Duios Elena trecea prin „satul/statul strâmb”

Dacă Elena Udrea ar fi venit direct cu aeronava pe pământ de pe vreo stea, aş fi fost profund impresionată de constatările pe care le-a făcut în timpul vizitei scurte în Bistriţa-Năsăud. A nimerit, într-adevăr, într-un judeţ vai de capul lui, cu drumuri proaste, oameni amărâţi şi bătrâni, un judeţ în care autocarul trebuie să tragă până în uşa căminului cultural din Dumitra – traversată de un drum naţional – ca să poată coborî o doamnă pe tocuri. Ce a uitat dânsa să spună, criticând „statul strâmb” este că asta se întâmplă după patru ani de guvernare PDL în care cele 160 de milioane de euro trimise de ea însăşi, cu mânuţa ei cu diamante, în judeţ parcă au intrat în pământ. „Unde sunt banii?”, părea să se întrebe doamna Udrea la Dumitra văzând căminul cultural îngheţat, drumurile proaste, oamenii săraci, sala aproape goală. Pe la firme de casă, prin conturile politicienilor, i-aş fi răspuns. Nu-l văd pe niciunul sărac nici la ani lumină după ce a plecat dintr-o funcţie, nu-l văd nici după gratii, deşi „statul de drept”, clădit „cu trudă” în timpul guvernării PDL, ar fi trebuit să-i execute demult silit pe toţi cei care s-au îndopat ca nesimţiţii cu bani publici. Numai că „statul de drept” e subiect de dezbatere numai atunci când partidele politice sunt în opoziţie. Când se află la putere sunt atât de ocupate cu furatul banilor publici încât numai de stat, drept sau strâmb, nu le pasă.

Doamna Udrea a găsit însă vinovatul principal în persoana primarului din Dumitra, Gheorghe Bălăjan, care nu ar fi făcut „nimic” în 12 ani, că doar nu era să-l atace la baionetă pe fostul ei coleg de partid Ioan Oltean sau pe cel de cabinet, Ioan Nelu Botiş, care dă din coadă pe lângă Mişcarea Populară, doar, doar se va găsi vreun Funeriu să-i deschidă uşa şi să-l poftească înăuntru.

La Dumitra, i-am auzit pe toţi foştii miniştri ţipând ca apucaţii în microfoane că nu a văzut niciodată comuna atâţia mari oameni de stat la aceeaşi masă. Nu a văzut, ce-i drept, câtă vreme ei erau în funcţii. Acum la ce îi foloseşte să-i vadă? Chiar nu pricepe niciunul dintre politrucii zilelor noastre că a fi ministru – dovadă ce se întâmplă zilele acestea – nu mai e nu ştiu ce mare lucru şi nici într-un caz un motiv de împăunat cu acest titlu toată viaţa? Încă nu a dat România contemporană niciun ministru al cărui nume să ne facă să spunem „da, domnule, a făcut ceva pentru ţara asta!”.

Înainte să ajungă doamna Udrea la Dumitra – fiindcă s-a lăsat aşteptată – am avut ocazia să discut cu doi bătrâni (foto jos) care se aflau întâmplător prin apropiere. „Ăştia ce cred? Că dacă se duc la alta partid ne păcălesc? Au stat acolo patru ani, de ce nu au făcut nimic? Doamna asta (Udrea –n.r.) era numai cu poştete scumpe. Nu-i mai ajung banii acuma să-şi cumpere altele şi de-asta vrea iar la putere?”, mi-a spus unul dintre ei. Altul nici n-a stat prea mult de vorbă. „Mă duc acasă. I-am văzut destul la televizor. M-am săturat de ei. Merită beliţi şi apoi turnată sare pe carne!”, a spus altul. Cam aşa gândeşte lumea despre apărătorii „statului de drept” fără să le-o spună în faţă din motive de bun simţ. Din fericire însă, are cine să le spună mai mult fără voie decât cu voie. Preşedintele PMP Dumitra, Mircea Bodiu, a trântit una din seria „Gura păcătosului adevărat grăieşte”: „Domnul Băsescu plânge din suflet, oamenii care au suflet plâng, iar acest moment istoric în Dumitra cu patru miniştri şi un viitor preşedinte al României, doamna Elena Udrea, este un moment de plâns”. Că bine ai mai putut-o spune, dragă domnule preşedinte! Chiar e un moment de plâns. (AUDIO Mircea Bodiu PMP Dumitra- moment de plans)

Azi l-am auzit şi pe Traian Băsescu vorbind la Cluj despre securişti, turnători şi presă, alţi vinovaţi pentru că „statul de drept” e unul „strâmb”. Mai că m-ar fi înduioşat subiectul dacă nu aş şti că dânsul şi guvernele pe care le-a patronat, toate de dreapta, au ratat ocazia să adopte o lege a lustraţiei sănătoasă în baza căreia niciun securist sau turnător să nu poată fi politician, să nu poată primi licenţe pentru televiziuni, să nu aibă dreptul să conducă ziare, nici măcar să scrie în ele, să nu poată face afaceri cu statul. Să vii în anul de graţie 2014 şi să te văicăreşti că „statul de drept” e atacat de securiştii răi, mi se pare penibil. În fond, e o luptă între securiştii de stânga şi cei de dreapta. De ce sunt mai buni unii decât alţii?

Simt nevoia să închei acest text citându-l, din nou, pe domnul Mircea Bodiu: „Este un moment de plâns!”. Aş zice să stăm nemişcaţi ca să celebrăm această maximă.

Cristiana Sabău