Politică

Daniel Suciu spune că Ioan Oltean ”a îmbătrânit şi face gafe”

Deputatul PSD Daniel Suciu a afirmat că vicepreşedintele PDL Ioan Oltean, care ”a făcut o gafă monumentală, a dat cu bâta şi apoi a spus bună ziua”, şi-a retras proiectul legislativ din cauza presiunilor foarte mari ale Bisericii Greco-Catolice şi ale colegilor de partid: ”Nu aşa se face un proiect sensibil, fără să consulţi actorii principali”.

”Am constatat că domnul Ioan Oltean a îmbătrânit. Spun că a îmbătrânit pentru că începe să facă gafe. Îi urez mult succes, s-o ţină tot aşa. Am citit cu atenţie declaraţiile sale vizavi de acel foarte controversat proiect de lege:  ”doar Cel de Sus îmi poate cere să-mi retrag proiectul legislativ”, ”Soluţia nu este retragerea actului normativ, nu este o iniţiativă politică”, ”În politică niciodată să nu spui niciodată”, ”Aici facem politică”. Ştiam de luni că a retras acest proiect de lege extrem de controversat. Probabil că a omis să vă spună că a făcut acest lucru la presiunea foarte mare a Bisericii Greco-Catolice, dar şi a colegilor de partid. Sunt convins că boardul PDL i-a cerut imperativ să-şi retragă acest proiect normativ. Mai spunea domnul Ioan Oltean că este preocupat de cele 180 de litigii din instanţă între cele două comunităţi religioase şi instantaneu mi-am adus aminte că pe preşedintele PDL nu l-au preocupat miile de litigii vizavi de restituirea proprietăţilor. De ce nu l-au ocupat aceste procese când omul domniei sale conducea ANRP, şi nu e niciun secret că acel om era Crinuţa Dumitrean, care are terenuri acolo unde are şi domnul Ioan Oltean, în Voluntari şi Tunari, aproape de Bucureşti. Cred că sunt în oglindă declaraţiile de avere ale celor doi”, a spus Suciu într-o conferinţă de presă.

Parlamentarul PSD a adăugat că Ioan Oltean ”a făcut o gafă monumentală”, ”a dat cu bâta şi apoi a spus bună ziua”: ”Nu s-a consultat nici cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe, nici cu cei ai Bisericii Greco-Catolice. Nu aşa se face un proiect de lege sensibil. Am văzut că a spus că a lucrat o lună şi jumătate cu jurişti. Să lucrezi o lună şi jumătate pentru două foi şi jumătate cât are proiectul, mi se pare o glumă proastă. Trebuie reglementată această situaţie, mai ales în Transilvania, dar nu aşa cum a făcut domnia sa. Nu cred că poţi face un asemenea proiect fără să te consulţi cu actorii principali din acest domeniu, şi mă refer la cele două biserici”.

2 comentarii

  • S-a speriat Andreicut ca o sa se friga de la prea multa lacomie, si a dat un pas inapoi? Las ca primeste BOR de la buget inca vro 4-500 milioane de euro anu asta, si recupereaza ei cash ceea ce instanta i-a obligat sa returneze inapoi proprietarilor de drept…. Apoi, mai toarna vro 124 de biserici, cam una la 3 zile, si totul o sa fie ok

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.