Actualitate

Două colegii din Bistrița și Năsăud vor funcționa ca școli-pilot-media

Două colegii din Bistrița-Năsăud, Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița și Colegiul Național ”George Coșbuc” Năsăud, vor funcționa ca școli-pilot-media, începând cu semestrul al doilea al anului școlar 2020-2021, în cadrul Programului de Educație Media, dezvoltat împreună cu Centrul pentru Jurnalism Independent.

Programul de educație media” este un demers strategic derulat de CJI, prin care concepte de educație media sunt introduse în activitatea curentă a profesorilor și elevilor de liceu, în urma unui amplu proces de instruire a profesorilor.

Ministerul Educației și Cercetării și Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) au semnat un parteneriat prin care elevii de liceu din România vor dobândi competențe media, indispensabile într-un context în care interacțiunea cu informația, și, implicit, cu dezinformarea, a devenit parte dominantă a vieții de zi cu zi și a procesului de învățare.

Un prim pas al acestei colaborări îl reprezintă introducerea programului „Predau educație media – Laboratorul de educație și cultură media”, dezvoltat de CJI, în proiectul de testare a unor noi competențe, conținuturi și metode de învățare, în cadrul unităților de învățământ liceal cu statut de școală-pilot, proiect ce  va deveni operațional din anul 2021.

Concret, protocolul presupune:

  • implementarea unui modul de învățare extracurricular în domeniul educației media pentru copii și tineri;
  • minimum 480 de cadre didactice de Limba și literatura română, care predau la nivel liceal, vor fi formate și certificate printr-un program conceput în acest scop;
  • instruirea în domeniul media a inspectorilor școlari pentru Limba și literatura română prin organizarea a trei sesiuni/ateliere regionale de profil;
  • operaționalizarea unei platforme de educație media pentru profesori și elevi, care să includă instrumente de formare, asistență, monitorizare/raportare și evaluare în sistem online;
  • un ghid privind drepturile copilului, ca parte integrantă a drepturilor omului, în contextul educației media.
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=205378997943463&id=104912991323398
Etichete

5 comentarii

  • Alti bani , alta distractie si sute de certificate „de competente media”… Este singurul lucru care mai lipsea! Ministerul Educatiei a rezolvat , se pare , toate problemele din scoli si nu are ce sa mai faca cu banii. E bine ! O sa zic si eu ca d-l inspector general , care presupun ca reprezinta cu cinste Inspectoratul Scolar Judetean: „Felicitari celor doua licee care au fost selectate si sa aiba bafta de acele competente media ce se vor dobandi prin acest minunat demers strategic”. Inca o data (vorba cantecului) , e bine , e foarte bine !

  • Aceste competențe se pot dezvolta doar de către profesoarele de Limba română? Întreb doar pentru o prietenă care învață acuma despre competențele cheie și zice că se formează transdisciplinar.
    Altă întrebare: proiect despre apă caldă în școli nu aveți? Cine inventează apa caldă, e tare.

    • Populația care se pricepe la toate. Absolventul de Română face educație pentru drepturile omului, media și educație sexuală, cel de drept face vânzarea cu amănuntul, meseriașul pleacă în străbătea, absolventul de jurnalism vinde în piață iar cel care nu are nicio meserie face politică

    • partial ok
      restul e o scuza
      (am intalnit candva un taran care culmea, avea explicatie la toate fenomenele fizice din natura….i-am spus ca r fi fost un foarte bun…..inginer, zirist, om politic…pacat! politica e doar pentru prosti!)

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.