Actualitate

Doris Moldovan: În zilele noastre trebuie să ai curaj. Să nu-mi spuneți că în România nu se poate

”Dacă m-ar fi întrebat cineva, acum ceva timp, despre ce v-aș vorbi, cu siguranță aș fi răspuns că despre proiecte, idei, fapte. Însă, după întâlnirile și discuțiile cu dumneavoastră, cu oamenii din teritoriu, vreau să vă vorbesc, în primul rând despre „curaj”. Pentru că în zilele noastre trebuie să ai curaj să faci orice, curaj să mai speri, curaj să investești, curaj să îți dorești să îți fie mai bine. Și din câte am văzut, în județul nostru, inclusiv să votezi liber trebuie să ai curaj. Dragii mei, pentru orice realizare, primul pas este să ai curaj”, a spus consilierul județean Doris Moldovan, locul 2 pe lista PNL pentru Camera Deputaților, la lansarea candidaților partidului.

Ea a adăugat: ”Dacă ne-am hotărât să facem politică la nivel înalt și să candidăm pentru cea mai înaltă instituție a democrației, Parlamentul României, astăzi când imaginea omului politic este deplorabilă, când imaginea Parlamentului este mai joasă decât oricând, când nevoia reformării clasei politice și a societății în ansamblul ei se impune cu necesitate, înseamnă să avem mult curaj, înseamnă să ne asumăm o mare responsabilitate și să punem interesul general mai presus decât orice alt interes. De aceea ne aflăm acum aici în fața d-voastră, în calitate de membri PNL și de candidați la Parlamentul României.

Cunosc greutățile cu care se confruntă oamenii în fiecare zi, pentru că sunt unul dintre milioanele de români care a trăit și a ales să trăiască aici, acasă. Iubesc oamenii și îmi place să fiu în mijlocul lor, să mă bucur împreună cu ei, să reușesc împreună cu ei. Sunt pregătită să vă reprezint și să-i reprezint cu cinste pe toți cetățenii acestui județ în Parlamentul Romaniei. Știu că nu va fi ușor. Dar împreună putem reuși, împreună putem învinge orice obstacol, împreună am fost, suntem si vom rămâne puternici.

Vedeți voi, țara aceasta ne-a dat deja tot ce a avut mai bun. Bunicii și părinții noștri au păstrat, au dezvoltat și ne-au transmis obiceiurile și tradițiile. Acum totul este în mâinile noastre si va trebui să facem în așa fel încât viața noastră să se schimbe în bine, să facem în așa fel încât copiii noștri, rudele noastre, prietenii noștri, toți cei plecați să poată să se întoarcă acasă. Să nu-mi spuneți că în România nu se poate. Nu-mi spuneți că e greu, că noi nu vom face, pentru că eu vă spun că atunci când ai curaj, dorință, ambiție și determinare și un munte se poate muta, dintr-o parte într-alta.

Știu însă că oricât curaj și oricâtă determinare aș avea, nu voi putea fi niciodată un om politic de succes fără d-voastră, pentru că succesul nostru, al întregii echipe, al organizației noastre, ca de altfel al întregului partid, depinde de efortul d-voastră, al celor din sală, al celor mulți din județ și din țară. Haideți să fim o echipă unită, haideți la muncă cu toții, pentru reușita partidului nostru, pentru succesul nostru, pentru binele celor mulți. Mulțumesc! Doamne ajută!”.

18 comentarii

  • Ati fost deosebita! Ati reusit sa ne transmiteti emotia si totodata incredrea ca se poate ! Avem foarte multa incredere in dvs. Succes !

  • Naturala asa cum te stim. Apreciez enorm atitudinea si ceea ce ai transmis,emotie si curaj. Te felicit si sper din suflet sa reusesti pt ca meriti. Esti un om special ! Bafta multa

  • Uitati-va pe facebook cine are cele mai multe like la art cu discursurile ? Orice ati spune Doris Moldovan e foarte simpatizata si sustinuta in B-ta . Pt ca e naturala, sincera , a facut cat de cat ceva fara sa aiba nu stiu ce functii, pt ca e de-a oamenilor si pt nu e cu nasu pe sus. Vorbeste cu toata lumea , asculta si ajuta . Asta e omul politic de care avem nevoie. Nu unul pe care sa iti fie groaza sa il abordezi sau sa il suni. Noi votam PNL pt Doris Moldovan , ca sa fie clar !

    • Tudor, dacă tăceai…
      Uită-te câte dislike-uri aveți pe TimpOnline la fiecare articol, fiecare comentariu postac și (poate) o să realizați cât de mult „vă iubește” electoratul

  • Nu am nimic cu Doris, pare o persoana destul de inteligenta si placuta, dar sa vii sa vorbesti despre curaj, gatuit de emotie ….. Trebuia sa vorbeasca despre orice altceva.

  • Nu am nimic cu nimeni. Vreau sa fac doar o remarca: vechii liberali care au infiintat la inceputuri PNL-ul (Bratienii, etc) aveau o inalta tinuta morala. Candidatii nostri din partea PNL oare unde se plaseaza? Parerea mea este ca sunt foarte”modernizati” iar dpdv moral ??????.
    Succes la toti va doreste o persoana care a votat de 26 de ani tot cu liberalii, inclusiv cu Johanis, dar de data aceasta o sa stau acasa. Si sa va spun de ce? A ajuns PSD-ul mai liberal ca PNL-ul. Nu ca ar fi, dar v-au luat fata. Legea cu cele 100 de taxe anulate la care liberalii se opun si Johanis de asemenea. Ce-ar spune Bratienii?

  • Tocmai ca a avut emotii si totusi a avut un dicurs foarte bun demonstreaza ca a avut curaj.Te felicit Doris si iti doresc mult succes !

  • Cu toata emotia din glas , mi-a placut aseara mult doscursul doamnei Doris. Eleganta , decenta si normala, fireasca . Asa cum o stim ca e . Mi-a placut ca nu a incercat sa para altfel decat este. Toata stima ! Clar ca va sustin si alaturi de oranizatia noastra suntem alaturi de partid si in mod special de dvs . Stim ca daca veti ajunge acolo , noi cei de acasa vom avea un sprijin , un om de nadejde! Succes

  • Spune distinsa doamnă ”Dacă ne-am hotărât să facem politică la nivel înalt… ” dar aduce în discuție idei de la genunchiul broaștei, curajul de-a vota.â. Se contrazice în aceiași frază ”să candidăm pentru cea mai înaltă instituție a democrației, Parlamentul României, … când imaginea Parlamentului este mai joasă decât oricând”. Păi probabil odată aleasă doamna se va decide ce etichetă să pună acestei instituții.
    Chiar dacă politicieni se schimbă des, fiindcă consumă ce elimină în discursuri, să nu se obosească să schimbe societate după chipul și asemănarea lor ”… când imaginea omului politic este deplorabilă…”.
    Societate nu este redusă la politică și la curajul de-a vota, societatea este ansamblul responsabilităților fiecărui membru înspre unitate și bună înțelegere, nu succesul unilateral al unui partid față de altul.

    • D-le Safriuc mai lasa-ne …. teoriile dumitale sunt cam expirate ! Doris , you are the best ! Noi cei multi te votam

  • Dragă Dana am toată înțelegerea față de suferința dumneavoastră, dar eu nu susțin vreo teorie, eu am citat din magistralul discurs al viitorului deputat. Voi toți dragă Dana, vă puteți trata personalitatea multiplă, așa cum fiecare avem doar un singur vot, așa și dumneavoastră semnați și comentați în numele propriu. Puțin din curajul invocat de doamna Moldovan v-ar ajuta să depășiți starea confuză care vă complace.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.