Actualitate

Directorii școlilor cu rată de vaccinare a personalului sub 60%, băgați în ședință

La sediul Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud a avut loc o întâlnire cu directorii unităților de învățământ unde rata de vaccinare în rândul personalului este mai mică de 60% și unde, implicit, se face școală online.

La ședință au participat prefectul Stelian Dolha, subprefectul Atilla Decsei, inspectorul școlar general Aurelia Dan, inspectorul șef al ISU Bistrița, col. Constantin Florea, dr. Doina Petri din cadrul Direcției de Sănătate Publică, dr. Gabriela Deak, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Bistrița, și dr. Gabriela Mureșan, medic specialist Boli Infecțioase, care au încercat să identifice motivele pentru care o parte dintre angajații din școli sunt reticenți în ceea ce privește vaccinarea.

“Știm cu toții că este foarte greu ca educația să fie făcută la distanță. Prin urmare, am decis să avem această întâlnire deoarece am vrut să aflu de la dumneavoastră care sunt dificultățile cu care vă confruntați. Rata de vaccinare fiind un criteriu care face diferența între școala cu prezență fizică și școala online, este foarte important să aflăm ce putem face pentru ca personalul, fie că vorbim despre cadre didactice sau personal didactic auxiliar din unitatea de învățământ pe care fiecare dintre dumneavoastră o reprezentanți, să se vaccineze. Dumneavoastră sunteți cei care aveți posibilitatea de a direcționa decizia în avantajul elevilor”, a transmis prefectul Stelian Dolha.

În momentul de față, 16 unități școlare din județul nostru își desfășoară cursurile în sistem online. Modalitatea de desfășurare a cursurilor se stabilește prin raportare la fiecare zi de vineri. Este de așteptat în curând o Hotărâre CNSU prin care pragul de 60% să fie eliminat în localităţile în care rata de incidenţă a cazurilor de Covid-19 este mai mică de 3 la mie.

Aici rata de vaccinare în funcție de care se face școală săptămâna aceasta.

Etichete

36 comentarii

  • Teroriștilor. Lăsați oamenii în pace cu covrigu vostru. Care se teme de covrig să se autoizoleze în pădure. Și să mai iasă de acolo când îi vine rându la încă o doză de vaccin.

  • Sunt vaccinat. Sunt pro vaccin si incurajez lumea sa se vaccineze insa mi se pare ca am depasit grav o bariera etica. Pur si simplu vad cu ochii si nu pot sa cred cum am ajuns sa constrangem oamenii sa se vaccineze. Ma pun in pielea lor si incerc sa imi imaginez cum m-as fi simtit sa fiu constrans sa ma vaccinez inainte ca eu singur sa ma fi decis in acest sens.
    Pana la urma e vorba de asumarea unor posibile efecte adverse ale vaccinului care intr-adevar sunt extrem de rare..chiar mai rare decat efectele nocive ale bolii. Dar totusi e vorba despre asumare… Si in plus…cine te forteaza, te forteaza fara sa isi asume nimic…

    • E prea rușinos ce se intampla. De mult s-a trecut de pragul decentei. Si am o intrebare, de ce s-a facut schimbul criteriului de diferentiere a ratei de infectare la criteriul ratei de vaccinare? Mi-e prea greu sa ma abtin de la cuvinte jignitoare, dar felul in care discursul autoritatilor asupra acestei pandemii s-a schimbat fata de acum 2 ani atesta si mai mult reticienta populatiei de a se vaccina. Sa nu uitati aspectul acesta, pentru a redobandi libertatile care au fost luate de-a lungul istoriei, s-a scurs mai mult sange luptand pentru libertate decat cauzele pentru care s-au luat acele libertati!

    • Daca ati trai in Italia, Franta… la fel ati gandi? Stiti ca li s_au dat oamenilor din sanatate, invatamant, alimentatie publica.. 2 alternative:vaccinarea sau desfacerea contractului de munca.
      Variantele :vaccinare sau scoala on line vi se par comparabile?
      Unii suntem mai datori decat altii sa ne aducem contributia la depasirea pandemiei?

    • Mirel, esti in eroare de calcul. Esti liber sa NU te vaccinezi cata vreme nu ma afectezi pe mine. Cand insa nu ma pot duce la spital sa-mi tratez bolile de inima pentru ca nevaccinatii au ocupat TOATE locurile pentru ceilalti, deja nu mai e o problema de libertate individuala, devine o probleme de libertate colectiva. Imi afectezi propria libertate. E simplu de fapt. Se numeste igiena organismului social.

  • Si intre timp , spitalele ardddd😪😪😪 Si voi o tineti una cu vaccinul, fara sa va asumati nimic. Ba ne mai si puneti sa semnam ca de murim, asta e, asa am vrut! Pentru Dumnezeu, nu va mai opriti!?!? Da poate un director sa.si oblige angajatii??? Toti angajatii is tampiti??? Dati in ei, ca nu si.au convins supusii??? Atata puteti? Opriti.va si vedeti.va de scaune, lingeti undd puteti si lasati.neee. la.sa.ti.neeee🤑

    • Auzi Valerica daca ma uit bine acolo in sala vad vreo cinci directori pusi de psd pe pile sau alte favoruri si care in campanie electorala si-au dat silinta pentru ca angajatii sa voteze cu cine trebuie. Deci mai usor cupianul pe scari. Sa nu dam amanunte.

  • Virusul suferă mutații în natură.
    Unele mai virulente, altele mai mortale, altele ce vor evita mecanismele de apărare a organismelor tinere.
    Există o corelație directă numerică între cantitea de viruşi şi potențialul de mutație spre o formă greu controlabilă.
    Singura modalitate de a reduce cantitatea de virus în circulație în mod semnificativ e vaccinarea.
    Apoi când majoritatea sunt vaccinați..un mecanism de.reacție rapidă de semnalare-izolare-tratere în focar.
    Aşa s-a procedat pentru eradicarea variolei, aşa se procedează pentru Ebola. Aşa a procedat China la apariția covid19.
    Cât timp ai 40% care nu sunt vaccinați…ai presiune pe sistemele medicale ..care sunt forțate să ignore tratamentul celorlalți pacienți..
    Reticența față de vaccin e o problemă reală..pentru că dacă actual vaccinurile mARN pot fi ajustate în timp scurt pentru a adresa o nouă mutație..e o măsură futilă..din moment ce populația nu acceptă vaccinul la bază.
    Unde sunt..aglomerațiile activitățile au revenit la perioada dinaintea pandemiei. Peste 90% vaccinați. Dar când ai una din două persoane pe care le întâlneşti la risc de îmbolnăvire..deciziile sunt altele.
    Oricum de la aplicarea vaccinului sper că lumea nevaccinată a înțeles că vaccinații sunt bine merci, nu au murit în masă..
    Nu se poate spune acelaşi lucru despre nevaccinați..când urmăreşti proporția lor la terapie intensivă.

  • Atunci când funcțiile se atribuie doar politic și nu după merite,adio drepturi și libertăți.Dacă fraternizează și cu PSD numai să rămână la „ciolan” atunci nu mai trebuie să ne mirăm de nimic.Și mai sunt convins că foarte mulți șefuleți sunt vaccinați la chiuvetă dar ei fac cel mai mare tam tam. La mulți profesori adevărați li se i-au din ore și le primesc cei înscriși în partid.Păcat că școala a cam luat-o Michiduță.

  • Si pentru Vertical…. mai bine era … Orizontal! A trecut mai bine de un an, de cand ne rugam si va rugam prin toate modalitatile posibile, sa intelegeti ce se intampla si de ce trebuie sa va vaccinati! Nu aveti argumente stiintifice, ascultati tot felul de neaveniti, va dati cu parerea ca la fotbal, va semnati anonimi, in timp ce se moare pe capete! Se moare din cauza ignorantei, a unei frici induse de personaje care nu au legatura cu Medicina, se moare din prea multa barfa! Este usor sa stai deoparte si sa chibitezi ,fara competenta, fara un gram de bunavointa fata de soarta aproapelui ! Autoritatile, medicii, v-au atentionat de nenumarate ori, de la inceput, asupra pericolului, v-au indicat exact ce sa faceti ! In alte tari civilizate , se poate! La noi nu se poate ,….se incalca libertatile…. Extraordinar… Ii injurati pe cei ce va doresc binele….Adevarati crestini ….Asistam zilnic la mii de imbolnaviri, la sute de decese si se iese in strada fara masti, in aglomeratie ! Pentru mine, este de neinteles ! Va ascundeti care mai de care, dupa tot felul de pseudonime ridicole …. Ati auzit de responsabilitate, de masura ,de asumarea unei conduite intr o comunitate… ? Se aduna oameni importanti din acest judet, sa lamureasca problemele….Si vin anonimii, sa duca in derizoriu ,prin comentariile lor pe langa subiect, adevarata tema a discutiei! Intrebarea este: Doriti sa se revina cat mai curand la o viata decenta, normala, fireasca sau ne certam in continuare unii cu altii…Dezamagire totala! Cu respect,MNPop

    • Daca prin viata decenta si normala întelegeti încalcarea unor libertati si drepturi stipulate în Constitutie atunci sunteti un comunist adevarat deghizat în monarhist.
      Unul trist si expirat.
      PS: sunt vaccinat cu ambele doze, dar a fost ALEGEREA MEA, nu a altora.

    • Va spun un sekret domnu ‘ doctor…astia,antiminarhistii si republicanii astia nu prea vor sa se vaccineze.

    • Domnule doctor, oblic voi sta doar cand vin la dumneavoastra, pana atunci voi continua sa fiu vertical. Folosesc un nume random, pentru ca nu mi se cer datele personale. Puteti incerca si dumneavoastra. Faptul ca se moare pe capete este ca si in contextul acesta de Black Friday, unde ofertele sunt expuse sa capteze ochii, nu sa iti relateze adevarata realitate. Ne-ati indrumat, recomandat, s.a.m.d. sa ne vaccinam timp de 1 an, ati procedat foarte bine. Dar nu inteleg de ce aceasta conjunctura duce doar la vaccinare si de ce trebuie lumea sa accepte ca fiind singura solutie, mai ales daca vine cu un set de ingradiri, in cazul in care se refuza. Se presupune ca vina se da pe oamenii nevaccinati, dar daca e sa ne uitam la autoritati, vedem ca va picati examenul aproape saptamanal, prin cate un incendiu, prin infrastructura precara, cand se puteau pregati atatea alternative. NB: nu urmaresc stiri false, si am gandirea critica, opiniile mele sunt pe baza propriei judecati si cu ajutorul bagajului de cunostinte in istorie. Pentru ca cine nu isi cunoaste istoria, risca sa o repete. Cu stima!

    • Domnule doctor daca luam de bune statisticile deceselor datorate covid (cu rezerva ca in weekend-uri sunt mai putini) suntem datori sa luam de bune si statisticile cu decedatii in spitale din cauza infectiilor nozocomiale (se vorbea de zeci sau sute de mii) ,decedatii din cauze de malpraxis,din cauze de neglijenta ale cadrelor medicale si ale oamenilor din sistem care au generat incendii si alte catastrofe,de lipsa de echipamente si medicamente pentru bolile cronice care au dus la sute de mii de decese.Tot noi ,,mistocarii ” suntem de vina? Era frumos sa fiti la fel de vehement ,cand la Craiova la spitalul de psihiatrie la incendiu, bolnavii ies frumos aliniati ,pe usa,iar cadrele medicalz buimace de somn sar de la etaj si isi rup picioarele iar masina de pompieri merge la alt spital. In urma anchetei de la Piatra Neamt apar indicii ca eroul nu prea a fost erou si xa dormea in post.Tot noi ,,mistocarii” suntem de vina cand chirurgii sunt prinsi cu spaga altfel nu vor sa opereze?Doar de vreo doi ani era campania de educatie civica la nivel national in care cetatenii erau sfatuiti si chiar amenintati de autoritati sa nu mai dea spaga prin spitale.Pensionarile pe caz de boala pe spagi cine le facea?Cumva noi ,,mistocarii”? Consultatiile la geam cine le face? Vaccinarile la chiuveta cine le face?Noi ,,mistocarii”?Cine nu avea anestezice pentru operatii si in caz ca apartinatorul misca din urechi imediat aparea anestezicul?Cine plimba bolnavii intre spitale si erau lasati in frig ,nebagati in seama?Noi ,,mistocarii”? De ce nu ati fost la fel de vehement cand colegii dv de breasla jucau un fel de barbut cu viata si integritatea oamenilor.O sa spuneti ca sistemul.De acord ,dar corpul medical a fost complice si s-a complacut .Ne spuneti ca nu credem specialistii?Cum sa i creada oamenii cand azi zic ca i un guturai si dupa ce ajunge deputat zice ca e apocalipsa ,ca sa gireze cheltuieli aiurea din imprumuturi si banii nu se regasesc in aparatura si medicamente ,doar in bunastarea unora.Astea sunt cauzele pentru care oamenii nu prea cred si atunci cand poate ar trebui sa creada.Cine mai poate sa creada si sa stie care e realitatea?Poate nici povestea cu dezinfectantii nu e reala,infectiile nozocomiale fiind create ca sa acopere neglijentele si malpraxisul,putem interpreta si asa.Haideti sa se faca un forum in care astia ,mistocarii ,sa isi expuna necazurile care le-au avut cu sistemul medical.O sa va cruciti ,dar poate nu ,pentru ca si dv cunoasteti problemele.Sistemul medical ar trebui sa se reseteze si apoi sa ceara onestitate si buna credinta,pentru ca de pe mistocari se iau taxele care tin in picioare sandramaua.

    • Doctore si anonimii sunt importanti in acest judet.De fapt ar trebui sa fie cei mai importanti,pentru ca pe cocoasa lor se cațara ,,prominentzii” ,dintre care iti place sa crezi ca faci parte,dar nu esti decat trompeta lor.

    • Dl Doctor, le-ați explicat mereu celor care sunt impotriva vaccinului, importanța lui. Vă cunoaste multă lume, cea care vă ascultă. Nu ştiu care ar fi metoda ca sa-i lămurim pe cei care nu ințeleg… Când a inceput vaccinarea, m-am chinuit să o vaccinez pe mama mea de 85 de ani. Mă trimiteau cine ştie pe unde prin județ!!! Pe urmă, când s-a putut vaccina toată lumea, nu le-a mai trebuit, pentru că a fost făcut vaccinul prea repede! Oare unde au studiat cei care ştiu aşa de bine??? Eu am făcut si doza a 3 a desi sunt sub 60 de ani şi nu am pățit nimic, sunt bine şi mă protejez in continuare aşa cum sunt regulile.

  • Pt. D-ul Pop Marius Nicolae!!Eu cred ca oricat am incerca sa schimbam o mentalitate ,pentru care ,pana la urma pentru 40% sau mai putin dintre noi,nimic nu se va clinti din loc! VEDETI CE CLASA POLITICA AVEM? Vedeti cine conduce orasul,judetul,TARA? Cititi d-le doctor ” CIOCLI APOCALIPSEI” de Mihai Eminescu! Cu siguranta o sa-mi dati dreptate! Spor la treaba!

    • Ai perfecta dreptate.
      Mentalitatea prost dezvoltata si incultura duce la dezastru. Parerea mea este ca singura scapare din situatia actuala este ca biserica sa-si schimbe radical punctul de vedere. Biserica are un cuvint greu de spus in mentalitatea oamenilor. Cu incultura stam un pic mai rau, de ce?
      Atita timp cit in procesul de educatie mama si tata fac legea in scoala avem o problema grava. Exemplele sunt multe si le vedem toti in clasele unde avem copiii, parintele care are gura mai mare si gesticuleaza mai abitir dicteaza trendul clasei daca invatatorul sau dirigintele nu reuseste sa-si impuna autoritatea care o are de drept.

  • Cineva care se semnează Seringa vorbeste despre : decență, bun simț, legalitate și normalitate,virat bani către spitale și sistemul medical,oare nu ar fi mai bine să fim civilizați, să ne vaccinam și să respectăm regulile sanitare de prevenție limitînd îmbolnăvirile grave și cheltuielile pentru vindecarea cazurilor grele și să folosim banii și așa puțini mai cu folos,pentru educație.

    • OMS tocmai ne trage semnalul de alarma ca o sa fie criza de seringi.Haideti cu solutii ,nu va lai certati ,vorbz luu dom doctor…O sa ne puna astia sa tragem cu paiul doza 3,4,5 ….s.a.m.d.

    • Doctorul asta sta si instiga oameni normali la rautate!! Ei omoara oameni in spitale! Uitati si pe matu..fix ca el sunt sute de morti! Oxigen si gata hopa. Ia luat covidu!!!!repede la vaccinareeee urgent sa traitii!! Minte si guvernul si doctorii si toti!! Tot ce zic astia. Sunt minciunii!!

  • Seringă, crezi că Israel prima țară imunizată colectiv acum câteva luni şi care a câştigat cursa de rapiditate de vaccinare a populației ( au o cultură de prezervare a vieții după Holocaust când aproape au dispărut ca şi popor) investeşte în exerciții integrate pentru o nouă tulpină Covid19 -mutație – doar să se afle-n treabă? Eu cred dimpotrivă, oamenii de ştiință a lor sunt extrem de bine pregătiți iar avertismentul a fost luat în serios.

  • Germania are peste 70% din populatie complet imunizata si ieri au avut 51000 de cazuri de covid, la o populatie de 5 ori mai mare decât a RO.
    Noi am avut 6300…. la o rata de vaccinare de sub 35%.
    Pentru cei care stiu un pic de aritmetica, noi am avut 6000…. la o rata de vaccinare de sub 35%.
    Acuma, pentru cei care stiu un pic de aritmetica si logica matematica, sa calculeze avantajele vaccinarii în fata virusului.
    In afara de faptul ca simptomele infectarii sunt mai usoare, incidenta ramâne cam la fel.
    Iar de murit sau de trait, fiecare are dreptul sa aleaga, dupa cum îl duce capul.

  • Ar trebui facut ceva mai ,,decent” ceva ma civilizat si aici colegul de comentarii cc poate e de acord.Sa nu se mai duca vaccinarea in derizoriu si sa faca prin parcari si sa se dea mici.Uite in Austria leagan de cultura si civilizatie s au facut centre de vaccinare la bordel iar cei care se vaccineaza primesc 30 deinute cu o amfitrioana la alegere.

    • Dl doctor mai mult sta si scrie aci!! Domn doctor ziele trecute vb cu un doctor..si mi.a spus „numai in spital sa nu ajungi! ” zic eu dece? Nu pot sa zic!! Sti domn doctor dece?? Zi stii?? Ca mor oameni nevinovatii!! Ii baga oxigen pana crapa plamani!! Sti?? Ex matu! Tot asa a murit! Si.multi tineri! Ca noi! Degeaba indrugi cu informatii din spitale! Ca numa tu sti ce ii acolo! Noi restu lumii nu stim ! V a cumparat! Statul! Sa taceti! Sa va faceti treaba! Eu zic sa cantati la alta masa..aci.numai sunt telespectatori!! Sau convins! 10 doze vaccin! Si tot trebe sa porti masca! Tot ai restricti! Tot te poti imbolnavi!! (Astia vaccinati ar tebui sa stati relax! )voi numai muriti! Mi se pare exacerat ca va legati de noi! Care suntem nevaccinati! App..domn doctor..stai linistiti ca nu va pune nici eu nici alti sa sapati groapa luni nimeni! Fiecare cu a lui!! Dar mi se pare nasp sa tot zici sa ne vaccinam! Si nu vi cu dovezi clare ca vaccinul e bun! Si.100% protejeaza! Si pe termen lung e eficinet! Poti garanta?? Daca da!!! Ma.si vaccineza …celor nevaccinati! Va urez fffff multa sanatate!!! Si lasati minciunile de la tv! Internet since zice ue si iohanis..uitati ce a zis..si ce a facut! Asa si acum! Forteaza lumea la bine! Si sanatate!! Vrajeala!!! Celor vaccinati noroc.. ca sanatate va dat vaccinul! Si renumiti de doctori!! Care ies aci si scrie ca!!!!!! ………..
      Si ei poate s au vaccinat la chiuveta ! Vrajeli!! Domnii mei!!din 40% vaccinati! 25% CRED! ca sunt doar cu foaie! Mancati beti si simtiti.va bine!! Cine are de murit..moare si cu vaccin si fara vaccin!!! De boli destea vom mai auzi!! Si vor fi si mai grele si rele..! Va doresc noroc!

  • Draga Dragoș, te rog sa mai scrii! De mult nu am mai ras asa de bine…. Pot dormi liniștit și visa frumos! Nu te speria, nu te obliga nimeni sa te vaccinezi! Ramai asa cum ești, sa aduci zâmbetul și în viețile noastre pline de stres! Îți doresc sa ramai sănătos, sa nu te schimbi, sa ne înveselești cu comentariile tale! Noapte buna tuturor, MNPop

  • Domnule, regret fiecare deces, indiferent cine este! De aceea
    exista autorități medicale, sa ancheteze astfel de intamplari… Pot fi reale sau pot fi exagerate, hiperbolizate! Recunosc, birocrația medicala uneori, poate fi exagerata! Nu ar trebui sa se mai întâmple nenorociri care pot fi evitate! Sa speram ca, se vor rezolva în viitor! Sa auzim numai de bine! P. S. Oamenii trebuie sa se prezinte la medic, spital, cât mai repede! Și câteva ore, contează! Dr. MNPop

  • Asa mai cetateanule si spune-ne ce ne doare de fapt. Cati morti are Germania la acea rata de infectare, cati au in ATI comparativ cu Romanica tinand cont ca numarul de paturi este de cel putin 10 ori mai mare ca la noi? Hai lumineaza-ne! Iti spun eu pentru ca omiti datele astea intentionat au avut 240 de morti la 45000 de infectari noi am avut 400 la 6500. Oare conteaza vaccinarea? Daca noi aveam acum 30000 de infectati si 10 morti pe zi crezi ca era atata stres cum este acum. Apropo daca vezi o peroana in varsta pe trecerea de pietoni si un tir care se indreapta catre ea sari sa-l ajuti sau stai pe loc si constati „oricum ii venea vremea”, iar dupa ce-i lovit de tir te uiti la el si spui ca a murit de batranete tirul a fost doar asa un mic imbold… ? Cam asta spuneti si de cei morti de covid! Asta apropo de „psihopatizarea” accelerata a romanasilor. BTW daca tu esti vaccinat eu sunt Bill Gates, nice to meet you!

  • Ala pt dragos..si domn doctor.. sigur domn doctor esti la chiuveta vaccinat! Si pt ala care vb de ajutoare..nu.s tigan ! Si.mi sa oferit bani..sa ma.vaccinez! Si am fost amenintat ca ma da afara! Stoe ce faceti voi! Sigeti pe astia sa nu murim! ( ne resuscitati!) Unii stim..ca suntem medici!! Si app..domn doctor..rade si viseaza cat poti!..

  • Dragi cititori, revin cu un scurt comentariu… Știți oare, cât costa un tratament cu antivirale în Spital-7-10zile, pt. un bolnav de Sars-Cov-2, în stare medie sau severa? Consultați va rog, doar medicamentul Tocilizumab, fl, cel puțin 5 pt. un pacient, alături de altele! Sa vedeți ce eforturi se fac, sa se vindece (uneori se moare) o boala care poate fi prevenita sau ținută sub control, printr un simplu vaccin gratuit și masurile profilactice cunoscute! Cu respect, dr. MNPop

    • Cand e vorba de cetateni obisnuiti ,toate sunt scumpe domnule doctor.Astia mistocarii,nu inteleg ca pentru ei medicamentele sunt scumpe,tratamentele inovative cu antivirale si monoclonali sunt bune doar pentru elite.Echipamentele medicale sint scumpe.Noroc ca ne au ramas izoletele de 170 de milioane de euro,salariile si sporurile de lupta impotriva bolii ale functionarilor din DSP uri si prefecturi,zecile de mii de Dustere inmatriculate MAI in toata tara care duc copii la scoala si neveste la serviciu si acasa,sporurile si salariile din sistemul medical ale unora care nu au de a face direct cu bolnavii,adeverintele pe bani de la medicii de familie obtinute la geam,retetele emise pe numele unora care nici nu stiu ca sunt bolnavi si impartite cu farmacisti,miliarde de euro cheltuite aiurea .Sa ne intelegem,nu am nimic sa reprosez medicilor si asistentilor si celor care sunt in prima linie cu adevarat.Dar pe langa ei lipitorile oportuniste sug resurse si mereu ni se spune ca nu mai sunt bani.Pana sa apara nenorocita de pandemie ,programarile la investigatii in sistemul de stat se faceau tot la 6 luni,ca se terminau banii,tratamente prin casa de sanatate ajungeau pentru 10 la suta ,ca se terminau banii,spitalele si clinicile de stat erau doar centre de recrutare de clienti pentru cabinetele si clinicile particulare.Toate astea au fost facute cu complicitatea medicilor si a oamenilor din sistemul sanitar.Si mai intrebati de ce nu e credibilitate? E cam la fel cu incalzirea globala.Se aduna la un loc exponentii celor care polueaza si distrug mediul in proportie covarsitoare ,si dupa aia ne pun pe noi sa platim si sa supoetam restrictii in timo ce ei continua la fel.

  • Nu, nu esti mistocar…Esti un om care cunoaste multe….Nu dezvolt acum ! In mare parte ,ai dreptate… Este nevoie de multa daruire si empatie , pe langa competenta organizatorica! De aceea se spune: „‘Omul sfinteste locul”‘! Mici derapaje au existat,exista si vor exista mereu! Sa ramana doar asa! Si, daca putem, sa incercam schimbam cate ceva, in bine ! Cu respect,MNPop

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.