Actualitate

Dolha: PSD nu se poate schimba, e doar o fumigenă

Copreședintele PNL Bistrița-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, a vorbit într-o conferință de presă despre noul Cod de etică şi conduită pentru membrii PSD, cazul ministrului de Interne Gabriel Oprea, legea votului prin corespondență și votul din plenul Camerei Deputaţilor, care a avizat cererea de începere a urmăririi penale a Elenei Udrea în noul dosar şi a încuviinţat reţinerea acesteia, însă nu şi arestarea preventivă.

”La Comitetul Executiv PSD se discută de comportamentul moral, etic care va fi impus membrilor de partid. Texte peste texte și nimic mai mult. PSD nu se poate schimba. A obstrucționat justiția, a luptat împotriva ei, vezi cazul Șova, cazul Ponta. Despre ce vorbim? Iar domnul Dragnea, președintele PSD, este condamnat cu suspendare și vine să le spună PSD-iștilor că vrea să schimbe regulile și doar cei curați pot mai departe să facă politică în PSD. Păi în primul rând el și cu domnul Ponta sunt primii care ar trebui să plece din PSD și pe urmă restul, dacă tot vrea să dea exemple. Dacă se aplică acest procedeu, e clar că Ponta trebuie să plece din PSD sau PSD să se delimiteze de el. Deci n-o să se întîmple nimic, e doar o fumigenă a PSD.

Cazul Oprea a ridicat cortina de pe o realitate pe care mai marii vremii au încercat să o țină ascunsă foarte multă vreme: cât și cum se folosesc coloanele oficiale și girofarurile, sfidând poporul român, cât și cum se face abuz de putere și de funcție în detrimentul poporului român. Suntem o țară membră UE și NATO și nu învățăm nimic din comprtamentul celorlalte țări membre. Mai mult, am impresia că avem un comportament de țară latino-americană sau din Africa în ultima vreme, nicidecum european. Alți lideri europeni stau cu mașinile pe la semafoare, se mai duc la serviciu cu bicicletele, la noi la Interne musai să fie coloană oficială și nu de puține ori, ci de 1.500, cam de cinci ori pe zi. Mergea și la frizerie și la restaurant cu coloană oficială. În seara cu pricina mergea spre casă și avea nevoie de o coloană oficială, că el are fobie de semafoare. Îi transmit domnului Oprea că românii s-au schimbat, nu mai acceptă girofariada, și că adevărul va ieși la iveală, iar domnul Oprea trebuie să plece din fruntea ministerului pentru că l-a dus la un nivel prea jos.

A trecut legea votului prin corespondență, sub forma: am două vești, una bună și una rea. Aia bună e că a trecut și vom avea la parlamentare vot prin corespondență. Vestea rea e că a trecut ciuntită de PSD, că nu se putea să nu-și bage foarfecele. Fără ca românii din străinătate să se poată înregistra online, tot modelul ăla comunistoid, lucru foarte grav. PSD n-a înțeles nimic. Vine domnul Dragnea și ne spune că la Comisia de cod electoral pe viitor se va avea în vedere votul prin corespondență și pentru prezidențiale. Minunat, mari lideri politici. L-a deranjat că era 90% făcut de liberali.

E regretabil ce s-a întâmplat în Parlament în cazul Elena Udrea, politicul nu trebuie să interfereze în zona justiției. Nu e treaba parlamentarilor ce e sau nu e în dosar, e treaba judecătorilor, ei trebuie să dea un verdict. Eu am votat la vedere pentru ambele cereri, se poate verifica, și cred că PNL a făcut acest lucru. I-am auzit pe cei din PSD spunând că lucrurile au trecut deși ei sunt majoritari. Păi fiind majoritari voi, cu votul vostru nu trebuia să se întâmple ce s-a întâmplat. Din cauza acestui vot Parlamentul a mai încasat niște bile negre”.

Etichete

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.