Timp de gândire

Din an în an

Dacă nu s-ar fi împlinit 30 de ani de la revoluție, poate că nu ne-am fi dat seama că trei decenii încap în trei minute. Este esența, restul sunt detalii.

”Trecut-au anii ca norii lungi pe șesuri” mi se pare în continuare cea mai plastică descriere a scurgerii timpului, marcă eminesciană. Poate că, de multe ori, au fost nori negri și în viețile noastre, și în viața acestui popor, dar să nu uităm niciodată că versul acesta începe cu ”trecut-au”. De multe dintre cele întâmplate am și uitat. De cei mai mulți cei aflați în culmea gloriei nu ne mai aducem aminte. Câtă binecuvântare e totuși în uitare!

Am început zilele trecute să scriu un text despre acești 30 de ani, dar l-am abandonat fiindcă eram prea furioasă. Ceva am scris bine: că părinții și bunicii noștri ne-au lăsat o moștenire mult mai grea decât va lăsa generația noastră viitoarei. Ai noștri ne-au lăsat o țară devastată de comunism de care nu scăpăm nici după 30 de ani. Cine are dubii legate de ce a însemnat perioada aceasta sinistră să se uite la miniseria Cernobîl de pe HBO și să urmărească traseul cuvântului ”minciună”. Asta a însemnat comunismul în toate formele lui. Să trăiești în minciună e mult mai grav decât să trăiești în sărăcie. Despre noi se spune că lăsăm o țară îngropată în datorii. Ceaușescu le plătise, dar cu ce preț, cu unul pe care îl plătim și noi azi?

Dincolo de moștenirile veșnic grele, am citit multe postări pe Facebook ale unor oameni dragi sufletului meu și m-am bucurat că 2019 a fost pentru ei un an bun, dovada că există lumină chiar și în cel mai negru întuneric. Depinde de fiecare dintre noi să o găsim.

Și pentru mine 2019 a fost un an cât se poate de bun din aceleași considerente pe care cred că le-am mai amintit și cu alte ocazii: am fost sănătoasă, nu am pierdut pe nimeni apropiat, am învățat lucruri noi, am întâlnit oameni minunați și am vizitat locuri frumoase. Este adevărat că am îmbătrânit, dar această etapă din viață vine și ea cu ceva bun: cu puțină înțelepciune, cu mai mult echilibru.

Profesional a fost un an obositor din cauza celor două runde de alegeri, dar estimez că 2020 va fi și mai și, așa că îl luăm pe cel de acum ca pe un antrenament pentru ce va urma. Să ai de lucru cred că este totuși o binecuvântare pentru că rămâi treaz, atent, vigilent. Mulți veți fi probabil de acord că e mult mai obositor să nu ai de lucru și să-ți cauți.

Ritmul acesta care a crescut de la an la an – nu doar pentru noi, pentru toată lumea – e o mică povară pe care însă ne străduim să o purtăm demn. Nu reușim întotdeauna să scriem toate literele, să punem virgulele acolo unde trebuie, să dăm cele mai potrivite titluri, dar sunt mulți cei care ne atenționează cu bunăvoință și corectăm. Ce privilegiu, totuși, că nu facem greșeli iremediabile! Nu reușim să fim întotdeauna primii, obligați câteodată să așteptăm informații corecte, dar încercăm să nu fim ultimii. Nu suntem, oricum, într-o cursă cu nimeni decât cu noi înșine. Tot ce ne dorim este să nu derapăm și să ne facem meseria corect, atât cât se poate.

E final de an și vreau să le mulțumesc tuturor cititorilor, celor care au stat de veghe și ne-au atenționat când am greșit, oamenilor care ne-au criticat și celor care ne-au lăudat, celor care își exprimă propriile păreri despre ceea ce scriem (nu vă ascund că citesc uneori comentariile și râd cu poftă, convinsă că avem comentatori muuuult mai inteligenți decât noi), celor care ne transmit, inclusiv prin comentarii, informații prețioase, celor care ne scriu mesaje și ne transmit fotografii.

Timp Online este mai mult decât un ziar pe care îl scriem eu și Eugen, este un portal pe care mă bucur că mulți au ajuns să-l considere locul în care se pot exprima și pot lua atitudine, așa încât, într-un fel sau altul, este și al lor.

Sunt recunoscătoare partenerilor noștri de business, unii de drum lung și adesea foarte greu în care ne-am bazat pe ei, agențiilor de publicitate și tuturor celor care au ales să lucreze cu noi.

Le mulțumesc, de asemenea, celor care au creat evenimente pe care ne-au invitat să le mediatizăm, organizațiilor din județ foarte active care au furnizat constant conținut de calitate, instituțiilor publice care au înțeles rolul lor activ în viața cetățeanului și tuturor celor care, într-un fel sau altul, ne-au determinat să scriem despre ei sau despre ceea ce fac ei. E un privilegiu să putem fi oglinda unei societăți atât de dinamice.

Vă dorim, dragi cititori, comentatori și parteneri, un an 2020 bun, spectaculos, provocator în a face lucrurile mai bine, în care să vă bucurați de sănătate, de pace, de toți cei dragi, iar toate să vă meargă din plin și nu uitați să rămâneți tot timpul online!

La mulți ani, dragi prieteni!

18 comentarii

  • De trei ori pe zi TIMP ONLINE ! Asta este reteta mea prin care devin mai atent mai cunoscator la tot ce misca in oras si in BN. Zau ma ajutati foarte tare in cantarirea si luarea deciziile mele. Stimatilor CRISTIANA si EUGEN ! Va strang mana, va imbratisez si va urez fericire, sanatate si putere. LA MULTI ANI !

    • Așa-i bălane,doar că acest ziar ar fi mult mai frumos și mai curat,dacă nu l-ai murdări tu ,recunosc uneori și eu,cu tot felul de comentarii aiurea,cu jigniri și răfuieli personale,cu spălarea chiloților in public (autorzația casei tale de ex).Așa că LA MULȚI ANI tuturor și mai puține comentarii bălane.
      PĂREREA MEA!

  • Anul 2019 a fost anti PSD în Bistrița-Năsăud. În România Liviu Dragnea a ieșit ca un prost din politică. 2019 a fost un an de turnură pentru țară. 2020 va fi unul fără PSD cu condiția ca ceilalți să nu facă greșeli grave.

  • „poate că nu ne-am fi dat seama că trei decenii încap în trei minute. Este esența, restul sunt detalii.”
    .
    Asa e..
    Este o veche preocupare a omenirii (cu mult inaintea teoriilor din fizica relativista) despre cum se poate ca timpul sa curga altfel, mai repede sau mai incet…Se regaseste asta in diverse culturi..
    In cultura populara rumânească avem incredibil de frumoasa si de profunda poveste „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”, despre cum timpul curge altfel intre doua tărâmuri..
    Poate ca toate astea se bazeaza pe observatia comuna oricarui om de pe pamant, ca odata cu inaintarea in varsta, timpul curge altfel.
    Curge adica mai repede..
    De ce trec anii mai repede, cu cat avem mai multi?
    Sunt dverse teorii, am si eu una, poate alt’data..
    .
    ”Trecut-au anii ca norii lungi pe șesuri” mi se pare în continuare cea mai plastică descriere a scurgerii timpului.”
    .
    Foarte adevarat..As completa ca nu doar ca e cea mai plastica.
    E o expresie de cuprindere universala.In sensul ca poate fi inteleasa de orice om de pe pamant..
    Eu cred ca Eminescu de aia este un poet universal, pentru ca a formulat poetic niste adevaruri si perceptii universale.
    Si ca sa exemplific..
    in tehnica cinematografica una dintre provocari este despre cum sa figurezi trecerea timpului, filmic.
    De-a lungul vremii au fost utilizate mai multe tipuri de secvente filmice.Unele au devenit clasice, de pilda se filmeaza rapid derularea filelor unui calendar pentru a se sugera trecerea timpului..
    .
    O alta secventa clasica in tehnica cinematografica, e exact montajul scenei anticipate de Eminescu..
    Pentru a se sugera condensat trecerea anilor intr-un film, se filmeaza trecerea norilor.
    Este una dintre cele mai utilizate tehnici.Si e asa pentru ca e o perceptie universala,poate fi inteleasa de orice om de pe pamant.
    Eminescu a scris despre asta inainte ca perceptia sa fie redescoperita si valorificata in industria filmului.
    .
    Trecut-au anii / Ca nouri lungi pe sesuri, filmic.
    https://www.youtube.com/watch?v=obclZDUAeSY
    .
    La Multi Ani, cu bine!

  • MV
    La multi ani d-na Cristiana Sabau. Zilnic accesez pagina. Doar comentariile rautacioase ma deranjeza. Mult succes si in 2020.

  • Motto:
    „S-a spus -si nu fără temei- că ritmul biologic si ritmul istoric ar avea aceeasi cadenta , care se măsoară cu 30 de ani. Treizeci de ani sunt necesari ca o generatie nouă să apară si o mentalitate veche să dispară.”
    ( Iuliu Haţieganu- în cuvinte înţelepte)

    Imediat după revolutie , la inceputul anilor ’90 Silviu Brucan afirma că românii vor avea nevoie de 20 de ani pentru a invata democratia, după ce timp de o jumătate de secol trăiseră sub dictatură. După cum se vede Brucan a fost prea optimist si n-a avut dreptate.
    In schimb, alegerile europarlamentare si cele prezidentiale din anul 2019, confirmă faptul că au fost necesari 30 de ani „ca o generatie nouă să apară si o mentalitate veche să dispară.” Să nu uităm că in anul 2020, vor avea loc altă serie de alegeri si anume cele locale si parlamentare, de care depinde ruperea definitivă cu trecutul comunist al tării, fiindca asa cum spunea Eminescu :
    „Orice noroc
    Si-ntinde-aripele
    Gonit de clipele
    Starii pe loc”.

  • NEA IOANE daca stai in banca ta si nu arunci primul piatra nu vei auzi nimic rau despre matale. Si as dori ca in anul nou sa ai si curajul semnarii numelui si chiar sa iti pui si o poza. Nu ziceai matale ca ai 1,90 inaltime si 100 kile ? Vezi fii demn la asemenea dimensiuni. Eu am putin peste jumatatea greutatii tale si curajul este la loc de cinste IOANE ;.fa o retrospectiva a postarilor mizerabile facute la adresa mea fix de pomana fara sa ma cunosti si vezi cum ai gresit. Cu comentariile eu hotarasc cat le folosesc doar traim in democratie . Ar fi bine sa alegem ideile bune si sa fim adevarati colegi pe acest minunat online si sa ne respectam opiniile . LA MULTI ANI !

  • „curajosule” nu știam că te chemă și veveritz,ecologistu-1,ecologistu-2,bistrițeanu…deși pe tine nu prea te cheamă (secu) pe tine doar te trimite,că daia te plătește…
    PĂREREA MEA!

  • Multumim,un calduros si sincer La Multi Ani ! si daca tot l-ati pomenit pe Eminescu:

    Vreme trece, vreme vine,
    Toate-s vechi şi nouă toate;
    Ce e rău şi ce e bine
    Tu te-ntreabă şi socoate;
    Nu spera şi nu ai teamă,
    Ce e val ca valul trece;
    De te-ndeamnă, de te cheamă,
    Tu rămâi la toate rece.
    ………………………………………
    ………………………………………
    Tu rămâi la toate rece,
    De te-ndeamnă, de te cheamă;
    Ce e val, ca valul trece,
    Nu spera şi nu ai teamă;
    Te întreabă şi socoate
    Ce e rău şi ce e bine;
    Toate-s vechi şi nouă toate:
    Vreme trece, vreme vine.

    Glossă-Mihai Eminescu

  • Nu este rău să știi ce se întâmplă în oraș și mulțumim celor care scriu. Mergeți înainte chiar dacă citiți și comentarii răutăcioase. La mulți ani și la mai mult!!!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Cetățean al Bistriței Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS