Actualitate

Dezbatere publică pe tema serviciilor de salubrizare stradală. De ce sunt nemulţumiţi operatorii

La Primăria Bistriţa a avut loc o dezbatere publică privind concesionarea activităţilor de măturat, spălat, stropirea şi întreţinerea drumurilor, de colectare a cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi din gospodării, la care au luat parte reprezentanţi ai firmelor de salubritate. Aceştia s-au declarat nemulţumiţi de câteva prevederi din regulament. În curând va fi organizată licitaţia.

1 dezbatere publica salubritatePrimăria Bistriţa a găzduit dezbaterea publică legată de studiul de oportunitate, regulamentul şi caietele de sarcini privind delegarea prin concesiune a activităţilor de măturat, spălat, stropirea şi întreţinerea căilor publice, de colectare a cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora unităţilor de ecarisaj, de colectare, transport şi neutralizare a deşeurilor animaliere provenite din gospodăriile populaţiei.

La dezbatere au participat reprezentanţi ai firmelor de salubrizare, interesaţi de licitaţia care va avea loc după ce proiectul va fi adoptat de Consiliul Local.

Contractul municipalităţii cu SC Urbana se încheie, având în vedere că s-au încheiat procedurile de stabilire a operatorului unic de către Consiliul Judeţean pentru activităţile din cadrul proiectului ”Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Bistriţa-Năsăud”. Operatorul pentru servicii de colectare şi transport a deşeurilor, SC Vitalia Servicii pentru Mediu SA în asociere cu SC Brantner Servicii Ecologice SA şi SC Floricon Salub SRL, va deservi cele 5 zone în care a fost împărţit judeţul Bistriţa-Năsăud în cadrul proiectului, inclusiv Bistriţa şi zona arondată.

”La această oră suntem cu contractul cu Urbana la limită, fiind prelungit atât cât a permis legea. În momentul în care platformele cu containere semiîngropate vor fi montate, noul operator îşi va începe activitatea. Pregătim noua licitaţie”, a precizat viceprimarul George Avram.

Reprezentanţii municipalităţii au precizat că o noutate importantă este reprezentată de faptul că deszăpezirea trotuarelor va fi făcută 2 dezbatere publica salubritatede Primăria Bistriţa prin Direcţia Servicii Publice, care realiza până acum doar deszăpezirea carosabilului, şi că pe perioada iernii, când este depus strat de zăpadă, nu se vor mai mătura străzile, iar operatorul are doar obligaţia de a goli coşurile, personalul angajat urmând să fie trimis în concediu fără plată.

Reprezentanţii operatorilor au spus că acest lucru nu este normal, deoarece nu pot trimite oamenii în concediu în funcţie de vreme, dacă ninge sau nu, după care să îi cheme la măturat fiindcă zăpada s-a topit, mai ales că sunt proceduri legate de legislaţia muncii. Ei au reclamat şi faptul că nici activitatea de dezinfecţie şi dezinsecţie nu este prevăzută în regulamentul de salubritate.

George Avram a spus că se va renunţa la măturat doar dacă stratul de zăpadă depăşeşte 10 cm, că operatorul are obligaţia să deţină cinci maşini de măturat cu aspirator şi că, foarte probabil, va fi instituită o taxă de salubritate.

Salubrizarea locurilor de joacă intră în atribuţiile DSP – serviciul spaţii verzi. În cadrul dezbaterii s-a discutat şi despre modul de a obliga cetăţenii să încheie contracte cu operatorul de salubritate, în acest moment fiind ”abonate” circa 50.000 de persoane, restul până la 80.000 neplătind serviciile.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.