Actualitate

Daniel Suciu, din nou lider de grup al PSD în CD: Cu tot scandalul, vom vota legi importante

Deputatul Daniel Suciu a fost reales lider de grup al PSD în Camera Deputaţilor, el fiind convins că sesiunea parlamentară care a început luni nu va fi una uşoară, dar că vor fi votate multe legi importante. 

„Începe o nouă sesiune parlamentară și reîncep responsabilitățile. Le mulțumesc colegilor pentru reconfirmarea în poziția de lider de grup și, chiar dacă ne-am urat astăzi sesiune ușoară, sunt convins că nu va fi așa. Stă mărturie precendenta perioadă, dar, cu tot scandalul, am votat și multe legi importante. Așa vom face și acum. Succes tuturor!”, a scris Suciu pe Facebook. 

În noua sesiune a Parlamentului, aleşii PSD-ALDE au printre priorităţi adoptarea noii legi a pensiilor, modificarea legii offshore, legea lobby-ului, înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Interceptări sau a Agenţiei Române pentru Investiţii Strategice şi Exporturi, precum şi adoptarea după reexaminare a legilor justiţiei şi a modificării Codurilor penale, în timp ce opoziţia vrea demiterea Guvernul Dăncilă şi blocarea „măsurilor nocive pentru România”, înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind violenţele de la protestul din 10 august şi a unei comisii de anchetă privind situaţia generată de pesta porcină africană.

De asemenea, ar urma ca în această sesiune să intre în procedură parlamentară iniţiativa USR “Fără penali în funcţii publice”, care vrea modificarea Constituţiei în acest sens, demersul PMP de revenire la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, dar sunt anunţate şi două moţiuni simple împotriva ministrului de Interne, Carmen Dan, şi a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.