Primăria municipiului Bistrița a anunțat că taxele locale fără debit (amenzi, taxe judiciare de timbru, taxe pentru carte de identitate, etc.) se vor încasa începând cu data de 4 ianuarie 2021.
Impozitele și taxele locale cu debit (impozite / taxe clădiri, impozite / taxe pe teren, impozite mijloace de transport, taxe reclamă și publicitate etc.) se vor încasa începând cu data de 11 ianuarie 2021.
Programul de încasări este afișat și la sediul Direcției Economice – Venituri situat pe str. Alexandru Odobescu nr. 17A.
Impozitele și taxele locale vor fi cu 3,8% mai mari în 2021 la Bistrița, majorarea fiind echivalentă cu rata inflaţiei, a stabilit Consiliul Local în ultima ședință din 2020. Chiar și așa, se vor încasa cu circa 150.000 de euro mai puțin față de alți ani. Procentul de 3,8% reprezintă rata inflației comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, a motivat administrația liberală.
A fost redusă de la 1,3% la 1,25% cota de impozitare ȋn cazul impozitului pe clădiri cu destinaţie nerezidenţială, proprietatea persoanelor juridice, iar taxa pentru ocuparea temporară a unor suprafeţe de teren, proprietate publică a municipiului Bistriţa, pentru amplasarea de terase este la un nivel cu 50% mai mic faţă de taxa stabilită pentru anul 2020.
Pe de altă parte, se va plăti o taxa specială pentru soluționarea ȋn regim de urgenţă a declarațiilor fiscale privind dobândirea sau înstrăinarea mijloacelor de transport ȋn sumă de 100 lei/declaraţie și o taxă specială pentru eliberarea extraselor din Amenajamentul pastoral pentru pajiștile permanente situate în extravilanul UAT municipiului Bistriţa pentru perioada 2019-2029. În rest, taxele speciale rămân nemodificate.
Acestea sunt tainele guvernarii , cetatene indignat ! Se aplica la toata lumea , la cei de buna credinta , la fel cum se aplica la cei de rea credinta.Niciodata insa nu s-au precizat criteriile prin care se stabilesc cele doua multimi. In Romania alegerile nu sunt obligatorii iar optiunile sunt multiple , adica ai de unde alege .Ciudatenia naibii e , ca oricum ai ales , in final tot dezamagit vei fi. De aia spunea Mark Twain ca alegerile nu conteaza , afirmand ce-i drept , cu glas firav , ca daca ar conta , nu ar fi voie sa alegi ! Dar omul e dator sa incerce mereu…
La multi ani! Oare in loc de programul de incasari nu era mai util sa descrieti cum se pot plati impozitele online?
Ghiseul. ro aici poti plati online. E foarte simplu
#Calin, comentator de mai sus se referea la ce promovează administrația… Cu atât mai mult ca e simplu, merita promovata varianta online… iar cu litere mici în josul paginii și programul casieriilor!!!
In acest fel multe casierii se pot desființa asta însemnând reducere de costuri, spatii libere, reducere de personal bla, bla, bla…
Dar de ce sa promoveze și noua administrație variantele ușoare și ieftine, lasă…. sa socializam la coada în strada, în fata sediilor primăriei, sa facem schimb de impresii, viruși… și sa știm cine ni-s stăpânii!!!
Foarte bine spus LEO ! Un An mai bun!