Actualitate

De când va suna poștașul de două ori ca să aducă unora cardul pentru energie

Persoanele vulnerabile și pensionarii vor primi 1.400 lei de la stat în 2023 pentru plata facturilor la energie. Sprijinul, sub forma unui card de energie, se va acorda în două tranșe persoanelor aflate în risc de sărăcie care îndeplinesc condițiile de venit mediu pe membru de familie și de vârstă în vederea compensării prețului la energie.

Cardul de energie care va fi tipărit și distribuit cel mai probabil din luna februarie a anului 2023 de către Compania Națională Poșta Romană, a spus, la Bistrița, directorul general Valentin Ștefan.

”Suntem singura companie care are o infrastructură suficient de puternică să ducă la îndeplinire astfel de proiecte faraon. Vorbim de aproape 4 milioane de beneficiari (la nivel național -n.r.), un timp de implementare foarte scurt. Ambiția este să fim gata până al sfârșitul lunii februarie 2023, iar compania trebuie să se ocupe de întreaga infrastructură logistică, de la prelucrarea bazelor de date, printarea voucherelor, distribuirea lor și ulterior să avem și capacitatea de a deservi milioane și milioane de români care vor utiliza aceste vouchere. Ne responsabilizează și pe noi ca instituție, ca și companie națională să putem duce la bun sfârșit un astfel de proiect important”, a spus Ștefan.

Vor bene­fi­cia de cei 1.400 de lei următoarele categorii de români: 

a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; 

b) persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; 

c) familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei, în conformitate cu Legea nr. 277/2010, cu modificările și completările ulterioare; 

d) familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare. 

Pentru acordarea ajutoare pentru încălzire au fost alocate fonduri europene în valoare de 4 miliarde lei, din Programul Operațional Capital Uman și Programul Operațional Regional pentru perioada de programare 2014–2020, în limita economiilor identificate la nivelul acestor programe și a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014–2020. 

Lista cu cei care vor beneficia de acest sprijin va fi întocmită de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, iar sprijinul va fi acordat sub forma unui voucher tipărit și distribuit de către Compania Națională „Poșta Română” S.A, fără valoare nominală, cu valabilitate pe teritoriul României, prin care se conferă titularului dreptul de a beneficia de sprijin pentru compensarea prețului la energie, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire. 

Beneficiarii ajutorului vor putea plăti cu cardul de energie, prin serviciul de mandat poștal asigurat de CN Poșta Română SA, datorii curente și/sau restante către furnizorii de energie. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va asigura fondurile pentru acordarea acestor ajutoare prin virarea sumelor în contul bancar al CN Poșta Română SA. 

Persoanele care se încadrează în mai multe categorii vor beneficia de sprijinul aferent unei singure categorii din care fac parte la data acordării acestuia. Listele detaliate cu persoanele/ familiile care au dreptul să primească acest ajutor vor fi comunicate CN Poșta Română de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. 

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.