Actualitate

Daniel Suciu: Legea Muntelui a devenit realitate

”Într-un județ de munte, după discuții inclusiv cu multe din asociațiile de profil din Bistrița-Năsăud, Legea Muntelui a devenit realitate. Pe scurt, 10 milioane de euro vor fi destinați exclusiv pentru susținerea zonei montane în urma proiectului adoptat în plenul Camerei Deputaților”, a precizat liderul parlamentarilor PSD din Camera Deputaților, Daniel Suciu.

Potrivit deputatului PSD, s-a stabilit:

– sprijinirea financiară și materială pentru constituirea și dezvoltarea formelor asociative în zona montană a producătorilor și procesatorilor agricoli în vederea comercializării produselor cu impact semnificativ din punct de vedere economic, social și de mediu;

– sprijinirea financiară și materială a asociațiilor de producători pentru a avea acces pe piețe, în vederea promovării și desfacerii produselor montane, pentru valorificara superioară a acestora, în interesul prioritar al producătorilor agricoli

– sprijin pentru familiile tinere de agricultori de munte, care își întemeiază gospodării și cresc animale – cel puțin cinci vaci. Acestea vor fi scutite de impozitul agricol și impozitul pe venitul realizat din agricultură timp de 5 ani de la înființare și de 50% din acestea, în anii următori.

Legea Muntelui

Are ca obiect de reglementare modalităţile de protecţie şi dezvoltare inteligentă, durabilă şi incluzivă a zonei montane.

Potrivit textelor adoptate, prin prezenta lege se aprobă Programul de încurajare a activităţilor din zona montană, pentru care se alocă un miliard de euro pe o perioadă de 10 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Prin această lege este interzisă colectarea apelor, izvoarelor şi pâraielor în scopul utilizării acestora pentru microhidrocentrale, fără asigurarea în prealabil şi cu prioritate a necesarului de apă pentru animalele domestice şi sălbatice, acordând drept de exploatare celor care asigură reinvestirea profitului în proiecte de dezvoltare a calităţi productive a terenurilor. La întocmirea documentaţiilor pentru proiectele privind construcţia de microhidrocentrale, sunt obligatorii avizele emise de direcţiile pentru agricultură judeţene şi direcţiile silvice judeţene şi unităţile administrativ – teritoriale, mai prevede proiectul.

De asemenea, statul român acordă compensaţii băneşti, în conformitate cu prevederile reglementărilor în vigoare, proprietarilor de terenuri din zona montană, aflate în situri Natura 2000, parcuri naturale, parcuri naţionale rezervaţii ale biosferei şi alte arii naturale protejate.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Educaţiei Naţionale vor colabora în vederea introducerii în învăţământul gimnazial, profesional şi liceal a unui pachet de discipline de studiu, care să cuprindă noţiuni elementare despre socio-economia zonei montane.

Forma de organizare a învăţământului preşcolar şi primar din zona montană se va stabili prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului. Instruirea practică a elevilor se va realiza la ferme pedagogice atestate pe lângă gimnazii, în baza unui parteneriat public-privat.

Statul român, prin autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, sprijină şi susţine patrimoniul cultural material din zona montană prin programe speciale, ce vizează conservarea şi valorificarea acestuia, astfel: restaurarea monumentelor istorice şi a clădirilor cu valoare culturală, arhitecturală şi istorică; îmbunătăţirea accesibilităţii la infrastructura destinată turismului şi documentării spre situri arheologice şi spre alte obiective istorice; sprijinirea iniţiativelor societăţii civile şi administraţiei publice locale cu privire la crearea de muzee rurale şi a unor amenajări cu destinaţie de turism cultural, etnografic, istoric, memorial; iniţierea unor acţiuni periodice de informare, promovare şi prezentare a patrimoniului cultural montan prin: puncte de informare, târguri, festivaluri.

Specialiştii agricoli, medicii, profesorii tineri, până la vârsta de 35 de ani, care se stabilesc cu domiciliul în comune sau sate montane aflate la peste 20 km distanţă faţă de un oraş beneficiază de o ”primă de munte”, echivalentă cu 100% faţă de salariul de bază. Învăţătorii care îşi exercită profesia în sate sau cătune montane izolate beneficiază de o ”primă de munte” echivalentă cu 100% faţă de salariul de bază.

8 comentarii

  • Alo,ciuma!!Eliminati microhidrocentralele care distrug muntii!!Dar despre ciinii care te ataca cu zecile in munti ??

  • Ma copcile (deputat). Ce sti tu cum trebe sa sune legea MUNTELUI. Vin la nenea sa mai discutam. Sa punem si alte probleme. Despre constructii si interventii, despre ATV-uri si larma lasata in urma, despre MHC-uri, despre culegatorii de fructe si ciuperci etc…etc. Sunteti paraleli domnilor politruci.

  • Demult trebuia gandita o astfel de lege.Nu vedeti ca ne mor satele ,ca au ramas niste batrani,ca niste monumente vii.Dar ce incredere sa avem noi tinerii ,ca voi politicienii va veti tine de cuvant ,din moment ce mintiti intruna ca faceti drumuri,spitale,scoli si noi nu vedem nimic concret?Dle Suciu va invitam in octombrie sa fiti tot asa de prompt si sa ne spuneti noua ,alegatorilor ce s-a facut concret in baza acestei legi.Cel putin la nivelul jud.Bistrita -N.

  • D-le PAUL MILEA. Fiti sigur ca a fost facuta si varata pe urma in sertar. Nimic nu se va intampla. In aceasta tara aproape nimic nu se intampla cu nici o lege. Institutiile pline de politruci ai sistemului nu aplica nimic . Vezi numai legile de MEDIU. Sunt doar de decor. Va spune asta un cunoscator care de 11 ani cu asta se ocupa. Nimeni nu are chef de munca serioasa.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.