Actualitate

DGASPC Bistrița-Năsăud: Post scos la concurs

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, cu sediul în municipiul Bistrița, str. Horea, nr. 20, organizează – cu respectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 – concurs pentru ocuparea postului contractual de execuţie vacant din cadrul Casei de Tip Familial nr. 1 Teaca, aflată în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud:

1. Educator (S), grad profesional debutantun post în cadrul Casei de Tip Familial nr. 1 din structura Caselor de Tip Familial Teaca;

Pentru a putea participa la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele CONDIŢII SPECIFICE:

1.  Educator (S), grad profesional debutantun post în cadrul Casei de Tip Familial nr. 1 din structura Caselor de Tip Familial Teaca:

 studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul psihologie și științe ale educației;

– vechime în muncă – 0 ani;

Pentru a putea participa la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 3 din HG nr. 286/2011  privind pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant, corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

CALENDARUL DESFĂŞURĂRII CONCURSULUI ESTE URMĂTORUL:

PERIOADA DE DEPUNERE A DOSARELOR: 03.11.2020 – 16.11.2020 de luni până joi între orele 08.00 – 16.00, respectiv vineri, între orele 08.00 – 13.30 (ultima zi de înscriere este 16.11.2020, ora 16.00), la sediul D.G.A.S.P.C. Bistriţa-Năsăud, str. Horea, nr. 20, Compartimentul Resurse Umane, Sănătate şi Securitate în Muncă, telefon : 0263/230502, interior 132.

SELECŢIA DOSARELOR  în termen de maximum 2 zile lucrӑtoare  de la data expirӑrii termenului de depunere a dosarelor de înscriere.

PROBA SCRISĂ: 24.11.2020, ora 10.00, la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, la adresa sus-menţionată.

 INTERVIUL: 26.11.2020, ora 10.00, la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, la adresa sus-menţionată.

Informații suplimentare se pot obţine la sediul D.G.A.S.P.C. Bistriţa-Năsăud, str. Horea, nr. 20, Compartimentul Resurse Umane, Sănătate şi Securitate în Muncă, sau la telefon 0263/230502, interior 132.