Actualitate

De la începutul anului, Direcţia Sanitară Veterinară a dat amenzi în valoare de 135.560 lei

În această perioadă, DSVSA Bistriţa-Năsăud a retras de la comercializare 166,5 kg de carne şi preparate din carne, 133 de kg de lapte şi produse lactate, precum şi 266 de kg de produse alimentare.

În perioada 1 ianuarie-15 noiembrie, inspectorii din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud (DSVSA) au efectuat de 894 de controale în unităţi de abatorizare, unităţi de procesare a cărnii şi a laptelui, depozite alimentare, unităţi de comercializare a produselor alimentare, exploataţii de animale şi târguri de animale, se arată într-un comunicat al DSVSA, semnat de directorul executiv dr. Romulus Biţa.

În urma controaleor efectuate, au fost aplicate 165 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 135.560 lei.

Principalele deficienţe constatate au fost :

– manipularea produselor alimentare şi a hranei pentru animale cu încălcarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor

– comercializarea către consumatorul final al produselor alimentare în spaţii necorespunzătoare sau neaprobate sanitar veterinar şi fără respectarea condiţiilor de igienă

– nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile de depozitare a produselor alimentare

– nerespectarea normelor sanitare veterinare privind întreţinerea spaţiilor de prelucrare, depozitare şi valorificare a produselor alimentare, precum şi a instalaţiilor, utilajelor şi a ustensilelor de lucru folosite

– vânzarea-cumpărarea animalelor fără documentele sanitare veterinare prevăzute de legislaţia în vigoare

– comercializarea animalelor neidentificate şi neînregistrate în Baza Naţională de Date

– transportul animalelor fără documente sanitar veterinare şi cu mijloace de transport neautorizate sanitar veterinar şi neigienizate.

De asemenea, în această perioada au fost retrase de la comercializare 166,5 kg de carne şi preparate din carne şi 133 de kg de lapte, produse lactate şi alte 266 kg de produse alimentare.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.