Actualitate

Se distribuie pachetele cu alimente pentru sărbători. De ce gratuitate beneficiază pensionarii

Pensionarii cu venituri de până la 800 lei/lună, persoanele fără venituri cu vârsta peste 65 de ani, respectiv persoanele cu handicap accentuat care beneficiază numai de ajutorul special lunar, primesc pachete cu alimente de bază cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului – 15 august, Ziua Mondială a Alimentaţiei – 16 octombrie şi de Crăciun – 25 decembrie. 

Pensionarii care ridică, în această perioadă, pachetele cu alimente de bază care se distribuie la Cantina socială de pe bd. Independenţei nr. 24-26 îşi pot verifica gratuit tensiunea arterială şi glicemia. Acţiunea se înscrie într-unul din programele pe care le desfăşoară Primăria Bistriţa prin Direcţia Municipală de Servicii Sociale, în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică şi Liceul Sanitar, anunță municipalitatea. 

Pachetul cu alimente de bază conţine 1 kg carne de vită la conservă, 2 l ulei, 1 kg faină de grâu, 2 kg zahăr, 2 kg orez şi reprezintă un ajutor pentru persoanele fără venituri sau cu venituri foarte mici. 

Acest tip de ajutor se acordă în baza unei cereri prealabile, înaintată Direcţiei Municipale de Servicii Sociale şi valabilă, după aprobare, pe parcursul întregului an.

În prezent, aproximativ 1.800 de persoane de pe raza municipiului Bistriţa sunt beneficiare ale acestui tip de ajutor.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.