Actualitate

Doina Pană: Din păcate, în privinţa pădurii, noi românii nu ne gândim la ce le lăsăm nepoţilor

Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană, care a fost prezentă la Bistriţa la Adunarea Generală a Asociaţiei Administratorilor de Păduri din România (AAP), a declarat că subscrie nemulţumirii silvicultorilor legată de sumele insuficiente alocate prin noul exerciţiu financiar european.

tobescu pana stanciu tucunelLa Hotel Metropolis din Bistriţa a avut loc Adunarea Generală a Asociaţiei Administratorilor de Păduri din România (AAP). Le-au vorbit silvicultorilor, printre alţii, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană, Istrate Şteţco – director general la departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură şi preşedintele AAP, Gabriel Stanciu.

”Am participat în calitate de invitat. A fost o întâlnire foarte bună, nu numai legată de Codul Silvic, s-a făcut şi un bilanţ al ”Radarului pădurilor”, s-a venit cu nişte sugestii de îmbunătăţire a unor situaţii punctuale care printr-un ordin de ministru pot fi prinse, fiindcă este un domeniu foarte vast şi apar multe probleme. S-a discutat şi de nemulţumirea, la care subscriu şi eu, legată de sumele alocate pentru împăduriri în exerciţiul financiar european următor. Am convenit împreună să ne întâlnim cât de curând să lucrăm la statutul personalului silvic şi la regulamentul de exploatare a masei lemnoase, care va trebui promovat prin Hotărâre de Guvern, dar să lucrăm din timp şi să nu întârziem după ce Codul Silvic va fi adoptat”, a precizat ministrul Doina Pană.

Ea a vorbit despre mare problemă care apare în privinţa terenurilor pentru împăduriri. ”Când vorbim de împăduriri vorbim de sume alocate şi de terenul necesar. Când am venit cu propunerea că două milioane de hectare până în 2035 e prea mult la asta ne-am referit, că statul nu are atât teren. Banii n-ar fi atât de mulţi, ar fi 10 miliarde, s-ar găsi fonduri europene sau guvernamentale. Dar statul nu mai deţine teren încât să împădurească două milioane. Primind în medie 300 şi ceva de euro pe hectar de păşune şi zero pe hectar de pădure, normal că oamenii nu sunt de acord. Sunt de acord că trebuie compensaţii pentru zonele unde nu poţi exploata, dar altfel pădurea se consideră ea însăşi ca venind cu aport economic. Din păcate, noi românii nu gândim ce lăsăm pentru nepoţii şi strănepoţii noştri, pentru că pădurea are nevoie de câţiva zeci de ani până când să-ţi producă, şi de asta nu sunt de acord oamenii să dea terenul pentru împădurire, vor subvenţie acum, nu ce va produce pădurea nepotului sau strănepotului. Aici e cea mai mare problemă”.

Doina Pană a afirmat că este de acord cu faptul că ar trebui mai mulţi bani europeni pentru păduri. ”Ne-am luptat pentru asta, iniţial au fost 200 de milioane, acum sunt 300 de milioane, poate mai creştem un pic. Nu vom putea creşte până unde ne-am dori, la trei miliarde şi ceva, însă ne zbatem pentru cât mai mulţi bani europeni, ca să nu venim cu bani de la stat să ne ocupăm de corectarea de torenţi, de drumurile forestiere şi plantarea a ceea ce ne-am propus. Documentul final va fi semnat după ce va mai are loc o dezbatere publică. Eu am venit foarte târziu în departament, după ce au început negocierile în interior cu privire la ce sume se duc la păduri şi ce sume la agricultură. Avem şi un uşor handicap, pentru că nici pădurea şi nici turismul n-au mai fost considerate priorităţi europene. Pădurea e prinsă la Dezvoltare Rurală, iar turismul nicăieri, înainte era axă. Noi astea nu le putem modifica, dar acolo unde ne încadrăm vom încerca să obţinem o sumă cât mai mare pentru pădure”, a spus ea.

Ministrul a declarat că noul Cod Silvic va fi aprobat cât de repede. ”A apărut un amendament care poate avea implicaţii nedorite legat de micii agenţi economici, care se ocupă doar de exploatare, şi i-am rugat să se gândească cum îl putem ajusta. Comisiile se vor reuni imediat ce revine Parlamentul şi va intra în plen. Am încredere că va ieşi foarte repede şi nu vreau să nu avem atunci regulamentul de comercializare a masei lemnoase, i-am provocat pe silvicultori deja să ne întâlnim şi să-l scriem”.

2 comentarii

  • CE-L MA-I MARE CADOU LASAT NEPOTILOR DOSARE PENALE LA SIEU ODORHEI politia VERIFICA PE CE-I IN REGULA CU HOTI STAU LA BAUT ATENTIE PRIMAR GORE PADURAR BERINTAN DAN LIVIU

  • ati lut piine de la gura celor care trebuia sa va voteze acum ducetiva la austrieci doamna ministru poate va voteaza ei. nu spunem ca legea nu trebuia facuta dar nu asa pt ca marile firme fura in continuare cu padurarii iar amaritii nu au ce pune pe masa la copii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.