Social

Drumul între Livezile și Dorolea, marcat ”de râsul lumii”. Ce se poate face

Pe o porţiune de 4 kilometri, între Livezile și Dorolea, drumul județean 172 G, proaspăt marcat, pare a fi mâzgălit de niște copii care încearcă să deseneze. Pe alocuri, linia nouă se suprapune cu alte linii, de parcă muncitorii ar fi vrut să îşi corecteze greşeala, dar nu au reușit. 

Fotografii cu marcajele au apărut în mediul online, iar primarul comunei Livezile, Traian Simionca, a reacționat într-o declarație pentru pentru Pro TV: ”Probabil că nu a fost beat (cel care a marcat drumul -n.r.), dar nici maşina nu a fost bună. Trebuie refăcut, fiindcă e de râsul lumii. Au fost neprofesionişti. Eu zic că a fost o firmă de începători.”

Drumul marcat a intrat deja în atenţia Consiliului Judeţean care s-a ocupat de amenajarea lui.

Deşi nu au vrut să comenteze incidentul, oficialii au transmis că firma care a câştigat licitaţia va remedia greşeala, pe propria cheltuială, până vineri dacă vremea o va permite.

Lucrările de modernizare pe DJ 172 G Livezile – Dorolea – Cușma au fost recepționate în 2016.

Modernizarea celor 14 km de drum a costat 17,1 milioane lei, circa 4 milioane de euro, bani asigurați din bugetul Consiliului Județean și din cel al Guvernului.

Pe lângă asfaltare, s-au mai făcut lucrări la: trecere la nivel cu calea ferată, 12 podețe, șanțuri, rigolă de acostament, apărări de maluri, parapet semigreu, drumuri laterale.

Etichete

34 comentarii

  • Nu e ,,firmă de începători”, dom’ primar! E o firmă de neîndemânatici! Ăștia unde-i dâmb adaugă pământ, unde-i groapă o adâncesc, unde-i curbă de 5 grade, o fac de 10 și tot așa…

    • Nu este firmă de începători par să fie angajați primărie care de aceea nu au curajul să marcheze pistele de biciclete.

    • @ Dorul, Hă, hă, sunt ocupați cu drumul spre Colibița unde au viloace de neam prost toți cocalari din oraş nu au timp să se ocupe de drumul amărâților de țărani.

  • Si cand te gandesti ca la nivel national asa se lucreaza in toate domeniile, te intrebi cand vom vedea vreodata Romania ( Normala a lui Iohannis). Trepadusii isi iau banii pe mizeriile faute .
    Geme tara de incompetenti .

    • De la cap se împute treaba. Am ales nişte primari tâmpiți lafel ca la Bistrița.

    • În loc să se ocupe cu anularea nenorocirilor PSD ( votate şi de PNL-işti) care vor să fie făcute în Bistrița adică Linia Verde şi îngustarea străzilor Gării-Decebal-Andrei Mureşanu-Năsăudului , în loc să se ocupe cu anularea acestor nenorociri wcu se preocupă de rahatul din PNL.

  • Nu am înțeles nici din articolul din arhivă numele firmei care a efectuat această lucrare,dar după comentariile de mai sus pot trage concluzia sigură că cel mai probabil nu e marcajul nici marcatorul vinovat ci efectiv asfaltul care din greutatea prețului de cost l-au lăsat balamalele,mai mult ca sigur e efectul translației și retranslației ( ptr.cunoscători) și ce mă mai miră că mai există oameni care mai cred în moș gerilă gen d-nul Bălan auzi tu…românia lucrului bine făcut,hă,hă,hă ce-mi plac glumele mele.

    • Oare cine va merge să inaugureze această revopsire că la noi la Bistrița primarul a reuşit performața imbatabilă să inaugureze revopsirea unei treceri de pietoni :o).

    • Bravo lor, Consiliu județean a avut banii să amenajeze treceri de cale ferată în schim primăria nu are bani să amenajeze trecerile de cale ferată Gheorge Bozga – Grigore Pletosul şi Valeau Rusului.

  • Stimată redacție, nu ați putea publica într-un articol nişte imagini cu profilul stradal ale proiectelor Linia Verde şi străzile Gării-Decebal-Andrei Mureşanul-Năsăudului ?
    Poate aşa se vor găsi şi nişte oameni din oraş care să fie favorabili acestor proiecte că până acum toate părerile au fost împotriva acestor proiecte. Ținând cont că de sârbă la dezbaterile organizate de primărie nu merge nimeni şi poate că ar fi potrivită o dezbatere publică reală în presă pe aceste proiecte.
    Îmi cer mi de scuze dacă ați publicat aceste imagini cu profilele stradale din aceste două proiecte şi eu nu am văzut acest articol.

  • Lucrarile de infrastructură asfaltarea străzilor de pământ sunt prima prioritate în Bistrița şi nu fabulația de teren de golf de la Gloria.

  • Niculae a asfaltat doar puține străzi noi pentru a da bine în campania electorală imediat următoare. Această şmecherie nu aținut fiindcă lumea a realizat că este doar o minciună de campanie şi lumea nu la votat.

  • Turc va astfalta câteva străzi din cartierul Compozitorilor printre care strada Sinfoniei . Aceasta fiind de fapt o mită dată locuitorilor cartierului pentru a nu se mai opune dezvotatorului care vrea să construiască acolo nişte blocuri într-un cartier de case.

  • Turc anul acesta trebuia să asfalteze o strada Vasile Goldiş din cartierul Henri Coandă UTR27 care este o stradă relativ mică dar nici pe aceea nu a reuşit să o înceapă, ce să mai vorbim de un program extins de asfaltare a străzilor de pământ din Bistrița.

  • Primarul Turc este preocupat doar de asfatarea străzi unde stă Peteleu şi de asfatarea străzi unde stă PSD-istu Niculae acum mai nou văd că vrea să-i facă şi parcare. Nu este interesat şi de asfatarea celorlate străzi de pământ din oraş.

  • Dacă lar duce puțin intelectul ar asfalta strada Poieni şi ar unino cu strada Drumul Dumitri Vechi astfel ar degaja un pic circulația autovehiculelor pe bulevardul Andrei Mureşanu.

  • Am pus mai multe sticle țuica la nisip în pivniță, le voi deschide când se termină de asfaltat drumul de la Cuşma la Satul Nou.

  • Asta este marea deosebire dintre Moldovan de la CJ si Turc că unul asfaltează drumuri de pământ şi că amețitul celălalt vrea să asfateze doar drumuri deja asfatate.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.