Florentin Bodiu din Dumitra, tânărul care s-a întors din Italia ca să lucreze pământul moştenit de la tatăl lui, un viticultor de renume în zona noastră, a reuşit să-şi dezvolte ferma cu bani europeni. Anul acesta a investit nu mai puţin de 40.000 de euro în pământ şi utilaje. A luptat cu vremea nefavorabilă şi cu lipsa forţei de muncă, dar mai ales cu mentalitatea oamenilor care nu fac diferenţa între legume bio şi restul.
În urmă cu doi ani, Timp Online a scris că glasul pământului, dar mai ales al tatălui, cunoscut viticultor din zona noastră, l-au adus acasă din Italia pe Florentin Bodiu, un tânăr din Dumitra care s-a apucat de legumicultură bio. Fiul cel mai mic al cunoscutului viticultor George Bodiu din Dumitra, Florentin, pe atunci în vârstă de 27 de ani, a investit iniţial 20.000 de euro în solarii.
În primul an de agricultură, Florentin Bodiu a cultivat 30 de ari în solarii şi 20 în spaţiu neprotejat cu roşii, castraveţi, gogoşari, vinete, iar în anul al doilea şi-a mărit ferma de aproape trei ori şi s-a apucat de cultivat inclusiv vinete uriaşe cu miezul alb, foarte gustoase şi căutate.
Cu ajutorul celor 40.000 de euro, bani europeni accesaţi pentru instalarea tânărului fermier, Florentin Bodiu a continuat să investească în agricultură.
„Am mai făcut două solarii pe 10 ari, am avut puterea să cumpăr teren. Vrem să facem în câmp o căbănuţă fiindcă avem marfă pe care nu o putem valorifica şi vrem să pregătim din ea zacuscă şi murături. Am luat şi o maşină de transport cu care aducem marfa la oraş. Uşor, uşor, evoluăm. 2016 a fost un an bun, dar capricios. A fost foarte rece în primăvară când am plantat legumele. Vinetele, sub 18 grade, nu lucrează. Le-am plantat, după o săptămână au venit nopţile reci de 8,9,10 grade, au căzut toate frunzele şi a durat o lună şi ceva până au început iar să crească”, a declarat el pentru Timp Online.
Faţă de acum trei ani când era singurul tânăr cu legume bio de pe piaţă, acum au început să mai apară şi alţii, ceea ce îi dă speranţa că există şansa să se asocieze toţi.
„Am început să fac agricultură cu entuziasm, mi-l păstrez în continuare. Sunt aici împreună cu Ioan Simionca de la Monor care şi el produce legume, l-am văzut pe Dan Onigoae de la Luşca, foarte bine, cu cât suntem mai mulţi cu atât mai bine, poate ne putem asocia să devenim mai mari şi să ajungem mai uşor la clienţi”, a spus Florentin Bodiu.
Florentin Bodiu vine sâmbătă de sâmbătă la târgul producătorilor locali de lângă Biserica Evanghelică, dar îl putem găsi şi pe tatăl lui cu marfă de vânzare în Piaţa Decebal. Visul tânărului, acum în vârstă de 29 de ani, este însă acela să livreze legume proaspete în restaurante.
„Mi-ar place să colaborez cu restaurante, pe preţuri fixe. Aş putea livra la domiciliu, la restaurante, dar nu vor deocamdată. Am un singur restaurant cu care lucrez aşa. E cel mai bun din Bistriţa. Apreciază munca mea şi marfa mea. Recoltez legumele seara, iar dimineaţa le livrez. Clienţii pot mânca ceva proaspăt. Ca tineri fermieri puţin suntem dezamăgiţi fiindcă muncim foarte mult, încercăm să facem legume cât mai naturale, să nu mai facem ce am mâncat afară, şi vrem să nu pierdem soiurile autohtone, să rămână la noi, însă oamenii nu prea apreciază. Noi obţinem un tonaj mic pe metru pătrat din cauză că producem natural, dar marfa noastră e apreciată la fel ca şi a celor care o obţin în mod industrial. O dau la acelaşi preţ fiindcă altfel aş rămâne cu ea, nu se vinde. Vă dau un exemplu. La un solar cu roşii de casă fac undeva la 5 tone, în sistem industrial se obţin din acelaşi solar 14 tone. Roşiile astfel obţinute nu sunt perisabile pentru că au coajă mai groasă, nu sunt sensibile la boli. Ale noastre au coajă subţire şi sunt perisabile, iar lumea strâmbă din nas”, a declarat Florentin Bodiu.
Tânărul fermier nu îşi pierde însă speranţa că se va schimba şi mentalitatea oamenilor şi aceştia vor începe să aprecieze munca.
„Sunt un pic dezamăgit de unii clienţi, dar altfel sunt mulţumit. Sunt acasă, am o altă viaţă, acolo, în străinătate, am muncit, am tras din greu. Aici acasă e ok. Muncim şi aici, din păcate nu prea găsim mână de lucru, dare în regulă. Per total, 90% e ok. Suntem acasă şi facem, marfă bună”, a declarat el.
Legumele produse la Dumitra le veţi găsi şi la festivalul Toamna bistriţeană de la Viişoara.
Felicitari si succes!Eu folosesc doar legume bio,fiindca nu sunt mult mai scumpe si sunt fff sanatoase.
Bun….deci de ce este dezamagit ??? daca pina la urma e multumit . Sau e numai un pic ? Dar pina la urma tot multumit este. Deci cum este???
Sa fi suparat pe client este……asa ca aia cu taiatul cracii de sub picioare. Legumele bio sint in magazine la preturi mai mari ca celelalte. Sint bune poate dar nu am bani sa cumpar ,asa gindeste clientul. Daca acesti producatori si-ar taia marja de profit la inceput si le-ar da mai ieftine…..(ca omul sa poata sa simta diferenta de gust)….dar sa nu-si faca gaura la portofel…..in maxim 6 luni vor cumpara doar bio.ca le va placea.iar prpducatorul va cultiva mai mult si va vinde tot.asa…..ce fac ei ??? Tin de pret ,fac zacusca si se supara pe client ca este sarac di needucat sa manance bio. Acum fiecare cu gindirea lui.
Mă da tu esti Gică contra din cate vad eu !
Si eu ca client sunt suparat si nemultumit pe producatorul particular de legume si branzeturi. De ce? Pt ca mi-am pierdut increderea in producator sau vanzator pt ca daca merg in piata si cer o lebenita care sa fie buna, constat ca o pot da la rate pt ca nu mai este buna. Daca cer niste rosii gustoase, constat acasa ca nu au gust si printre ele imi strecoara si una doua care pot fi date la gaini. Daca cer un cas de oaie constat acasa ca defapt casul are si lapte de vaca, iapa si poate chiar de scroafa… eu cumparatorul daca sunt mintit cum mai pot sa am incredere in romanul care se vrea corect??? Daca cumpar lapte proaspat, ca doar asa se lauda fermierul ajung sa constat ca laptele se acreste la fierbere…… deci cum pot sa-mi schimb parerea despre fermierul roman care din lacomie pt bani iti vinde si pietre in loc de oua…. Asa e romanul, se vrea smecher, numai ca prostia si smecheria se intoarce impotriva lui dar vor suferii si ceilalti care sunt corecti. Dar eu ca roman pagubit si mintit de unde sa stiu ca cel corect nu este si el mincinos pt ca daca esti mintit de 2 ori mergi cumperi din supermarket pt ca te-ai lamurit cu romanul mincinos. Si de unde sa stiu eu ca produsele sunt bio pt ca in piata toate mesele arata la fel si sa nu-mi spuna romanul ca este totul natural pt ca nu-l cred. Increderea am pierdut-o in primii doi.
Foarte bine ,,român înşelat”, du-te şi cumpără-ți legume din supermarket că acolo într-adevăr nu eşti mințit…de-acolo SIGUR cumperi otravă frumos ambalată, care nici nu se strică pentru că toate-s plastfiate… Pun pariu însă că dacă ai vedea cum se produc legumele în Spania, cu ce sunt hrănite animalele în fermele mari sau cum sunt procesate produsele animaliere cu siguranță nu ai mai mânca aşa ceva. Din păcate însă, sunt destul de mulți care gândesc ca tine, cărora nu prea le pasă ce bagă în stomac, sigurul scop fiind acela să îşi vadă mațul plin…apoi nu mai contează…Şi uite aşa treptat, treptat dispare din peisaj producătorul român si apoi când nu îl vom mai avea deloc să vezi cum o să-l plângi şi o să-l cauți…
faza cu nu gasesc mana de lucru…nu gasesti sclavi, cum a fost el in strainatate…da macar el a fost pe bani…sa fii si sclav pe plantatie si sa lucri pt un ginars + un blid de zama…(:)….
Vad ca adevarul il deranjeaza pe producatorul roman dar asta este din cauza lui. Producatorul sa se ma civilizeze si sa devina mai serios si sa lase ocaua mica si sa nu mai vanda produse pe care nici el nu le-ar manca. Este foarte interesant ca in spania si in alte tari nu sunt atatia bolnavi cum sunt in romania….. sunt foarte atent ce cumpar si consum, de aceea critic pe producatorul roman. A gricultura nu se face pe marginea santului sau comentand in contradictoriu la ce spune clientul. Ar trebui sa-si schimbe atitudinea fata de client. Producatorul roman mai trebuie sa se civilizeze….
Serios?…Nu zău!…De aia trimit eu carne de porc şi de vițel la prietenii şi cunoştințele mele din Spania, Germania, Franța sau Italia şi îmi mulțumesc de parcă le-aş trimite jumate România (pe lângă faptul că o plătesc foarte bine)… De aia îşi ling degetele de plăcere când vin în România şi îi servesc cu o tocăniță de vițel, de porc sau de miel? De aia mănâncă cu plăcere roşii, castraveți, ceapă sau alte legume…pentru că îi mint eu, aşa-i? Din păcate trebuie să te contrazic din nou: nu producătorul trebuie să se civilizeze, mai degrabă consumatorul! Şi spun asta pentru că el trebuie să caute producătorul serios şi să îl respecte, pentru că acel producător nu are sărbătoare, nu are concediu…doar munceşte din noapte în noapte şi nu face agricultură pe marginea şanțului, nici nu pierde vremea doar de dragul de a contrazice pe cineva… Aşa că mai informează-te nene…
Nu va mai certati pt ca vina e a amandurora,producatorul ar trebui sa selecteze marfa si ce este pt oi sa dea la oi, iar consumatorul nu stie sa cumpere calitate (vanata calitatea 1 in europa e la 250 gr, in romania este la 2 kg adica plina de seminte) asa ne trebuie timp sa schimbam ceva.eu am produs si in spania si produc si in romania.