Președintele ALDE Bistrița-Năsăud, consilierul județean Ioan Țintean, a spus că rezultatul obținut de partid pe județ – 7 primari (s-au pierdut trei primării), 3 consilieri județeni, 102 consilieri locali ALDE – ar fi putut fi și mai bun, însă au apărut anumite probleme.
”Votul a confirmat că ALDE este a treia forță politică. La întâlnirea cu conducerea centrală a partidului, filiala Bistrița-Năsăud ocupând locul 7 pe țară, am fost evident printre cei apreciați. Nu este de ajuns și nu sunt foarte mulțumit, în județ rezultatele ar fi putut fi și mai bune dacă nu se întâmplau anumite sincope, inadvertențe în ce priveșlte gândirea unitară a strategiei pe care trebuia să o urmăm. S-au observat două mari probleme. Ori faci alianță cap-coadă și lucrurile merg bine și asumă ambele partide. Când faceți alianțe din loc în loc, partidul mic este dezavantajat. Pe acest trend am pierdut 1.500-1.700 de voturi care ne-ar fi poziționat pe un loc mai bun pe țară, poate și la CJ. Învăț și eu zi de zi alături de colegii mei, asta a fost. A doua mare problemă, pe care trebuie să o recunosc și poate nu va face plăcere unor colegi, mă așteptam la mai mult de la foștii primari care au pierdut mandatele. Am avut cinci cazuri, niciunul nu a reușit să-și recâștige mandatul: Bistrița, Șanț, Nimigea, Feldru, Prundu Bârgăului, în ultimul caz avem o situație rușinoasă de-a dreptul, fostul primar nu a reușit să scoată nici măcar un mandat de consilier”, a spus Ioan Țintean.
El a adăugat că ”oamenii au acordat totuși voturi unui partid mic, nou, în formare, cu o vechime de zece luni, care se află în faza de construcție”: ”Conducerea partidului a spus că am dat doar un mic examen, în care am avut și rateuri, examenul de maturitate ALDE îl va da în toamnă. Suntem pregătiți pentru a ataca singuri alegerile parlamentare”.
felicitari domnu TINTEAN.Se impune viceprimar la ODORHEI.Acum se vede corectitudinea unora numai acolo sint multi mincinosi.
Moldovan Vasile – viceprimar ?
Ce spui de asta Cretule ? Va mintiti cand primar era Moldovan si vice…. Cretu…care a demisionat !
Se intoarce roata istoriei !