Actualitate

Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident produs la Bistrița (FOTO)

Modulul SMURD a intervenit la un accident rutier produs pe strada Petru Maior din Bistrița. Echipajele medicale au preluat de la locul accidentului două persoane, bărbat și femeie, și le-au transportat la UPU SMURD Bistrița. Pompierii au asigurat măsurile API, a precizat ISU Bistrița-Năsăud.

”Au fost identificate două autoturisme implicate. Unul dintre acestea, condus de un tânăr de 18 ani din Bistrița, a colizionat un autoturism condus de un bărbat de 68 de ani din Bistrița. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea șoferului de 68 de ani și a unei pasagere din același autoturism, o femeie în vârstă de 68 de ani din Bistrița. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, polițiștii Biroului Rutier au întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă urmând ca pe parcursul cercetărilor să se stabilească cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

1 comentariu

  • Credca ai nevoie de o programare la un cabinet de oftalmologie, pt ca in poze nu exista nici un bmw iar la scoala trebuia sa te invete cineva cum se scrie bmw corect.
    Frustatule.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.