Tinerii liberali s-au adunat încă de vineri la o cabană din Pasul Tihuţa unde senatorul Dorin Dobra le-a vorbit despre istoria PNL, iar prefectul Ioan Ţintean, liderul interimar al PNL Bistriţa, Sorin Hangan, şi fostul şef al Fiscului, Crin Pântea, i-au onorat cu prezenţa lor.
Membrii TNL Bistriţa, conduşi de Marian Radu, au pregătit masa împreună, ajutaţi chiar de senatorul Dorin Dobra, s-au distrat, dar nu au uitat că sâmbătă au ceva important de făcut: de finalizat o acţiune începută încă de anul trecut, punerea în valoare a Drumului Romanilor. Aşa că, dis-de-dimineaţă, participanţii la Şcoala de vară din Munţii Bârgăului au pus mâna pe lopeţi, sape şi alte unelte numai bune la decopertat Drumul Romanilor.
Tot sâmbătă, tinerii liberali se vor întâlni şi cu deputatul Stelian Dolha – vicepreşedinte PNL şi lider al organizaţiei judeţene a PNL Bistriţa-Năsăud, cu deputaţii Costel Alexe, Radu Surugiu, dar şi cu viceprimarul Ioan Peteleu. Ziua de sâmbătă se va încheia cu un workshop despre statutul PNL şi tinerii antreprenori.
De la Şcoala de vară care se încheie duminică nu va lipsi nici preşedintele TNL Bistriţa-Năsăud, Florin Moldovan.
Drumul Romanilor din Pasul Tihuţa, un obiectiv de turism arheologic cunoscut din secolul al XVIII-lea, a fost marcat de studenţi ai extensiei Bistriţa a Universităţii “Babeş-Bolyai” şi de cercetaşii bistriţeni în cadrul Festivalului StudFest 2013.
Drumul Romanilor este cunoscut din sec.XVIII. Se întinde pe 12 km, este lat de 12 metri, pavat, are profil transversal şi se află la 850-1150 de metri altitudine în zona Poieni/Belvedere.
Traseul drumului este următorul: Defileul Bârgăului – DN 17- Faţa Prislopului – Dosul Zâmbroaiei – Culmea Tăşuleasa – Culmea Opcioara – Iliuţa Corchii – Iliuţa Calului – Măgura Calului – DN17 – Pasul Tihuţa. Existenţa acestui drum din epoca romană a fost semnalată şi studiată de Ioan Bâca – şef de lucrări dr. la Facultatea de Geografia Turismului Bistriţa.
…..viitorii mancatori de buget!
Si tu te mananci pe tine insuti fara sa iti dai seama. BRAVO SI FELICITARI tinerilor cu astfel de preocupari.
˝Drumul Romanilor din Pasul Tihuţa, un obiectiv de turism arheologic cunoscut din secolul al XVIII-lea
Drumul Romanilor este cunoscut din sec.XVIII.
Existenţa acestui drum din epoca romană a fost semnalată şi studiată de Ioan Bâca – şef de lucrări dr. la Facultatea de Geografia Turismului Bistriţa.˝
Cine semnează aberaţiile de mai sus?
Nu este nici un drum Roman. Nu există aşa ceva.
Romanii nu aveau să meargă nicăieri peste munţi. În judeţul nostru, pentru puţin timp, a fost graniţa imperiului Roman. Prin urmare romanii nu aveau nici un interes să facă vreun drum peste munţi, dimpotrivă.
Acel drum este din vremea imperiului austro-ungar. Informaţi-vă (la muzeu spre exemplu, e simplu) înainte să scrieţi pe tema asta. Nu mai scrieţi prostii că vă faceţi de râs.