Politică

Dorin Dobra: Concurenţii noştri să renunţe la preocupările de grădină zoologică

Purtătorul de cuvânt al USL Bistriţa-Năsăud, Dorin Dobra, a declarat că reprezentanţii şi candidaţii alianţei nu se vor coborî la ”logica unei campanii a celor zece struţi şi a unei zebre” şi că aşteaptă ”cu înfrigurare cetăţenească” să vadă proiectele adversarilor.

”Se constată o lipsă a dezbaterilor la nivelul campaniei electorale, o lipsă pentru care cetăţenii au tot dreptul să fie nemulţumiţi. Anunţăm public şi oficial că nu acceptăm să intrăm în logica unei campanii a celor zece struţi şi a unei zebre. În asta am înţeles că până la ora actuală stau proiectele principalilor noştri concurenţi. Nu coborâm la un astfel de nivel. Vrem să vorbim despre adevăratele proiecte ale Bistriţei şi nu despre o zebră dispărută din faţa nu ştiu cărei instituţii publice”, a spus vicepreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud într-o conferinţă de presă.

Dorin Dobra a afirmat că această campanie electorală nu este una echilibrată. ”Proiectele noastre, viziunea noastră, sufletele noastre dacă vreţi, sunt pe masă la această oră. În tot soiul de broşuri de popularizare avem grijă ca proiectele noastre să ajungă la alegători. Aşteptăm cu înfrigurare cetăţenească şi onestă proiectele competitorilor noştri. La acest nivel, în care numai noi ne-am expus până acum proiectele, mă refer la proiectele structurale serioase, campania aceasta nu este una echilibrată. Îi invităm pe toţi competitorii s-o echilibreze dacă pot, să renunţe la preocupările de grădină zoologică şi să vină la nivelul dezbaterii serioase, publice”, a comentat el.

3 comentarii

  • Unde este masa cu proiectele dumneavoastra, domnule Dobra. Proiectul „zece pentru Bistrita” s-a convertit in zece struti? Poate cineva a facut o astfel de paralela, dar dumneavoastra sa o preluati, chiar contestand aceata analogie, nu faceti altceva decat sa dati apa la moara.

  • Proiectele politicienilor sunt ambitii personale pentru a-şi marii conturiile financiare , nu au legătură cu cetăţenii .
    Toţii au grijă să angajeze neamurile , soţiile , amantele în posturi de funcţionari publici !
    Toate promisiuniile electorale sunt praf în ochii !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.