Concursul de compoziţie şi interpretare se adresează tinerilor cu vârsta până la 30 de ani, care nu au câştigat Marele Premiu al festivalului în precedentele 5 ediţii. Marele Premiu va fi de 1.200 de lei plus o chitara acustică preamplificată, iar totalul premiilor se va ridică la peste 4.000 lei. Regulamentul festivalului şi formularul de înscriere sunt disponibile pe site ul Centrului Cultural Municipal ”George Coşbuc”, termenul limită de înscriere a concurenţilor fiind 17 noiembrie. Juriul va fi compus din oameni de specialitate, implicaţi în fenomenul folk românesc.
Recitalurile ediţiei din acest an vor fi susţinute de Ducu Bertzi (foto) şi Mihai Neniţă, Victor Socaciu, Adriana Ausch, Mircea Rusu Band, Dinu Olăraşu, Cătă & Sandy, Magda Puşkaş & friends, Vali Şerban şi Ziua de mâine.
Evenimentul acestei ediţii a festivalului îl reprezintă prezenţa în recital a Adrianei Ausch (SUA), care îşi va lansa, în premieră în România, albumul “Calul albastru”, produs de Societatea de Concerte Bistriţa.
Prima seară a festivalului, care va cuprinde secţiunea concurs şi recitalurile artiştilor Mircea Rusu Band, Adriana Ausch si Dinu Olăraşu se va desfăşura la Centrul Multicultural Sinagoga, iar seara a doua, cu Gala laureaţilor şi concertele lui Ducu Bertzi & Mihai Neniţă, Victor Socaciu şi celelalte nume anunţate va avea loc la Teatrul de vară din Piaţa Centrală.
Festivalul-concurs pentru tineret ”Bistriţa Folk” este organizat de Centrul Cultural Municipal Bistriţa şi de Asociaţia Culturală România din inima mea Bistriţa (ASCRIM), cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Bistriţa şi al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud.
Foto: Facebook Ducu Bertzi
Adaugă comentariu