Actualitate

Directorii de şcoli, îndemnaţi să revizuiască procedurile de stingere a incendiilor

Directorii de şcoli din judeţ sunt îndemnaţi de inspectorul şcolar general Camelia Tabără să revizuiască normativele şi procedurile de stingere a incendiilor. Solicitarea este inclusă în agenda săptămânală a directorilor, transmisă în fiecare zi de luni, şi publicată pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Directorii sunt rugaţi de inspectorul şcolar general să revizuiască „normativele şi procedurile PSI (prevenirea şi stingerea incendiilor)”, dar şi procedurile privind siguranţa elevilor în sălile şi pe terenurile de sport.

Sugestia vine după ce vineri, într-un club din Capitală a izbucnit un incendiu în urma căruia 30 de persoane au murit și 146 au fost rănite, iar premierul Victor Ponta le-a cerut ministrului de Interne, Gabriel Oprea, şi secretarului de stat Raed Arafat să elaboreze un plan de verificare a tuturor cluburilor şi barurilor din toată ţară, acesta urmând să fie prezentat săptămâna viitoare.

În fiecare an, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud organizează diverse exerciţii tactice în şcoli în timpul cărora profesorii şi elevii sunt instruiţi ce să facă în caz de incendiu.

2 comentarii

  • „Cin’ s-a fript cu ciorba sufla si-n iaurt.” Din pacate s-a ajuns prea departe cu debandada, incat nimic nu mai functioneaza cum trebuie.
    Mihai Ricci, fost consilier de la Ministerul Culturii face o dezvaluire şocantă. Una dintre cele mai aglomerate şi frecventate săli de spectacole şi întruniri din Capitală, Sala Palatului, nu ar avea autorizaţie de funcţionare.
    In 2010, se pare ca pompierii nu au acceptat sa elibereze documentele pentru Sala Palatului, pe motiv ca nu se indeplineau conditiile necesare. Nicolae Ceausescu a cerut marirea capacitatii salii, iar prin usile existente, evacuarea in caz de incendiu, nu s-ar putea face conform regulamentelor PSI. Ce sa mai zici de „Cortul de Cultura” din centrul orasului Bistrita care oricand se poate aprinde de la un scurtcircuit.

    • Gresit!
      Cortul din centrul al Centrului de Cultura e cel mai strategic loc din Bistrita.
      In caz de incendiu are doua evacuari directe in canalizarea orasului si canalizarea orasului direct in closetele din veceurile pubplice de langa Biserica Evanghelica!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.