Actualitate

De ce nu a intrat Bistrița în scenariul roșu. Prefectul despre când va fi luată o eventuală decizie

Prefectul Stelian Dolha a explicat joi seara că, deși incidența la Bistrița a trecut de trei cazuri la mia de locuitori, decizionalii au întârziat intrarea orașului în scenariul roșu fiindcă 31 de deținuți de la Penitenciarul Bistrița, care au contactat virusul, au fost transferați la Jilava.

”Ne-am dori să nu luăm decizia (de intrare în scenariul roșu a Bistriței -n.r.), nici vineri, nici sâmbătă sau duminică, cel târziu luni, dar, după cum arată situația, e iminentă intrarea Bistriței în scenariul roșu. Deja suntem la incidența de 3,07. Nu am intrat până acum pentru că avem cazuri la Penitenciarul Bistrița – un focar – cazuri care au fost transferate la Jilava. Cu alte cuvinte, ei nu se mai află la Bistrița. Dacă reducem acele cazuri, avem undeva sub 3 la mia de locuitori”, a declarat prefectul Stelian Dolha.

El a explicat că focarul de la Penitenciarul Bistrița este singurul din oraș.

”Au fost testați toți, atât deținuții, cât și personalul de acolo. Deținuții au fost transferați. În rest, atât personalul, cât și deținuții sunt negativi”, a spus el într-o emisiune la Bistrița Express.

Penitenciarul Bistrița a precizat într-un comunicat:

”Cei 31 de deținuți confirmați pozitiv cu SARS-CoV-2 au fost transferați la Penitenciarul-Spital București-Jilava, în vederea aplicării conduitei terapeutice optime. Sublinem că starea de sănătate a persoanelor private de libertate nu ridică dificultăți, unitatea penitenciar-spital gestionând cazuri ușoare sau medii de îmbolnăvire. În prezent, la nivelul unității se aplică măsuri specifice de intervenție, cu precădere pe linia monitorizării stării de sănătate a tuturor persoanelor custodiate și a personalului, nefiind identificate noi cazuri de îmbolnăvire sau manifestări ale simptomatologiei specifice Covid-19. Administrația locului de deținere menține o legătură permanentă cu Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, implementează măsurile recomandate și întreprinde toate demersurile necesare protejării persoanelor aflate în custodie. De asemenea, prin activități permanente de informare, atât a persoanelor private de libertate, cât și a aparținătorilor, se asigură transparența în modul de gestionare a situației epidemiologice actuale și un climat carceral echilibrat”.

https://www.facebook.com/BistritaExpress/videos/5094020094005703

5 comentarii

  • M-a impresionat mereu marea grija pe care o are UE si statul nostru pentru „oaspetii VIP” din penitenciare si pentru cainii comunitari. Daca jumatate din aceasta , s-ar manifesta si pentru cetatenii de rand am avea o tara ca afara. Se pare ca UE considera ca rezolvate , toate celelalte probleme ale cetatenilor romani. Standarde minime (de viata) se impun numai pentru caini si acei „oaspeti” de frunte. Astept cu multa speranta ziua in care UE va afla alte adevaruri despre tarisoara noastra cea frumoasa si locuitorii sai tristi. In ziua in care UE va impune standarde minime si maxime pentru salarii si pensii , pe tot cuprinsul comunitatii atunci ma voi declara pro UE. Pana atunci raman sceptic si roman (mai mult roman decat nationalist ).

  • in aceeasi idee as vrea sa mai luati o masura…
    pentru a creste iQ judetului va rog sa deportati cei 1329 ce reprezinta clasa politica in bucuresti cu tot cu salarii si pensii speciale
    ma ofer sa suport transportul

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.