Potrivit dispecertului de serviciu de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, cel mai mult a nins la Bistriţa unde au căzut circa 8 litri de precipitaţii/mp. De asemenea, a mai nins consistent la Piatra Fântânele unde stratul de zăpadă este de 6 cm.La ora difuzării acestei ştiri, ninge în continuare în judeţ, însă prognozele arată că precipitaţiile se vor opri în cursul zilei de marţi, iar vremea se va încălzi treptat. Posibile ninsori vor fi însă săptămâna viitoare.
Şeful Secţiei Bistriţa a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, Alexandru Slavita, a declarat pentru Timp Online că s-a acţionat cu utilaje în tot judeţul.
„Când a început să ningă, în jurul orei 22.00, aşa, am avut mici probleme prin Pasul Tihuţa fiindcă a derapat cineva, însă nu a fost ceva grav. Chiar eu am fost la faţa locului să văd despre ce e vorba. Am intervenit cu toate utilajele şi continuăm să o facem. Se circulă în condiţii de iarnă, dar fără probleme”, a spus el.
Potrivit lui Alexandru Slavita, începând de sâmbătă şi până marţi, drumarii au aruncat pe şosele peste 600 de tone de antiderapant. „Avem în stoc peste 2000 de tone”, a spus Alexandru Slavita.
SDN Bistriţa a acţionat cu 28 de autoutilaje, fiind răspândite 269 de tone de material antiderapant pe DN 15 A, DN 17, DN 17 C, DN 17 D.
Adaugă comentariu