Pasiunea pentru lucrul de mână și dorința de a păstra vii tradițiile au adunat, la Bistrița, un grup numeros de femei hotărâte să creeze o comunitate dedicată artei hand-made. Inițiativa îi aparține Adinei Pop, care a reușit, printr-un simplu anunț pe rețelele sociale, să transforme o întâlnire informală într-o veritabilă șezătoare modernă, plină de emoție, amintiri și creativitate.
Adina Pop (52 de ani), de profesie economistă, a reușit să adune la Muzeul din Bistrița, la o primă întâlnire un grup mare de doamne care au decis să înființeze Comunitatea hand-made Bistrița.
”Din copilărie mi-a plăcut să croșetez, să tricotez, am furat meseria de la bunica mea, care era un mod blând. Mi-a arătat că se poate face ceva frumos dintr-un ghem și niște ace, că poți să obții un obiect superb, apreciat. Toate tradițiile acestea care vin din străbuni sunt legate ca un fir, fiindcă atunci când depănăm ghemul, ne vin amintirile, împărtășim mai departe și totul se aranjează. Eu mi-am zis că trebuie să păstrăm tradiția de la străbunicii noștri pentru că, pe unii dintre noi, chiar ne-au rugat să învățăm și să o ducem mai departe. Și eu recunosc faptul că nu am fost atât de deschisă în a învăța fiindcă eram prea mică, dar a rămas undeva, acolo, un sâmbure. Eu croșetez, tricotez, pictez, modelez”, a spus Adina Pop, ai cărei părinți se trag din satul Budacu de Sus din comuna Dumitrița, un sat în care se păstrează multe tradiții meșteșugărești.
La prima ”strigare” sau mai bine spus postare pe Facebook a anunțului că vrea să adune comunitatea de doamne cu aceleași pasiuni, vineri seara, s-a strâns un grup mare în curtea Complexului Muzeal ca la o șezătoare.
”Vrem să ne întâlnim de două ori pe săptămână fiindcă toate doresc să vină, dar nu pot toate în aceeași zi. Am stabilit cu cei de la Muzeu să ne pună la dispoziție o încăpere în care să ne desfășurăm activitatea. Facem demersuri ca să deschidem un ONG, vrem să atragem fonduri ca să dezvoltăm comunitatea, vrem să organizăm târguri. Suntem la început, acum încercăm să ne cunoaștem mai bine, să legăm prietenii și să ne spunem poveștile și apoi să croșetăm povestea noastră”, a spus Adina Pop.
”Croșetez și cos de când eram copilă și am venit fiindcă, de exemplu, eu nu știu face jucării, oricât m-am chinuit și mi-ar plăcea să învăț. Am cusut costume naționale, chiar acum de Paști mi-am făcut un costum nou, cu mâna mea. Îmi place să lucrez cu alții. Când eram copilă mergeam pe Bârgău la șezători. Extraordinar de mult mă relaxează lucrul manual. Am avut probleme de sănătate și, dacă nu croșetam sau nu coseam, nu știu ce se întâmpla. Trebuia să-mi concentrez mintea pe alteva, nu pe boală. Soțul meu a murit acum 20 de ani, iar psihic am rezistat cu lucrul de mână ca să nu o iau razna. Mult m-am rugat lui Dumnezeu să nu îmi pierd mințile. Eu sunt din zodia Berbec și sunt luptătoare. Îmi place să croșetez, să tricotez, să cos, orice. Am făcut papuci, genți, mileuri, ouă decorative” – Lenuța Sucilă (68 de ani), fost tapițer, frezor și angajat în Loteria Română.
”Eu când am auzit de acest proiect, am început să plâng. E visul meu încă de acum 5-6 ani, am fost ocupată și multe alte lucruri. Am crescut la bunici și acolo am învățat să tricotez, să croșetez, să cos. Îmi doresc să devenim o comunitate cât mai mare care să facă lucruri unicat care să fie apreciate de oameni” – Silvia Pop.
”Mă bucur foarte mult că s-a ivit această ocazie să ne adunăm, de foarte mult timp o aștept. Chiar i-am spus mătușii mele că mi-ar plăcea mult să ne adunăm și să croșetăm împreună. E terapie. Îmi place să lucrez, am descoperit asta la mătușa mea care lucra la un cardigan și mi-a arătat cum să fac. M-am dus să-mi cumpăr ață și m-am apucat de treabă. Sunt începătoare, dar vreau să învăț cât mai multe. De aceea am venit aici și pentru că îmi dă liniște” – Daniela.
”Pe mine mă pasionează lucrurile făcute manual. Port un tricou pe care l-am brodat singură, dar nu mă pricep la croșetat. Mi-ar plăcea să învăț și tocmai de-asta am venit. În plus, îmi place ideea aceasta să menținem legătura între generații. Am adus-o și pe fiica mea și sper să putem transmite mai departe și copiilor pasiunea aceasta” – Naomi.
”Știu să fac de toate, dar croșetatul e marea mea dragoste. Mi se pare pare mai ușor, mai rapid. Am învățat de la bunica mea și, după mulți ani, având o nevoie medicală – din cauza unei artroze precoce – să îmi mișc mâinile, m-am reapucat și am prins foarte mare drag. Pentru mine croșetatul înseamnă liniște, calm, îmi încarc bateriile, e terapeutic. Nu m-am așteptat să vină atât de multă lume la o primă întâlnire, dar mă bucur să văd că sunt multe doamne, mai ales tinere” – Mona.
”Am încercat multe tehnici de hand-made, dar tricotat și croșetat niciodată și vreau să simt ce au simțit mama și bunica atunci când au pus mâna pe ace. Mă bucur să văd că e lumea e foarte interesată” – Daniela Marcu, artist hand-made.
”Mama mea a fost meșter popular, la 7 ani am învățat și să tricotăm, și să coasem. Majoritatea costumelor populare din anii 70-80 purtate de Cununa de pe Someș au fost făcute de mama mea cu cele două echipe ale ei. La noi în casă se făcea șezătoare. Atunci am învățat să coasem cu paiete. Am venit în memoria ei. Mă simt tânără dacă ies în comunitate și am activitate. Mă bucur să văd că au venit atât de multe doamne tinere care și-au expus și creațiile. Sunt superbe” – Nadia Tătar.
”E prima oară când aud despre o astfel de inițiativă în Bistrița și am fost foarte curioasă. Și eu tricotez, croșetez, am învățat să fac brățări. Este într-adevăr o terapie” – Antonia Chicheriță.
Adaugă comentariu