ACTUALIZARE – Ca urmare a celor 13 mandate de percheziție domiciliară, desfășurate în cadrul unui dosar penal de natură economică, instrumentat de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud, pe raza județelor Constanța și Prahova, au fost ridicate documente de evidență contabilă și alte categorii de înscrisuri care pot ajuta la lămurirea unor aspecte necesare soluționării cauzei și au fost identificate și ulterior sechestrate bunuri mobile și sume de bani, în scopul acoperirii prejudiciului cauzat, fiind astfel acoperit integral prejudiciul cauzat în urma săvârșirii faptelor, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În continuarea activităților, au fost puse în executare un număr de 2 mandate de aducere, în baza cărora au fost prezentate la audieri două persoane bănuite de comiterea faptelor de înșelăciune.
S-a dispus reţinerea unui tânăr de 23 de ani și a unei tinere de 22 de ani, ambii din orașul Hârșova, jud. Constanța, pe o durată de 24 ore, aceștia fiind prezentați magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
S-a luat măsura arestului preventiv pentru 30 de zile față de bărbat și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de femeie.
Serviciul de Investigare a Criminalității Economice continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și participații penale, acțiunile fiind desfășurate cu sprijinul de specialitate din partea Serviciului Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, Inspectoratul de Poliție Județean Prahova și Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române
ȘTIREA INIȚIALĂ, 11 mai – Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud desfășoară 13 percheziții, la persoane fizice și juridice din județele Constanța și Prahova.
Cercetările se desfășoară cu privire la înșelăciuni comise privind comerțul cu animale vii, prin folosirea de mijloace mincinoase de plată, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Persoanele în cauză nu ar fi achitat animalele, creând astfel un prejudiciu mai multor persoane din județul Bistrița-Năsăud.
Acțiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale și al polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și Inspectoratului de Poliție Județean Prahova.
Foto cu caracter ilustrativ
La o astfel de interventie ar fi culmea sa ajunga politia animalelor, jandarmeria, avocatul poporului si protectia copilului si sa …!
Ăștia care comentați aiurea… Sunt fapte de înșelăciune, care trebuiesc anchetate. Faptul că participă militarii de la operațiuni speciale, mi se pare in regulă, au de-a face cu tâlhari.
cand mergeti cu mascatii in ziua de salar ca semneaza pe statul de plata pentru nemunca?