Actualitate Recomandări

”Dumbrava minunată”, ruinată. Ce vrea să facă administrația cu grădinița din Parcul Municipal

Grădinița ”Dumbrava Minunată” Bistrița, situată pe strada Ecaterina Teodoroiu nr. 2-4 în municipiul Bistrița, în apropierea Parcului Municipal, în zona istorică a municipiului, a ajuns în situația înb care tencuiala de pe ziduri cade peste trecători și riscă să accidenteze și copiii, a atyras atenția consilierul Dan Ciobănică de la Partidul Verde.

”Se desprind din tencuială bucăți care pot afecta trecătorii și copiii. Să prioritizăm o reabilitare”, a spus Dan Ciobănică în ședința Consiliului Local Bistrița de joi, adresându-se primarului municipiului.

Acesta i-a răspuns: ”Știu exact ce este acolo. Din nefericire, în acest moment, ea este o ruină. Am dispus realizarea unui studiu de fezabilitate cu privire la acest obiectiv. Punctul meu de vedere este că imobilul, clădirea trebuie demolată și trebuie construit altceva respectând exigențele zonei istorice despre care discutăm. O reparație capitală la Dumbrava Minunată nu face decât să îndulcească o stare de lucruri absolut nesatisfăcătoare deoarece ergonomia spațiului, modul de compartimentare, nu poate fi modificat într-o mare măsură”.

Grădinița “Dumbrava Minunată” are o capacitate de 125 locuri pentru program prelungit, 50 de locuri pentru program săptămânal și 50 locuri pentru program normal. Activitatea se desfășoară în două clădiri având șapte săli de grupă, un bloc alimentar, spălătorie, două grupuri sanitare; două birouri și trei săli de mese.

Grădinița beneficiază şi de o curte (2754mp), amenajată cu bănci, scăunele din butuci de lemn , tobogane, leagăne, aparate de joacă.

”Cu sprijinul Primăriei Bistrița, al Inspectoratului Școlar Județean, al părinților și al sponsorilor am renovat periodic atât exteriorul cât şi interiorul grădiniței”, scrie pe site-ul grădiniței.

16 comentarii

  • Din cuvantul d-lui primar am inteles inca odata ca habar nu are ce inseamna un studiu de fezabilitate . Un astfel de studiu se face pentru a se realiza un obiectiv nou (in speta , pentru evaluarea costurilor de executie ) si nu pentru demolarea unei cladiri , chiar daca aceasta este numai o gradinita. In economia comunitatii si aceasta are rolul ei intocmai ca o scoala , ca o biserica , ca un spital , ca o farmacie. De data asta rezonez cu cel ce vrea sa construiasca nu sa darame , acesta fiind nimeni altul decat mult hulitul si criticatul domn Ciobanica. Bravo domnule ! D-le primar nu-ti lega numele de o marsavie ! Ce s-ar putea face in acel loc mai pretios decat o gradinita ? Spune-ne , nu fi asa de secretos !

  • Acest primar, declara atunci cand era in campanie electorala ca, aceasta gradinita va fi renovata, se va mai construi un etaj si curtea va fi modernizata. Se pare ca acum are alte prioritati. Sa-i fie rusine!

  • Ceea ce inteleg eu ca spune primarul, este ca cladirea asta nu mai merita reparata, este putreda… In locul ei va fi construita o noua gradinita care sa respecte arhitectura zonei.
    Vor trebui sa ceara acordul pentru schimbarea destinatiei, iar la cati copii sunt acolo nu va merita, politic vorbind, schimbarea destinatiei cladirii.

  • DEMOLAREA ! Da sigur ca da ! locul este foarte generos unde consilierii care voteaza demolarea se pot alege cu cate un apartament intr-un bloc P+ 6 + 2ER . Buna jmecherie, si Ciobanica daca tace din gura primeste si el o debara .Asa se sterge identitatea Bistritei incet incet .

    • Perfect spus! Mai ales ca este cladire in zona istorica protejata si nuva da in veci Patrimoniul autorizatie! cat de penibil ar fi ca sub viceprimar USR sa avem demolari de patrimoniu in Bistrita! Nici pezedeii nu faceau din astea!

    • Ei nu demolau ei acopereau cu ciment și piatră…în față la Palatul Culturii sunt vestigii care în loc să fie acoperite cu podea de sticlă…

  • USB a fost creat de NICUSOR DAN Primarul General al Bucurestiului ca o necesitate la matrapazlacurile imobiliare din capitala si pt. a salva spatiile verzi. Pe tradus era UNIUNEA SALVATI Bucurestiul . De aici s-a nasut USR. Sper ca USR B-ta nu va permite ca buldozerele sa muste din istoria orasului. Ne-am intoarce din nou inainte de 89 in comunism privind soarta cladirilor de patrimoniu. D-le Primar TURC nu e bine !

  • Ar trebui sa fim mai atenti un pic cu propunerile de demolare.
    Putem privi probema din mai multe unghiuri : cost restaurare versus cost cladire noua.
    Daca costul restaurarii ar fi mai mic decat cel al unei cladiri noi, nu mai bine am face o gradinita noua intr-o zona unde s-a construit mult, in special blocuri?
    In blocurile nou construite se muta de obicei familii tinere, care au sau vor avea copii de varsta gradinitiei. Pare mult mai firesc sa duci gradinita/scoala langa zonele cu blocuri decat sa-i ingramadesti pe parinti pe strazi cu sens unic, lipsite de parcari…
    Asta fara sa aduc in discutia valoarea cladirii. Evident, nu vin eu sa imi dau cu parerea, ci ar trebui ca un expert in patrimoniu sa o faca. In orice caz, mai mult ca sigur ca o cladire din zona centrala a Bistritei va primi destul de greu aviz de demolare.
    Consider ca pe cat posibil, centru Bistritei, zona vechii cetati, ar trebui sa raman intacta. Asta daca ne place sa ne identificam cu cei care in secolelele XII, XIV, XV si asa mai departe au ridicat acest oras la nivelul Brasovului si Sibiului.

  • Grădinița ”Dumbrava Minunată” Bistrița nu este o clădire de patrimoniu. Clădirea este construită cu latura nordică fix pe aliniamentul vechiului zid de incintă al cetătii medievale
    De aceea este cât se poate de ratională solutia sugerată de primarul Ioan Turc privnd demolarea și reconstruirea acesteia respectând exigențele zonei istorice , având in vedere starea avansată de degradare a clădirii precum si gradul redus de functionalitate al imobilului cu destinatia de grădiniță. In felul acesta ar putea fi reconfigurată si zona din Piata Culturii prin reamplasarea noii clădiri cu destinatie de grădinită pe aliniamentul Casei de Cultură. Astfel, ar putea fi preluate in proiectarea clădirii unele elemente de fatadă din arhitectura Casei de Cultură, păstrând caracterul zonei istorice in care se află.

  • Din cate vad se pune problema gresit…Sunt 2 cladiri, din care cred ca doar una e cladire istorica, deci una se poate inalta cu un etaj…si cea istorica refacuta fatada si recopartimentata . Acesta gradinita este ideala pentru copii. Are curte mare…spatiu verde din plin, aer curat. Sper sa nu vad aceasta gradinita mutata printre blocuri si cu o curte betonata.

    • Nu m-am gandit la mutarea ei, nicidecum. Daca reabilitarea nu ar costa mult, in loc sa o demolezi si sa faci o gradinita noua, as prefera sa ridic o cladire noua intr-o zona lipsita de astfel de facilitati. Si sa reabilitez si cladirea de patrimoniu.

  • Bistritenii trebuie sa stie ca Bistrita este pe punctul de a pierde cladiri de rasunet, de patrimoniu local construite de inaintasii sasi si romani inainte de primul razboi dar mai cu seama in perioada interbelica. Este vorba despre minunata fosta Biblioteca Jodeteana de pe str. Garii cu aspect de cazinou si care este retrocedata si terenul din jurul ei face cu ochii unde se doreste construrea altui bloc turn cu 10 etaje ca si cel de langa Trezorerie. Balamuc in trafic va deveni zona cu pricina in cel mai aglomerat sens la Bistritei aici la Posta- Veche.
    2. Mergem mai in jos si cele trei cladiri de patrimoniu de mare valoare arhitecturala in special aripa centrala unde au functionat zeci de ani Spitalul de pe Viisoarei cum ii spuneau bistritenii dragii de ei si care se raresc continuu. Dupa cladirea germana a Colegiului George cosbuc de pe Bulevard cladirea centala de pe Independentei este a doua ca marime si valoare ramasa de la inaintasi. Deci si aici se pregateste un mare tun si se doreste un cvartal de blocuri fix intre casele bistritenilor de pe Independentei si Balcescu. Strazile orasului nostru devin incet si sigur niste STRUTO-CAMILE amestecate de constructii cu inaltimi diferite care nu au nimic cu PUG-ul pe care nici zmauu nu stie care este cel bun.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.