Actualitate Recomandări

Drumul care leagă Jelna de Bistrița, pericol public la intrarea în oraș. Cum s-a circulat în rest

Drumul care face legătura între Jelna și Bistrița este în continuare rupt la intrarea în Bistrița, aproape de Podul Jelnei. Șoferii care trec zilnic prin zonă sunt îngrijorați de situație fiindcă s-au petrecut aici numeroase accidente pe vreme bună, iar odată ce a nins, riscul să aibă loc altele este mai mare.

https://www.facebook.com/mathe.attila.75/posts/2863797857006477

Reamintim că drumul a fost afectat de ploile din primăvara acestui an, iar imediat după aceea a fost marcată porțiunea afectată cu indicatoare rutiere și garduri de protecție.

Deși face parte dintr-un drum județean, porțiunea se află în administrarea Primăriei Bistrița. Municipalitatea a cerut bani de la Guvern pentru a reface infrastructura afectată de calamități, însă ori nu i-a primit, ori nu a demarat la timp lucrările pentru ca să nu o prindă iarna cu șoseaua ruptă.

Nici la Bistrița, în oraș, nu s-a circulat mai bine.

https://www.facebook.com/dunca.andrey/posts/2712252575463503

Potrivit lui Alexandru Slavita, șeful Secției Bistrița a Drumurilor Naționale, în județ s-a acționat pe DN-uri cu 25 de utilaje și s-au împrăștiat 290 de tone de antiderapant. ”Drumurile sunt curate peste tot”, a spus Slavita.

Momentan, drumurile sunt curățate, a anunțat CJSU BN. 

Etichete

7 comentarii

  • au aruncat gunoaiele si molozul de la blocul construit acolo in albia paraului ,parau care a sapat sub drum.Dar daca primaria s a facut ca nu vede, se suporta consecintele.

  • Pentru cei care nu stiu sunt deja cca 9 luni de cand drumul este rupt. Asta este in „Bistrita Europeana” a d-lui primar Cretu si a d-lui presedinte Radu Moldovan. Drum care s-a rupt din cauza unui constructor, care probabil „a uns bine rotile sistemului” si nu va fi facut responsabil pentru asta, asa ca cei care locuiesc in zona vor mai astepta cel putin un an pana pleaca marele carmaci de la primarie ca sa se rezolve aceasta problema. Chiar daca nu apartine de primarie fiind drum judetean, trebuia sa insiste pe langa presedintele CJ sa rezolve aceasta problema, in fond, el e primarul orasului, iar viitorul primar (care ar dori sa fie) dl Cristian Niculaie trece zilnic pe langa aceasta zona in drumul catre casa DEGEABA fara a avea una din multele sale luari de pozitie cu cateva selfie-uri.
    Din pacate eforturile d-lui primar in ultima vreme au fost pentru a-si rezolva propriile probleme in zona in care locuieste inainte de intrarea la pensie… ATAT!

    • Sunt sigur ca prietenii tai de la SRI te cunosc deja si stiu si ce ai facut in ultimele luni (probabil mai bine decat tine 🙂 ) Asa ca daca te-ar baga cineva in seama, dupa prima interactiune, probabil ca ai fi postat despre ei numai de bine 🙂
      Este interesant cand te crezi „ombelico del mondo” si te bagi ca amator (sau suporter/hater) in lupta cu un profesionist si mai si speri sa si castigi 🙂

  • Dupa publicarea acestui articol, primaria s-a „autosesizat” si a montat niste panouri directionale de beton in zona in care drumul este rupt. ATAT! Totusi poate ne spune domul vice cand se preconizeaza sa rezolve aceasta problema, iar daca au inceput procedurile in ce stadiu se afla si cand se va circula normal catre Jelna , Cetate samd Stiu ca nu vrea sa-si strice imaginea, dar poate-l ajuta dl CIty Manager Avram cu asta, oricum dansul nu are ce imagine sa-si apere…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.