Politică

Ce nu ştia Doina Pană în momentul în care afişa acest zâmbet

Zâmbitoare. Aşa a apărut Doina Pană la deschidere oficială a magazinului Dedeman fără să ştie că a doua zi zâmbetul îi va îngheţa pe buze. PSD Bistriţa avea să îi blocheze accesul la alegerile parlamentare preferându-l pe Constantin Rus.

Joi după-amiaza, cu aproape 24 de ore înainte să afle că Organizaţia Municipală a PSD Bistriţa nu o vrea candidat în Colegiul 1 Bistriţa- Livezile, Doina Pană a intrat zâmbind în magazinul Dedeman de pe strada Sigmirului (foto principal).

Ca şi când ar fi presimţit ce o aşteaptă, nu s-a alăturat colegilor de la municipiu, Camelia Tabără şi Constantin Rus plimbându-se singuri printre rafturi (foto 3 şi 4 jos), ci s-a dus direct la grupul celor de la judeţ unde se afla şi Alexandru Pugna. I-a strâns mâna părintelui protopop Alexandru Vidican care i-a urat mult succes în alegeri.

A doua zi, când s-a întrunit conducerea Organizaţiei Municipale a PSD Bistriţa, Doina Pană avea să afle că nu este agreată să candideze pentru funcţia deţinută în prezent de Ioan Botiş, cea de deputat de Bistriţa, cu toate că declarase public faptul că s-a retras din fruntea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud tocmai pentru ca să se pregătească de alegeri.

În şedinţa de vineri seara, se pare că social-democraţii bistriţeni i-au reproşat că nu prea are activitate la municipiu fiind văzută mai des la judeţ. În plus, mulţi i-au amintit că, la precedentele alegeri parlamentare din 2008, în acelaşi colegiu, nu a reuşit mare lucru, ea fiind devasată, la Senat, cu peste patru procente, de Ioan Sbîrciu (PDL). Actualul senator de Bistriţa a obţinut 34,83% din voturi, în timp ce Doina Pană doar 30,47%. 

Pe de altă parte, opţiunea pentru Constantin Rus poate fi pusă pe seama faptului că PSD să vrea să scoată în faţă oameni noi care nu au mai deţinut funcţii la vârf. Aşa cum se ştie, Doina Pană a avut până acum privilegiul de a fi inclusiv secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi consilier judeţean de mai multe ori, iar altora nu le-a venit niciodată rândul.

În plus, se mai ştie ceva: foarte puţini bărbaţi votează femei şi extrem de puţine femei pun ştampila pe numele unei doamne. Încă trăim într-o ţară de misogini, nu-i aşa?

Cristiana Sabău

   

22 comentarii

  • saracuţa ,ce mai aere si-ar fi dat daca ajungea deputat………!!! s-o fi vazut cum ne dadea lecţii la toate televiziunile. stiţi cum e cind iţi doresti o palarie prea mare……ajungi fara nimic. ea era buna , si este , de organizat petreceri ale PSD- ului . atit !!!! ca altceva ce stie sa faca ??? mi-a fost profesoara inainte de 89 , si nici atunci nu excela intr-un anumit domeniu. facea ore si atit. slab profesor . asta e viaţa d-na Pana ,dvs . ne spuneaţi atunci demult : faceţi in viaţa ce stiţi mai bine ! vad ca dvs . . aţi fost prima care nu aţi respectat acest sfat . nu e nici o problema , mai aveţi timp. cu stima !!!

  • Pt mine nu conteaza daca candidatul e barbat sau femeie ! Ma intereseaza sa aiba ceva de spus ,sa aiba fapte ,proiecte ,idei ! Sincer nici d-na Pana,nici dl Rus si nici dl Sasarman nu ma determina sa merg la vot ! Eu am terminat la Liviu Rebreanu si stiu cine este si cat poate dl Rus Costica ! Slabi candidati ! La fel va fi si prezenta la vot,la fel va fi si prestatia acestora in Parlament !

  • Nici Doina Pana ( mi se pare o scorpie )si nici Rus ( un dir comunist si prafuit) . Niciunul nu merita efortul sau votul ! Si nici blegul de Alin Seserman ! Domnilor presedinti de partide dati-ne candidati care sa ne determine sa mergem la vot !

    • Adevarul ca cine il cunoaste pe acest Seserman, nu se poate abtine sa nu voteze faza cu blegul … E jale oricum ce candidati sunt in 2012 … Pana, o cersetoare de posturi pe la isj si partid si costica, un comunist feroce .. Pana isi mai aminteste cum a ajuns directoare in electro, cersind postul la isj si sapand-o pe rusu ?

  • M-as duce sa-l votez pe Daniel Suciu ! Noi, alegatrii, il propunem pentru Colegiul 1 Bistrita – Livezile.Nici pentru d-na Pana si nici pt.d-l Rus n-am de ce merge la vot.

  • Daca organizatia municipala PSD a ajuns la Costica Rus,…rau a ajuns. Asta chiar nu a excelat decat in ingamfare pt ca profesional…doar C. Corega l-a ridicat (stie dansul despre ce este vb), iar politic, doar macaraua PSD-ului. Nimic, chiar nimic iesit din comun, despre acest om. Si, desi nu ma dau in vant dupa candidatii la deputatzie a vreunui partid, pot sa afirm ca d-na Doina Pana, este cu N clase mai sus decat Rus C, din toate punctele de vedere. Mai reflectati domnilor din conducerea PSD a judetului ! Nu de alta, dar sa avem pentru ce sa mai venim la vot pe 9 decembrie.

  • @ raul, daca facea acel coment o femeie,intelegeam.si mie mi-a fost profesoara -na Pana,si am doar cuvinte de lauda la adresa dansei ca profesor,din punct de vedere politic,ma abtin,deoarece nu sunt in masura sa ma pronunt,totusi,gaditi-va inainte de a arunca cu noroi intr-o persoana.

  • Faptul că pagina a fost accesata de aproape 1000 de ori, un record pe acest site si nu numai, dovedește că subiectul aruncat pe scena locală de catre cei de la USL prinde. Multă patimă pe reprezentanții dăscălimii bistrițene în parlament. Furtună într-un pahar cu apă. Niciunul dintre protagoniști nu va aduce nimic nou în parlament. Nu sunt leaderi ai partidelor lor, cum este Olteanu și a fost în trecut Radu Moldovan. Nu vor ocupa funcții în parlament pentru a-și face vocea auzită. Faceți un exercițiu de memorie și amintiți-vă numele parlamentarilor locali din mandatul acesta, ca să nu mai vorbim de cel trecut. Rolul parlamentarului nu este acela de vedetă. El trebuie să fie harnic, să meargă la ședințe și să voteze legi. Dacă se poate să nu treacă dintr-o barcă în alta. Dacă are și un picuțel de independență în gândire este un plus.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.