Politică

Dorin Popescu: Toţi liberalii sunt pe aceeaşi lungime de undă, să continuăm colaborarea cu PSD

Vicepreşedintele CJ şi al PNL Bistriţa-Năsăud, Dorin Popescu, speră ca PNL şi PSD să găsească înţelepciunea necesară pentru a continua colaborarea la nivel local, care a funcţionat bine până acum. Lui Popescu îi ajunge ”experienţa personală a patru ani de opoziţie cu un preşedinte CJ ostil”.

”La Bistriţa, după cum aţi observat şi la CJ, lucrurile funcţionează normal. Încă la Bistriţa, până când se va discuta la nivel de Delegaţie Permanentă, avem o colaborare cu PSD care funcţionează. Este salutară hotărârea conducerii PNL de a lăsa la latitudinea fiecărei organizaţii să facă alianţele pe care le consideră cele mai avantajoase pentru partid. E normal. Lupta politică parlamentară este cu totul altceva decât administraţia. Mi-aş dori rămânerea în continuare în aceeaşi formulă, pentru că a funcţionat bine până acum. Am experienţa personală a patru ani de opoziţie cu un preşedinte CJ ostil, în care n-am reuşit să facem nimic nici noi, nici ei. Au fost patru ani pierduţi pentru judeţ cu guvernarea PDL Liviu Rusu. Avem proiecte comune şi sper că vom reuşi să avem înţelepciunea necesară pentru a le implementa. E foarte dificil să nu mergi în continuare aşa, avem o serie de primari, ne-am luat angajamente. Sunt convins că vom găsi o cale de colaborare în continuare. Am discutat cu colegii mei liberali, suntem toţi pe aceeaşi lungime de undă, să încercăm să păstrăm colaborarea cu PSD”, a spus Popescu într-o conferinţă de presă.

Vicepreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud a menţionat că ruptura USL este influenţată foarte mult de alegerile europarlamentare. ”Dacă erau candidaturi pe liste comune nu mai apărea disensiunea din USL, părerea mea. Poziţionarea PNL într-o posibilă nouă alianţă, PPE, ar fi benefică. Când eram în Parlament, s-a dorit ca PNL să meargă la PPE, o forţă. S-a opus cel mai vehement Călin Popescu Tăriceanu. Păcat că nu s-a făcut, alta era soarta României. Toate necazurile care au venit în ultimii ani se datorează prezenţei masive a PDL în PPE, de aici a fost şi forţa lui Băsescu, a fost susţinut de PPE pentru că a dat eurodeputaţi. La ora actuală PDL nu va mai câştiga, s-a divizat şi va avea foarte puţini europarlamentari. Dacă PNL dă mulţi eurodeputaţi, prezenţa în PPE va fi benefică pentru noi ca partid”, a comentat el.

Etichete

2 comentarii

  • Eu nu am vazut un lingau mai mare ca acest domn Dorin Popescu.Un om fara caracter, demnitate , consecventa .Liberal doar pe hartie .Pierde vremea doar pe la consiliul judetean .Un om lipsit de viziune si de dorinta de a face ceva pentru judet .Un mare pamfletar .

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui electoratul Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS