Economie

Dorina Cicioc îi lasă succesorului său, Crin Pântea, o instituţie evidenţiată de Curtea de Conturi

Actualul director al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, Dorina Cicioc, îi lasă succesorului său în funcţie, Crin Pântea (PNL), o instituţie evidenţiată de Curtea de Conturi pentru corectitudinea cu care a lucrat. Actuala şefă a Finanţelor va preda mandatul în cursul săptămânii viitoare.

Dorina Cicioc (foto) va mai rămâne doar până săptămâna viitoare în fruntea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud. Atunci va fi instalat în funcţie Crin Pântea (PNL). Drept mărturie că a condus instituţia ca la carte, Dorina Cicioc îi lasă, pe perete, succesorului său, un Certificat de conformitate emis de Curtea de Conturi şi pus în ramă.

Acesta demonstrează negru pe alb că patrimoniul public şi privat al statului, dar şi al unităţilor administrativ-teritoriale, au fost corect şi bine gestionate şi că actele întocmite au respectat întru totul legea.


„Mi s-a spus că nu toate instituţiile se pot lăuda că cu acest certificat. Noi ne bucurăm că am fost apreciaţi pentru munca noastră şi aceasta este o dovadă”, a declarat Dorina Cicioc.

În timpul mandatului său de director al Finanţelor, Dorina Cicioc a colaborat cu adjuncţii Marius Negrea care răspunde de partea de control şi cu Ioan Ilieşi, înlocuit, miercuri, din funcţie.

Cristiana Sabău

   

3 comentarii

  • Ha,ha ce vrajeala de doi bani ,auzi corectitudine d-na Cristiana nu stiti cum a ajuns …….. director? acuma s-a dat la fund nu mai apare pe la festivitatile lui nea ionica ,sa se intoarca la birouasul ei modest ca acolo ai este locul a crezut ca scaunul de director ie pe …..viata .

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Dana Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS