Îţi scriu aceste rânduri, Nicoleta draga mea, după ce cam 20% din mailurile pe care mi le-aţi trimis ţi le-am returnat în speranţa că vei înţelege că am şi alte preocupări în viaţă decât să şterg zilnic între 40 şi 50 de mesaje identice pe care le primesc de pe serverul Prefecturii prin intermediul tău. Sunt convinsă că nu ai nicio altă vină decât aceea că faci ceva şi nu mai verifici dacă ai făcut bine. Cred că aceasta este cu adevărat „@dministraţia modernă în slujba cetăţeanului”, fantasmagorie în care statul investeşte două milioane de lei noi, adică 20 de miliarde de lei vechi.
M-am întrebat şi atunci când s-a vorbit prima oară despre acest sistem identic cu cel „implementat” de Consiliul Judeţean ce se va alege din măreaţa idee şi mă întreb şi acum.
“Prin intermediul sistemului, cetăţenii vor avea acces la următoarele tipuri de servicii electronice: vizualizarea informaţiilor publice on-line; descărcarea de formulare-avize pentru completare; consultarea stadiului unei cereri depuse; audienţă on-line; plata on-line a taxelor-plată de apostilare; informare integrată pentru cetăţeni şi mediul de afaceri în domeniul serviciilor publice de eliberare paşapoarte, permise auto, înmatriculări, apostilare documente, eliberarea autorizaţiilor pentru colectarea deşeurilor”, spunea ministrul Vreme în timp ce semna, în luna martie a acestui an, alocarea banilor mulţi. De atunci au trecut şapte luni din cele 19 prevăzute în proiect şi n-am văzut nicio schimbare decât eroarea veşnică de trimitere a mailurilor de pe adresa @prefecturabn.ro.
Să nu mă înţelegi greşit. Mă bucur să primesc informaţii de interes public de la Prefectură, dar, în acelaşi timp nu aş avea nimic împotrivă să le văd postate pe site şi să le iau singură dacă am nevoie de ele. Secţiunea „Comunicate de presă” a fost inventată cu mult înainte să păşeşti tu şi colegii tăi în sistemul guvernamental. Din păcate, Nicoleta dragă, se pare că nu sunt suficienţi patru ani de mandat să înveţe cineva cum se postează un comunicat şi e nevoie cam de trei şi jumătate ca să-l scrie.
Acestea fiind zice, în timp ce două milioane de lei se duc pe informatizări complete, eu, una, te rog, Nicoleta dragă, să verifici dacă nu ţi-a rămas tasta apasată. Ar fi prima victorie în lupta pentru @dministraţia modernă în slujba cetăţeanului.
Semnează un cetăţean, Cristiana Sabău
wow
Sa inteleg, ca sunteti bine, Dna Cristiana cu sanatatea daca ati avut puterea sa stergeti atata mailuri trimise pe banii nostrii!
Din pacate Blogul dvs nu mai exista!
SI eram curios ce mai faceti?
RESPECTE!
Multumesc pentru intrebare. Sunt mai bine. Am renuntat, deocamdata, la a ma mai exprima pe blog.
Era si normal, vulcanicii non ziaristi de la BIstrita online intrau zilnic si furau lucruri personale!
Ma bucur de vesti si spor la treaba!
Nu a fost motivul principal al deciziei mele, doar unul secundar. Cred ca putina discretie nu strica nimanui. Multumesc pentru ganduri.