”Un club nu primeşte licenţă numai şi numai din cauza criteriilor financiare. Gloria Bistriţa nu a îndeplinit criteriul financiar şi nu a primit licenţă la Comisia de Fond, a făcut apel, reprezentanţii clubului au fost audiaţi în 15 mai, dar apelul a fost respins, menţinându-se hotărârea Comisiei de Fond. Decizia Comisiei de Apel este definitivă şi executorie pe plan naţional, dar procedura prevede posibilitatea recursului la TAS în termen de 21 de zile de la comunicarea hotărârii. O decizie irevocabilă trebuie luată de TAS până în 30 iunie. Gloria Bistriţa este în insolvenţă. A primit licenţă până la 31 martie 2013, dar au acumulat datorii, pentru că nu au surse de finanţare. Acele previziuni trecute în dosarul de licenţiere, că Primăria Bistriţa va cumpăra stadionul, nu s-au adeverit. Datoria aşteptată de la Metalurg Doneţk, pentru transferul lui Moraes, nu a venit. Nu te poţi baza pe previziuni, când contractele nu se respectă. Cluburile care intră în insolvenţă nu ar trebui să primească, automat, licenţa. Pentru că încalcă principiul fundamental al continuităţii. Insolvenţa nu e o soluţie universală, problemele nu se rezolvă prin insolvenţă, ci prin infuzie de capital. Realitatea e sumbră, fotbalul românesc e pe marginea prăpastiei din punct de vedere financiar”, a declarat directorul de licenţiere al FRF, Viorel Duru.
Preşedintele Comisiei de Apel, Mihai Micu, a precizat: ”Motivul pentru care s-a refuzat acordarea licenţei ţine de aprecierea comisiei că gruparea nu poate face faţă din punct de vedere financiar derulării activităţii sportive în Liga I. Decizia este rodul unor deliberări destul de dificile, după o studiere amplă a materialelor din dosar”.
Clubul CS Universitatea Craiova, care nu primise licenţă la Comisia de fond, a luat licenţa în urma deciziei Comisiei de Apel, dar va afla dacă are drept de promovare în prima ligă în 23 mai, când se judecă la Comisia de Disciplină a FRF dosarul ce are la bază sesizarea FRF cu privire la constatarea îndeplinirii condiţiilor de promovare.
Echipa bistriţeană se află, cu patru etape înainte de finalul play-off-ului de promovare în Liga I, pe locul 4. Următorul meci este programat sâmbătă 24 mai, la Bistriţa, de la ora 11.00, cu CS Universitatea Craiova.
Reamintim că la finalul sezonului 2010/2011, deşi a evitat retrogradarea, clasându-se pe locul 14 în Liga I, Gloria nu a primit licenţa pentru sezonul următor al primei divizii, neîndeplinind criteriile financiare prevăzute în manualul de licenţiere. Apelul depus la Tribunalul Arbitral al Sportului de la Lausanne a fost respins, iar Gloria a revenit după 21 de ani în liga secundă.
AICI decizia Comisiei de Licenţiere.
Asta-i pofta ce-am poftit-o.
Las ca are continuitate Craiolguta care a primit intai licenta si dupa aia urmeaza urmeaza afilierea 🙁