”Am reuşit să obţinem în comisia de agricultură două modificări esenţiale la legislaţia referitoare la pajiştile permanente. Într-o şedinţă care s-a prelungit pe parcursul mai multor ore, am amendat OG 15/2015, care modifică ordonanţa 34/2013 în cel puţin două puncte cheie: 1. amenajamentele pastorale să fie realizate cu bani din bugetul de stat prin MADR, conform unei proceduri care va fi prevazută, ulterior printr-o hotărâre de guvern (amenajamentele pastorale s-au realizat până acum doar pe 2,1% din suprafeţe, criteriul financiar fiind cel mai des invocat de UAT-uri). 2. derogarea în privinţa termenului limită de 1 ianuarie 2016, dată de la care amenajamentul pastoral era obligatoriu până la 1 ianuarie 2018, adică un câştig de doi ani!”, a menționat pe Facebook copreședintele PNL Bistrița-Năsăud, deputatul Stelian Dolha.
El a adăugat: ”Trebuie precizat şi că, în vederea accesării fondurilor UE utilizatorii de pajişti, persoane fizice sau juridice) în calitate de proprietari sau de beneficiari ai dreptului de folosinţă au obligaţia ca anual să asigure încărcătura de 0,3 UVM/ha în orice zi din perioada de păşunat sau cosirea cel puţin odată pe an a vegetaţiei. Subvenţionarea de la bugetul de stat a amenajamentelor pastorale şi derogarea cu doi ani a termenului obligatoriu, adoptate de comisia de agricultură a Camerei Deputaţilor, vor ajunge în plen cu propunere de adoptare”.
Lucrarile la partia de schi de pe Dealul Cocosului afecteaza utilizarea intregii suprafete de pasune de catre crescatorii de animale din Unirea. Acolo nu se mai respecta nici o regula de protectie a pajistilor, fiind distruse suprafete mult mai mari decat cele luate in lucru.
:))))) legea pajistilor :)))))))))))) ministrul de finante vorbeste de salarii de 2 lei si lui Dolha ii arde de pajisti
Daca este in comisia de agricultura despre ce vrei sa vorbeasca?Despre cat esti de destept sa te trezesti ca musca in lapte?
Exact, fraiere de Trol care nu pricepe nimic. Iti spune si ce, daca n-ai fi prea degraba preocupat sa desfiintezi. Că stii, chiar se mai intampla si altceva in tara asta decat o declaratie nefericita a uneia care nu e unsa cu toate alifiile ca ministrii lui pontic.Mai sunt cateva zile pana primariile si ceilalti sunt obligati sa faca amenajamente pastorale, adica o treaba care costa enorm. Si ghici ce? Doar 2,1% din primarii au facut-o. Iar daca n-o fac si nici n-au cum sa o mai faca din 1 ianuarie adio subventii.. Asa ca au mai impins termenul pana in 2018 in comisie si au pus in sarcina guvernului banii pt amenajamente.
Daca stie cineva actul normativ prin care s-a amendat O.G. nr.15 /2015, va rog dati de stire aici, ori a ramas la nivelul de comisie de agricultura, stimate DOMNULE DEPUTAT DOLHA , taranii nu sunt informati despre acest lucru , mai mult nici primarii de pe Birgau nu prea stiu , ori nu-i intereseaza, iar prin intocmirea amenajamentelor pentru pasunile comunale, se pare ca suprafetele nu se mai masura, se copiaza amenajamentele dinainte de 1989, iar suprafetele cu pasuni impadurite se trec in fond forestier, exact ca in perioada comunista, conform prevederilor noului cod silvic . Prin simpla informare a taranilor despre aceste subiecte , s-ar putea recupera voturi in favoarea partidului pe care il reprezentati SUCCES !