Vizibilitatea în două sensuri giratorii din Bistriţa este mult redusă din cauza unor construcţii care îi împiedică pe şoferi să vadă ce intenţii are şoferul care vine din sens opus, susţine consilierul municipal PNL Ioan Peteleu. Nici vorbă de aşa ceva, pretinde primarul Ovidiu Creţu,
„Vizibilitatea din sensul giratoriu de la intersecţia Petru Maior – Libertăţii – Drumul Sigmirului este foarte redusă. Aţi făcut acolo nişte construcţii pe care le-aţi vopsit şi care, practic iau vizibilitatea mai ales la autoturisme. Nu vezi dacă autoturismul care vine din faţă semnalizează stânga sau în celălalt sens. Sunt multe sensuri în Bistriţa, majoritatea în regulă şi vizibilitatea e bună. În cel de pe Libertăţii şi cel de la intersecţia Lucian Blaga – Calea Moldovei este exact aceeaşi problemă. Dacă vreţi să nu se mai urce cu roţile pe ele trebuie să le faceţi mai mici. Sunt modele destule, cum ar fi oraşul Alba Iulia, unde sunt construite în acest mod”, a spus Ioan Peteleu, care a prezentat mai multe modele de sensuri giratorii.
Primarul Ovidiu Creţu, care conduce de altfel un SUV marca VW Tiguan, a spus că nu crede că e vreo problemă cu vizibilitatea în cele două sensuri.
„Nu cred că este o problemă vizibilitatea în sensuri. Circulaţia în sensuri trebuie să se facă dând prioritate fiindcă s-ar putea ca unul să se înscrie în sens şi să nu semnalizeze. La sensul de pe Lucian Blaga au fost circa 10 -15 intervenţii pe an, când era vizibilitate şi sensul era la nivelul solului sau la 10-15 cm, o bordură. Atunci urcau pe el 10-15 maşini în fiecare an, acum sunt două, ceea ce e rezonabil”, a spus Ovidiu Creţu, referindu-se la dalele dislocate de maşinile mari care urcau cu roţile pe construcţiile din sensurile giratorii menţionate.
El a afirmat la AS TV că ”un sens giratoriu înconjurat de treceri de pietoni este blocat. Cu patru treceri se blochează sensul. Trecerile mai îndepărtate favorizează circulația. Eu sunt pentru acest lucru și studiem să le îndepărăm, numai că sensurile giratorii sunt la intersecția de străzi iar circulația pietonilor este tot la intersecția de străzi”.
Primarul Cretu stie cum e sa nu semnalizezi… cel putin rar semnalizeaza din al sau TIGUAN :-p
In sensul giratoriu se da prioritate celui intrat in sens….adica te uiti in stanga iar daca de acolo vine o masina ii dai prioritate, pe scurt. Eu circul cu un autotursim (nu este SUV), dar am vizibilitate pentru ca nu vorbesc la telefon, si nu scriu mesaje in timp ce conduc si reduc viteza inainte de un sens giratoriu, ma asigur si daca e liber trec daca nu dau rpioritate, foarte simplu, problema mare la noi este telefonul, vitejia in trafic si lipsa respectului fata de ceilalti conducatori.
Primarul , la la înălțimea Tiguanului său, ca-n politică, semnalizează stânga, dar virează brusc spre dreapta.
Merele ca si merele, dar ati vazut rigolele de gunoi ale celor de la Supercom, cele mai multe sunt amplasate pe la colturile starzilor, blocand vizibilitatea in intersectie.
Inaintea trecerilor de pietoni trebuie redusa viteza pentru a putea opri din timp, cele nesemaforizate necesita mult mai multa atentie ..conduc de ceva vreme in oras si nu am avut astfel de probleme din cauza merelor :))) asta pana acum nu am mai auzit -o :))cum spunea si mai sus andrei, daca esti un sofer responsabil si atent nu are ce iti impiedice buna circulatie pe strazi.
E CHIAR MAI BINE DE CAND SUNT MAI INALTE. Inainte, treceau cei de pe artera principala ca si cum nu exista sensul girtaoriu, si iesirea de pe secundare era tot dificil. Acum, trebuie sa incetineasca la intratrea in sens (ceea ce e LOGIC SI NORMAL SA SE INTAMPLE), si sa se asigure. Ne civilizam, dar INCET, si doar cu forta 🙂
Ca de obicei, primarul a tot-stiutor.
Stai sa ai de umblat noaptea in sensul de la podul Berariei sa vezi ce intuneric este, si cum te trezesti cu ditamai zidul in curba.
Acuma o sa vina Cretu si o sa zica, ca va fi lumina cand se va termina podul, adica cand se va termina strada, adica cand va masura Cretu trotuarul de 1.5m transformat (furat) in pista de biciclete cu sens unic.
Articolul surprinde, cu bun simț, o situație reală.
Sensurile giratorii gen Turnul Chindiei (Dogarilor) sunt o invenție bistrițeană și nu cred că sunt regulamentare.
Ma întreb dacă poliția mai are vreun inginer expert în semnalizare și sistematizare rutieră , care să verifice și să confirme.
Vizibilitatea asupra semnalizării este zero în punctul cel mai important al deciziei privitoare la manevra în cauză.
Dar cui să-i spui ?
Crețu, are , n-are treabă cu sensurile, trage la poartă din orice poziție.
A mai fost unul a-tot știutor și-a mierlit-o de crăciun.
Dacă ar fi un primar onest, și-ar pune la treabă colaboratorii în problema în discuție, că doar nu-i și inginer de drumuri și siguranță rutieră !
Dar mai ști ? Poate psd, la școala de vară….
Aici… ramane de vazut cam cum e cu semnalizarile.
In mod normal se semnalizeaza doar la iesirea din sensul giratoriu, nicidecum inainte de a intra in el. Se semnalizeaza schimbarea de directie… ceea ce inseamna doar iesirea din sens. Intrarea in sens inseamna urmarea directiei de mers…
Imaginati-va cum ati semnaliza inainte de a intra intr-un sens giratoriu cu 7 iesiri, de exemplu… Dar ce zic eu este valabil in cazul sensurilor giratorii…
Noi, la Bistrita, avem doar un sens giratoriu (cel vechi)… restul sunt niste caricaturi care nu iti dau voie ca sofer nici macar sa respecti legislatia rutiera.
In micuteniile astea nici nu iti dai seama care e intrat in sens si care nu… esti obligat sa semnalizezi si la intrare ca sa ii ajuti pe ceilalti soferi sa mearga mai departe, sa nu astepte pana treci tu de centrul sensului ca sa poata lua decizia ce au ei de facut…
Rugamintea mea este ca bistritenii sa nu mai judece atat de aspru pe cei care nu semnalizeaza inainte de intrarea in sens, multi dintre acestia sunt soferi care conduc in locuri cu sensuri giratorii normale si de aceea nu stiu ca semnalizarea inaintea intrarii in sens e o necesitate atunci cand ajung in orasul nostru.
După voi oamenii politici ăștia muci si proști care nu avem mașină ar tb sa b mutam din bta? Sa va ajungă vouă orașul? Ca din câte văd nu mai încăpeți de noi. Vreți sa desființați treceri de pietoni ne puneți sa urcam printre blocuri . Dar nu uitați ca imediat tb sa ne chemați din nou la vot. La cate capete luminate sunteți la conducere nu va trece prin cap sa găsiți o soluție ca sa numai fie atâtea mașini in oraș? Doar toți proveniți la fel ca noi de la țară si nu ați circulat cu mașina si până la vecinul . in rest toți bateți câmpii si va puneți bețe in roate ca sa nu faceți nimic pentru cetățeni.
O solutie ar fi sensuri giratorii suspendate din fier peste pasarela tot din fier de pe Independentei , si care vor semana ca si cele din TOKYO. Astfel plictisitorul urbanism medieval Transilvan va fi inlocuit cu un nou concept de orientare GALACTICA facand din orasul nostru un oras de invidiat in intreaga TRANSILVANIE si UE si astfel gurile pacatosilor de carcotasi nu o sa mai spuna ca aici este CARACALUL -TRANSILVANIEI. Daca proiectul pilot va fi agreat de pensionari ,atunci toate trecerile de pietoni toate sensurile sa fie reconfigurate si inaltate deasupra carosabilului, nemai fiind nevoie de vizibilitate.