A fost minima mea revendicare ca una care am avut adresă de domiciliul pe strada Ioan Creangă (a Archiudului) timp de aproape 30 de ani. Mi-am dorit ca ai mei, care stăteau la capătul străzii, spre Archiud, să apuce momentul în care va fi asfalt şi pe strada lor şi nu va mai fi nevoie să meargă cu două perechi de pantofi sau cu cârpe de şters noroiul de pe ei în buzunar. Tatăl meu nu a mai apucat momentul, deşi în 2008 eu l-am asigurat că nu va trece mult până când va avea utilajele uruind prin faţa casei, fiindcă eu l-am crezut pe Liviu Rusu.
Aveam să înţeleg mai târziu că, pentru Liviu Rusu, zona de câmpie a judeţului Bistriţa-Năsăud nu a existat. Cum nu şi-a făcut nicio vilă prin preajmă, cum nu a avut niciun conac, cum primarii nu au fost de-ai lui, a lăsat de izbelişte o zonă frumoasă cu oameni care probabil l-au crezut, la fel ca şi mine, şi l-au votat. Nu a făcut absolut nimic să reînvie viticultura de la Teaca, să încurajeze oamenii să se asocieze, să acceseze bani ca să-şi revigoreze podgoriile, nu a asfaltat nicio palmă de drum (DJ 151 nu se pune că nu trece pe la Teaca), nu a inclus în marile şi fantasmagoricele lui proiecte (care mă tem că nici nu există) Băile lui Bocer dinspre Archiud, Băile de la Pintic, toate cu apă vie care vindeca bolile oamenilor şi-i ajuta să plece acasă sănătoşi. Nu a făcut nimic pentru comuna mea natală. Dacă a venit vreodată pe acolo se pare că a avut cu totul alte scopuri, întâlniri secrete cu personajele din dosarul DNA. Nu spun eu, spune rechizitoriul.
Pentru PDL, judeţul Bistriţa-Năsăud ar trebui să înceapă de la Dumitra, să meargă spre Năsăud, să facă stânga împrejur pe Valea Someşului până la poalele Munţilor Rodnei. Acesta este colegiul lui Ioan Oltean. Nimic altceva nu mai există şi nu va mai exista probabil cât timp acest partid va fi lăsat să stăpânească judeţul ca un tată vitreg care pune mult în farfuria propriilor fii de dă mâncarea pe afară, în timp ce alţii, adoptaţi să le zicem, mor de foame uitându-se la graşi cum înfulecă.
Nu ştiu cum a reuşit primarul din Teaca să răzbească în cei patru ani în care Liviu Rusu a fost preşedintele CJ, timp în care spitalul făcut de austrieci şi dat de pomană românilor a fost închis, liceul nu a mai fost racordat la electricitate, lucrările la DN 15 A nu au început decât foarte târziu. S-a străduit cât a putut şi a făcut rost de bani europeni să introducă în sat canalizarea, a racordat comuna la apă, a mai făcut un parc, ce a putut. Ca poartă de intrare în Bistriţa-Năsăud dinspre Capitală (via Târgu Mureş – Reghin), ca vechi sat sătesc cu multe naţionalităţi, Teaca merita ceva mai mult şi sunt şi mai furioasă pe Liviu Rusu şi ai lui că nu au avut niciun fel de priorităţi, doar preferinţe şi înţelegeri tacite cu unii şi cu alţii. De aceea, Teaca nu a fost niciodată pe agenda lor.
Cel mai mult mă doare, acum la final de mandat al domnului preşedinte Liviu Rusu, că m-a minţit direct şi în faţă. Putea să-mi spună că nu sunt bani, că nu va asfalta drumul acela niciodată fiindcă nu e important. L-aş fi înţeles probabil. Eu însă l-am crezut şi am transmis mai departe şi altora crezul meu.
Zilele acestea în care mulţi candidaţi trec pe strada copilăriei mele cerându-le vecinilor mei să îi voteze, eu am o singură rugăminte, să nu-i mai mintă pe oameni, să nu le spună lucruri pe care nu ştiu dacă le pot face. Să fie sinceri şi să nu promită nimic. Doar să facă ce pot cu adevărat. Doar atunci le va ajuta şi Dumnezeu.
Cristiana Sabău
D-na ,exista replica in biblie:blestemat sa fie omul care se increde in om:,
Nu putem trăi cu o totală lipsă de încredere unii în alţii pe de altă parte.
pentru Doamna Monica :comentatorii biblici spun ca un text scos din context este un pretext .Dumneavoastra stiti foarte bine la ca trebuie sa avem incredere in oameni
am pus mai jos intregul veset din care ati citat
„Asa vorbeste Domnul: „Blestemat sa fie omul care se increde in om, care se sprijina pe un muritor si isi abate inima de la Domnul!”
am dat exemplu acel citat desi stim ft bine ca nu respectam,din pacate,cel mai grav este atunci cand ne incredem in cineva si se dovedeste o mare dezamagire,intradevar,nu putem trai cu o lipsa totala de incredere unii in altii,dar sa ne luam masuri de precautie,cred ca de asta avem tot mai putin prieteni in ziua de azi,poate uneori ne ramane doar familia,un prieten de nadejde e ft greu de gasit
si maine vei pune un articol in care zice radu moldovan ca asfalteaza drumul ala…esti un fel de antena 3 de bistrita il lauzi toata ziua pe cretu si ii critici pe pedelisti. apoi te iei de comentatorii care zic ca esti uselista…jenant
Nu fiţi aşa de sigur în legătură cu cei voi „pune”, adică posta. Dacă nu vă place ce scriu, sunteţi liber să căutaţi lecturi plăcute în altă parte. Eu nu ţin aici pe nimeni cu forţa şi nici nu umplu cutiile poştale ale nimănui cu ziare. E alegerea dumneavoastră să intraţi pe acest site şi puteţi face o nouă alegere, să nu mai intraţi.
Cine citeste textele de la Cristiana Sabau de mai mult timp, adica macar de 1-2 ani, stie ca ea nun tine cu niciun partid. Poate are cuvinte bune pe alocuri unde un politician merite sa fie mentionat, pentru faptele bune facute de el.
Au fost aici si replici nu foarte demult, unde a fost parca „acuzat” ca tine cu PDL doar pentru faptul ca a laudat capatitatiile lui Oltean.
Opriti gindirera astea, unde sa imparte lumea in doua tabere, amic sau inamic. Cine gindeste asa sa crede perfect si nu este deschis nici la critica constructiva, nu va face altfel cind ajunge la putere si jocul asta de nu sa va opri niciodata cu primariile defavorizate din cauze politice.
Astept momentul cind cei ales de majoritate o sa inteleaga ca sint votati ca sa reprezinta intereselor tuturor, nu numai celor care le au votat. Dar asta nu sa va intimpla daca nu sa opresc nici macar acuzarile alea de tip „daca nu esti pentru ideile mele, esti automat inamicul meu si esti omul rau”
Groznic!!!!
*capacitatea lui Oltean am vrut sa scriu….scuze, gresala…
Se stie ca romanul stie sa fie gica-contra macar pt a iesi in evidenta cu ceva,chiar daca acel ceva nu este constructiv,iar exigenta d-nei Cristiana nu cred ca poate fi pusa la indoiala ,iar daca cineva spune asta este genul :daca nu esti cu noi,esti impotriva noastra:(parerea mea)
Mai bine incapacitatea lui……