Actualitate Economie

Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, acuzată că a plătit indemnizaţii celor decedaţi

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud a făcut, în 2011, plăţi nelegale în valoare totală de 60.000 de lei, arată raportul Camerei de Conturi Bistriţa-Năsăud. Instituţia condusă acum de Delia Fontul a plătit chiar şi indemnizaţii sociale unor persoane decedate, valoarea prejudiciului adus în acest caz bugetului de stat fiind de 36.000 de lei.

Potrivit raportului, în anul 2012 au fost supuse verificării un număr de 21 entităţi publice de interes local reprezentând 14,69 % din totalul lor.

În ce priveşte DGASPC Bistriţa-Năsăud, în calitatea sa de ordonator terţiar de credite (cel principal fiind Consiliul Judeţean), aici Camera de Conturi Bistriţa-Năsăud a descoperit că instituţia a efectuat plăţi nelegale în sumă de 36.000 de lei, constând în indemnizaţii sociale plătite în cazul unor persoane decedate. Tot aici, s-a mai constatat că au fost angajate, lichidate, ordonanţate şi plătite indemnizaţii de însoţitor unor persoane care beneficiau de această formă de ajutor social şi din bugetul asigurărilor sociale de stat achitate prin Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud, valoarea estimată a abaterii fiind de 24.000 de lei.

La vremea aceea, instituţia era condusă de Margit Moldovan Olimpia Ababi, dar noul director, Delia Fontul (foto), va trebui să găsească soluţii ca să recupereze banii şi să-i vireze la bugetul de stat.

ACTUALIZARE

Directorul DGASPC Bistriţa-Năsăud, Delia Fontul, a declarat, luni, că de vină pentru această situaţie sunt aparţinătorii celor decedaţi care nu s-au prezentat cu certificatele de deces să anunţe instituţia că beneficiarii de indemnizaţii sociale nu mai trăiesc.

„Banii fuseseră viraţi în conturile celor patru. Aparţinătorii nu au venit cu certificatele de deces să anunţe că beneficiarii nu mai sunt în viaţă şi colegii mei nu au avut de unde şti”, a declarat Delia Fontul.

Ea a declarat că din prejudiciul constatat de Camera de Conturi Bistriţa-Năsăud a fost recuperată suma de 16.000 de lei, fiind făcute demersuri pentru recuperarea ei în totalitate.

Camera de Conturi Bistriţa-Năsăud a mai descoperit că DGASPC Bistriţa-Năsăud a plătit indemnizaţii de însoţitor unor persoane care beneficiau de această formă de ajutor social şi din bugetul asigurărilor sociale de stat achitate prin Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud, valoarea estimată a abaterii fiind de 24.000 de lei.

„Este vorba de 12 persoane care nu au informat instituţia noastră în legătură cu faptul că sunt beneficiare şi de altă formă de ajutor. Din prejudiciu am recuperat 12.000 de lei şi am făcut demersuri să recuperăm toţi banii. Totodată, am semnat un protocol cu Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud în baza căruia să fim informaţi de acum când mai apar astfel de situaţii. Nu sunt colegii mei de vină. Pur şi simplu, nu au ştiut despre existenţa acestor paralelisme”, a declarat ea.

3 comentarii

  • Oooooooooooo…………si cite s-au mai intimplat …..si nu le stim noi!!! mai sint si alte institutii de stat cara ar trebui controlate, si [care impart banii cu darnicie], ptr. ca si acolo sint nereguli . si culmea ca aceste nereguli sint din banii nostri, platite ptr. cine nu are drept. dar nu raspunde nimeni. e normal ptr. acesti conducatori fiindca este asa: banul lor e numai al lor, banii nostri sint tot ai lor. asa ca ce sa le faci ? daca asa este legea …..macar daca ar da cui are nevoie si merita acesti bani.

  • nu stiu cum dati copii dum-voastra in plasament ti dar nu prea va interesati cui li dati spre ingrijire ,am un vecin care are in grija o fetita, dar are un comportament care lasa de dorit, in sensul ca daca aude ca bat ceva sau face ala micu ,galagie incepe si bate in calorifer sau deschide geamul si zbiara,copilul meu este cam nervos are mici ,probleme daca vineri 31.05.2013 a trintit seara era ceasu 20 a inceput ,sa zbiere,vi se-npare ca are un comportament bun de educat un copil? De ce domnilor nu va faceti datoria si nu-i testati psihologic eu cred ca ,are o problema ,nu zic eu zic si vecinii!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.