Actualitate Recomandări

Deputatul Ionuţ Simionca, mesaj către liberali: PNL şi PMP să formeze o dreaptă puternică

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară Bistriţa-Năsăud, deputatul Ionuţ Simionca, a transmis un mesajliberalilor din judeţ, invitându-i ca, împreună cu PMP şi cu celelalte partide cu orientări similare, să formeze o „dreaptă puternică în judeţ” care să facă „o opoziţie constructivă şi sănătoasă”.

„Am preluat conducerea PMP de vreo doi ani şi vă pot spune că munca de preşedinte e una grea, e un full time job. Dacă vrei să fii preşedinte de partid şi vrei ca organizaţia ta să fie performantă, trebuie să renunţi la aproape orice. Văd în echipa PNL oameni tineri, oameni cu experienţă politică, oameni care conduc administraţia. Cu siguranţă, dacă echipa PNL doreşte performanţă, o să facă. Trebuie să ajungă să se înţeleagă, trebuie să se ajungă la consens. Cred că toţi cei patru care candidează la funcţia de preşedinte sunt oameni care au experienţă politică, oameni care doresc să conducă un partid cu istorie. Eu mi-aş dori ca cel care va ieşi preşedinte să dorească să conducă partidul înspre o dreaptă puternică. Dreapta la noi în judeţ şi la nivel naţional nu mai este ce a fost cândva şi cred că cel mai bun mesaj pe care pot eu astăzi să îl transmit este dorinţa de a forma o dreaptă puternică PNL cu PMP şi cu toate partidele din eşichierul drept al politicii româneşti şi împreună să facem o opoziţie constructivă şi sănătoasă. Cel mai important este ca cetăţenii care ne-au ales, oamenii care şi-au pus baza şi încrederea în noi, să fie mulţumiţi şi tot ce facem noi să fie pentru ei”, a spus Ionuţ Simionca.

Liberalii l-au ales, sâmbătă, preşedinte pe Ioan Turc după două tururi de scrutin. Au mai candidat la şefia filialei deputatul Robert Sighiartău, primarul din Chiochiş, Vasile Silaşi, şi consilierul judeţean Ovidiu Florean.

16 comentarii

  • Hai ca imi vine sa rad dar si sa plang cand va aud D-le DEPUTAT. Cu BASESCU si cu altii ca el vreti alianta puternica de dreapta ?Nici partidele mici ecologiste nu stiu cate prune au in straita. Or fi de dreapta, or fi de stanga ? Cert e un lucru. In 27 de ani, politrucii din politica romaneasca au aratat f. clar ca nu sunt capabili de nici o coalitie care sa functioneze. Totul este un troc marsav facut sa functioneze pe interese obscure. Nu avem in gena cultul cinstei si adevarului, la noi de la tradarea lui BUREBISTA si pana in ziua de azi, se practica pe fata falsitatea si tradarea. NU SE POATE. VA GARANTEZ .

    • Domnule BALAN STIU SIGUR CA IN COMUNA MAI PRECIS SATUL BUNICILOR NU ESTE este o pepiniera pentru un viitor edil cum merita acea comuna .Ce spuneti de o vitoare candidatura acolo?Sint sigur si garantez de un succes al dumneavoastra acolo.Vreau un raspuns la ce v-am itrebat.

    • Domnule Balan slujitor al PSD-ului care candidati cand trebuie sa ruperti voturi pe de dreapta, nu mai fiți invidios pe cei care reliazeaza ce este necesar, si au curajul sa zic asta tare si răspicat.

  • PNL şi PMP să formeze o dreaptă puternică pentru cei bogati .
    sa aplicam taieri si austeritate maxima
    salarile sa ramana la nivel african

  • Stimate DOMN GRIGORE. HRISTOS a INVIAT ! Multumesc ca va ganditi la mine, sunt insa putin in varsta 61 de ani. Sper ca pana in 2020 sa gasesc si sa conving un bun coleg sa candideze la primaria ODORHEI din partea PARTIDULUI VERDE. Va avea tot sprijinul meu si al prietenilor de pe raza comunei, si voi face o campanie frumoasa cum nu s-a mai vazut. Asta daca voi fi si eu sanatos atunci. ZI FAINA si VIATA LUNGA !!!

    • BINE ATI FACE CA DE CATVA ANI BUNI NUMAI MEDIOCRITATI VA CONDUC COMUNA.MULT RESPECT DOMNUL BALAN.

  • DL BALAN MARIUS .Acolo nu se cunoaste partidul verde. Se poate rezolva o adeziune la PNL si sinteti bine venit.Mai este in coasta ceva liberali ba chiar trei in agrisuri ba si in centrul de comuna ,mai pe la cristur si se va face treaba buna.nU CONTEAZA VARSTA.cOCOS BATRAN PRIMARIE noua,mai ramane contabila catva ani .Doamne ajuta.

  • D-le GICA CONTRA ati fost tare. Tare de tot. de unde ati scos povestea ca sunt slujitor al pesedeului, chiar ma mira mult. In acest caz nu ma cunoasteti absolut deloc. In afara de faptul ca m-am inselat amarnic si am votat cu O. Cretu in primul lui mandat, eu nu am votat si nu am stat la taifasuri cu nimeni din pesedeu. Desi sunt oameni care merita tot respectul si la acest partid. Dint-o familie puternica de LIBERALI si TARANISTI, nu am ce cauta pe stanga. Pana una alta singura mea preocupare este starea MEDIULUI adica VERDELE si sanatatea. Totusi ma declar si am mai facut-o nu sunt nici macar de centru asa cum mi se cere si scrie in statutul VERZILOR. Sunt un autentic DREPTACI si cu mana si piciorul si cu sufletul.

    • Din cate stiu eu, si-l stiu din 90, d-l Balan nu a fost si nu este „slujitori” al psdeilor sau al stangii, dimpotriva. Pe de alta parte, domnia sa nu trebuie sa respinga ideea aliantei dreptei in BN, Ionut Simionca putand fi de buna credinta, altfel nu vom scapa de rusinea dominatiei rosilor in judet. De asemenea ii spun ca inca poate ajuta consistent la eliberarea judetului de alianta stangii pagubitoare , invocarea frumoasei varste de 61 de ani putandu-se face ca semn de maturitate, nu de descurajare.

  • Daca PMP face alianta cu PNL si USR cum ati facut cu UNPR atunci mai bine pleaca la culcare. Chiar crezi ca noi suntem prosti? Nu ne bagam mortul in casa. Voi numai dati din gura si pe la spate injungeati. Si cu cine vrei sa faci alianta? Din cate stiu la voi doar tu esti in partid. In teritoriu sunteti inexistenti. Adica valoare zero, pardon 4,5%.

  • Partidele de dreapta trebuie sa se sustina reciproc in propuneri legislative si de politici publice benefice cetatenilor!

  • D-le TALOS MIRCEA va salut cu mult respect. Va astept la o cafeluta cu povesti adevarate si as dori sa invat cate ceva din experienta pe care o detineti. In numele marelui meu BUNIC, unul din vechii TARANISTI inca din 1918 doresc tot binele pt. PNTCD si astept o reinviere a acestui fabulos partid. Pacat ca au trecut 27 de ani si nu putem vedea o mare alianta PNTCD + PNL, care sa poarte stindardul asa cum au fost inaintasii nostrii .

  • Domnule Marius Balan, ce vreti sa invatati de la MT?(daca e acela la care ma gandesc eu!) Cum se pierd alegerile sau cum dispare un partid ? Daca doriti sa va aduceti aminte ce a insemnat pentru tara, PNR ,PNT si apoi PNTCD, va stau la dispozitie cu material bibliografic ! Cu respect,MNPop

  • Stimate D-le DOCTOR – MARIUS POP. Nu cunosc nemultumirile si eventual fostele vendete dintre membrii vechi din PNTCD. Cu drag ma intalnesc si cu D-vs. HRISTOS a INVIAT !!!

  • Adevarat a inviat! A fost doar un sfat, domnule Balan M… In rest, numai Dumnezeu poate judeca sau ierta… Dar, subiectul este altul, asa ca va las sa comentati! Cu respect, MNPop

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.