului Guvern, deplasate după părerea mea, când a tras linia şi a calculat, mă bucur că pentru prima dată este realist. Noi nu spunem cât vom obţine, noi sperăm să convingem cât mai mulţi bistriţeni să ne acorde încrederea, nouă şi candidaţilor noştri. Ca o constatare, sper să-şi îndeplinească targetul. Chiar dacă asta înseamnă locul trei în judeţ. De regulă, când îţi propui mai mult decât poţi duce, îţi furi singur căciula. Aşa că apreciez ambiţia colegilor noştri de a demonstra ponderea lor electorală în judeţ”, a scris deputatul PSD Daniel Suciu pe Facebook.

Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, a anunţat că obiectivul asumat în Biroul Politic Judeţean pentru alegerile europarlamentare din 25 mai este de 14,4%: ”De ce 14,4%? Ținând cont de primarii pe care îi avem, de rezultatele din 2009 şi nu-mi face plăcere să reamintesc că 9,14% au obţinut atunci liberalii în judeţ, respectiv 7.400 de voturi. Acum vorbim totuşi de o asumare pe 11.000 de voturi şi 14,4%. E un calcul corect, real şi o cifră pe care trebuie să o atingem. Sunt nişte calcule pe care le-am făcut în tot judeţul, nu numai în comunele cu primari PNL. Sunt nişte cifre calculate, asumate şi de mine ca preşedinte, şi de ei ca primari liberali”.

16 comentarii

  • Daniele,, sunt curioasa ce scor ai lua tu daca te-ai duce frumos-frumusel pe cont propriu in orice alegeri? In orice alegeri. Dar fara partidul tau gonflat? Asa de unul singur, cu fetisoara ta draguta si gesturile tale moi? Si discursul tau inaltator, evident. Cam cate voturi ai lua taticule fara masina de vot si Radu in spatele tau? Putine, baiatule. Foarte putine. Asa ca, mai taci din gura.

  • Domnule Suciu ca om care v-am votat sper sa sustineti initiativa domnului deputat Dolha cu privire la relaxarea fiscala in agricultura si sa o votati in parlament

  • Apreciez la Deputatul Suciu faptul ca intodeauna este realist si foarte calculat in declaratii. Draga Catalina sau care ti-o fi numele real, eu cred ca Suciu ar lua singur mai multe voturi decat toata „echipa” lui Dolha. Dupa exemplul sefului tau ar trebui sa cobori si tu din corcodus…

    • Si care sunt calitatile lui Suciu care sa faca din el un politician de mana a 2-a macar? Probabil declaratiile politice subtiri pe care le scrie el. Apropo a avut una cu padurile, recenta, de toata jena, Probabil ca i-au scris-o altii, ca el macar era ziarist bunicel. Sau spaghetele pe care le-a servit la televizor ii dau vreo calitate speciala? A, baiatule sau cum te-o fi chemand esti crud. Suciu ar putea creste, dar nu o face de fel asa. Tai

  • Subtiri de tot baieti. Si cu caş la gura. Cu aşa echipa faceţi voi alegeri? Si cine va crede pe voi? Tata Frosa care va pupa si va spune: vai ce tineri sunteti, imi amintiti de stranepoteii mei..

  • Cred ca polemicile nu sunt necesare aici. Voi cu toata gasca de Basisti si Olteni, nu stiti nimic inafara faptului ca, zilnic aveti un target in a arunca cu prosti si cuvinte grele in toate articolele din presa.( ma refer la postari nu articole) .
    Asa ca lasati-o mai moale cu jignirile ptr.ca toti stim cine sunteti defapt.
    O zi buna.

  • Dar cine credea ca PNL poate lua mai mult? Partid de mana a 3a. Fara PSD erau varza si la parlamentare. Asa ca… concluziile dupa.

    • Om vedea dupa alegeri la cat de bine guverneaza tonta, toate taxele astea noi pentru pomeni electorale va scad procentele. Licut nu uita cu 14,4 la % l`au facut pe servitoru presedinte de cj@!

  • S-a trezit deputat Daniel Suciu dupa atatea chefuri si lectii de gatit sa se interseze ce fac adversarii politici. Oare el ce procent isi asuma? 2-3%?

  • O fi Suciu asta : Om mic si la propriu si la figurat cu p…. mare ? Eu nu cred avand in vedere ca nici nevasta nu l-ar vota spunea cineva .
    Ce face Suciu acum ? Este trompeta lui Zgonea , voteaza in parlament protectia penalilor anchetati sa nu se ridice imunitatea , vorbe goale si sloganuri fara fundament .
    Oare de aceea l-am trimis in parlament ?
    In impotent politic care nu stie decat sa latre in Stil Comunist si cu o aroganta iesita din comun !
    Totusi dl deputat : Ne spuneti si noua cateva masuri importante luate de guvernarea USL sau USD care vor genera locuri de munca , vor reduce saracia ?
    De exemplu scaderea impozitelor si taxelor avand in vedere ca vorbiti de crestere economica , scaderea cheltuielilor cu energia , banii publici alocati in investitii creatoare de locuri de munca dar pentru romani nu pentru chinezi , turci , evrei , scutire de impozite la profitul reinvestit , scutire de impozite in agricultura pentru ferme in asociatii mai mari de x ha si Y nr animale si lista poate continua .
    Imi cer scuze daca nu pricepeti nimic din ceea ce va propun sa faceti ca si om politic sau ca si reprezentant al nostru in Parlamentul Romaniei .

  • Hopa! Ia mai lăsați răutățile că deja ni s-a acrit de atâta răutate. O fi el, Suciu, un tânăr, dar nu o nulitate așa cum spuneți. L-am votat și o să-l mai votez ori de câte ori va trebui, așa, fără pomeni electorale, pentru că muncește, nu cum fac alții care nu ratează niciun chef de dragul popularității. Unii au ajuns de stau mai mult pe la televiziuni și ziare decât la muncă, acolo unde le este locul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.