Actualitate

Doina Pană: Nu există niciun argument valid pentru ca legea privind drepturile copiilor să nu fie aplicată!

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege pentru respingerea ordonanţei de urgenţă privind creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii. Astfel, rămâne în vigoare legea care prevede dublarea alocaţiilor de la 1 septembrie, de la 150 la 300 de lei. 

Deputatul PSD Doina Pană a anunțat căa votat pentru respingerea OUG 123/2020, prin care ”Guvernul Orban scade cu 80% alocațiilor copiilor afirmând că le mărește cu 20%”.

”Au încercat la CCR, contestând legea privind dublarea alocațiilor pentru copii și nu le-a mers! Curtea Constituțională a respins contestația Guvernului Orban considerând legea constituțională!

Pentru că tot nu voiau să o aplice, au emis OUG 123/2020 pentru modificarea legii, cu creștere de doar 20%. Astăzi, în Camera Deputaților- cameră decizională, voi vota respingerea acestei ordonanțe pentru a obliga Guvernul să respecte legea și să dubleze alocațiile!

Copiii n-au nicio vină că Guvernul Orban, prin modul haotic în care a condus țara în ultimele 9 luni, a avut alte priorități decât copiii (de exemplu: umflarea aberantă a cheltuielilor, cu achiziții ilegale prin „firme de casă”, constatate chiar de Curtea de Conturi)!

Nu există nicio scuză, niciun argument valid, pentru ca legea privind drepturile copiilor să nu fie aplicată!

Povestea cu „nu sunt bani în buget” e o poveste. Bugetul țării se construiește pe priorități iar copiii, într-o țară normală, trebuie să fie o prioritate!”, spune Doina Pană.

https://www.facebook.com/pana.doina/posts/3350900761597465
Etichete

7 comentarii

  • Fă Doinițo, fă firea, fă veorico, mă; faceți orice, numa nu vă mai dați voi cu părerile. Doinițo, Fă Doinițo – de la fă dâmbovițeanu Ponta – fă – ți un serviciu și TACI.
    Ai Fă lins în Kur pe Dragnea și-acu vrei?
    Ce vrei?
    Tu-Fă, știi ce vrei?
    Tu-Fă, știi ce vorbești?
    Dacă n-ai bani în casă de pâine, faci mămăligă și nu te împrumuți, nu te duci să furi bani pentru pâine.
    Dacă n-ai nici făină, rabzi foame, nu furi, nu te împrumuți.
    Dacă nu sunt bani la buget, de unde vrei să plătească ACUMA?
    Să FURE ca și voi PSD?
    Să mintă ca și voi PSD?
    Să se împrumute ca și voi PSD?
    Tu-Fă Doinițo, ai auzit de RIDICOL, da de PENIBIL?
    Așa ești Tu-Fă, Doinițo, și TOT PSD-ul vostru la grămadă.
    Tufe de ciulini.

  • D-na Pana de ce nu veniti cu o solutie? De pilda sa se taie toate pensiile speciale si banii sa fie dati pt.alocatii. Copiii sunt prioritatea, nu?

  • Duamna, nici Dumneata nu mai ai stomac pentru înjurăturile noastre dar nici NOI NU VĂ MAI SUPORTĂM.
    Voi PSD, sunteți precum starea pe care o ai după ce vomezi noaptea, după o beție de zi.
    Te lași de băutură.
    Nu mai bei 10 de ani.
    Nu vrei să mai auzi de băutură
    Așa și voi, 1000 ani să NU MAI AUZIM DE VOI.
    Duamna, e GROASĂ și SCURTĂ.
    Existența VOASTRĂ.
    Groasă că sunteți mulți – da proști – citat din Firea.
    Scurtă – că mai sunt 3 luni – până când NU VEȚI MAI FI.
    Nu este un secret pentru nimeni că sunteți cei mai mari DEMAGOGI și IMPOSTORI
    P.S.
    Pe madam Tabără o văd pe liste, de Costică ce știi? Deputat sau Senator?

  • Ma PSD iștilor,daca mai iasă în presă Doina Pană de 2 ori, sigur scoateți 12% pe oraș…Niculae stie, ca a mai scos ;))

  • 1. În primul an furi ca să recuperezi ce ai investit pentru a câștiga mandatul.
    2. În anul al doilea furi ca să dai bani la partid.
    3. În anul al treilea furi pentru tine.
    4. În anul al patrulea furi pentru a investi într-un nou mandat.
    Amănunte cereți de la fostul purtător de cuvânt a lui Victor Ponta și de la cea care s-a dat în bărci cu el.

  • O vezi pe doamna , vezi bazinul PSD – săraci cu duhul, populiști, pensionari tributari comunismului (ce mai, cu ombilicul netăiat de la comunism).
    Aceleași fețe palide, care se străduie să oprească schimbarea.
    În Belarus cu voi, consilieri la Lucașenko.

  • Tara si asa e tare imprumutata, iar o crestere cu 40% a punctului de pensie si o dublare a alocatiilor pentru copii ar fi impinsa in imposibilitate de plata, care se va rasfrange tot pe umerii populatiei si asa greu incercata. D-na Pana in cativa ani parasesti aceasta lume, dar greul il lasi, tu si partidul pe care-l reprezinti, pe umerii copiilor si nepotilor nostrii. Treizeci de ani va-ti batut joc de aceasta tara la greu, macar acum in al 12-lea ceas dati dovada de maturitate politica si faceti ce trebuie pentru ea. Va plangeti ca sunt multe familii defavorizate cu multi copii care traiesc din ajutoare sociale, dar in acesti 30 de ani ce ati facut pentru ei ca sa fie integrati in societate, sa produca banul, nu sa-l consume. D-na Pana, sunteti jalnici si prea putin va intereseaza de acest popor, nu stiti cum sa va mariti averile, cum sa furati mai usor banul public si asa dintr-o data va treziti ca poporul o duce rau. Nu meritati nici macar un … dupa cat rau ati facut acestei tari si inca nu ati murit detot.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Slogan PSD - Dacă n-am bani, FUR! Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS