”Maica Domnului, ocrotitoarea familiei, a mamelor și copiilor, dar și a celor bolnavi, se mută astăzi în cer cu trupul și sufletul, în Împărăția celor vii, alături de Fiul său, Iisus Hristos.
Pentru noi, ardelenii, este cu atât mai importantă această zi datorită icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula, pictată în anul 1681 de preotul şi iconarul Luca din Iclod și considerată făcătoare de minuni, care a lăcrimat continuu între 15 februarie şi 12 martie 1699.
Ca în fiecare an, credincioșii care se îndreaptă spre Mănăstirea Nicula, dar și spre alte mănăstiri cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, cântă din toată inima: ”O Măicuță sfântă/Te rugăm fierbinte/Să ne-asculți de-a pururi/Marea rugăminte/ Nu lăsa, Măicuță/Să pierim pe cale/Căci noi suntem fiii lacrimilor tale!”.
Maica Domnului să vă ocrotească pe toți!”, transmite deputatul PNL Diana Morar.
Adaugă comentariu