Actualitate

Am trecut la ora de vară

Ultima duminică a lunii martie aduce trecerea de la ora de iarnă la cea de vară. ”Dormim mai puțin”, cum se spune.

România a trecut la ora oficială de vară în noaptea de sâmbătă 27 spre duminică 28 martie, ceasurile fiind date înainte cu o oră, astfel că în 28 martie ora 3.00 a devenit ora 4.00. Duminică este cea mai scurtă zi din an, având numai 23 de ore.

În România, ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lui octombrie. Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit. Reintroducerea orei de vară s-a produs în 1979. Până în 1996 (cu mici excepţii), ora de vară se introducea la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie.

În conformitate cu Convenţia fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus. Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, ce trece prin localitatea Greenwich, din Marea Britanie, în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 şi a Europei Orientale – ora fusului 2. România se află în fusul orar 2.

În prezent, ora de vară se aplică în ultima duminică din martie (ora 3.00 devine 4.00).

În acest an, România va reveni la ora de iarnă în 25 octombrie, când ceasurile vor fi date cu o oră înapoi (ora 4.00 devine ora 3.00).

Parlamentul European votase pentru renunțarea la schimbarea orei începând din 2021

Parlamentul European a decis renunţarea la sistemul orei de vară şi de iarnă, în care ceasurile sunt ajustate cu o oră în fiecare primăvară şi toamnă. Măsura trebuia să fie aplicată de anul acesta. Statele care decideau să păstreze ora de vară urmau să facă ultima ajustare a ceasurilor în ultima duminică din martie 2021, iar cele care preferă ora standard (de iarnă) trebuiau să facă modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021.

Situația specială creată de pandemia de Covid-19 a dat aceste planuri peste cap, anul acesta fiind puțin probabil să se întâmple ceva în acest sens.

În România, a fost elaborată o propunere legislativă pentru a se renunța la ora de vară și a se păstra ora de iarnă, proiectul care nu era susținut de guvernul de atunci fiind respins în Senat în 2018. În primăvara acestui an, proiectul a fost trimis la comisiile din Camera Deputaților pentru elaborarea unui alt raport, în așteptarea unei decizii la nivel european.

Cum a început

Ideea orei de vară a avut-o pentru prima oară celebrul om de ştiinţă Benjamin Franklin, în anul 1784. Acesta a scris un eseu numit „An Economical Project” în care a emis câteva idei pentru economisirea uleiului folosit la lămpile de iluminat. Una din metode era introducerea unei perioade de timp în cursul verii. Pe când se afla la Paris, la vârsta de 78 de ani, acesta s-a ocupat de modul în care lămpile cu ulei produceau lumină şi de eficienţa acestora. Într-o dimineaţă de vară, Benjamin Franklin s-a trezit la ora 6 surprins de cât de multă lumină îi intra în cameră. La început a crezut că sunt lămpile cu ulei ce se instalau pe străzile Parisului, dar a observat că soarele tocmai răsărea la orizont.

Ideea lui Franklin a fost preluată de către William Willett, un constructor britanic. Şi acesta a fost uimit când, într-o dimineaţă de vară, în jurul orei 6, chiar dacă afară era lumină, toate obloanele caselor erau închise. El a propus în 1907, într-un pamflet, să se adauge 20 de minute în fiecare duminică din aprilie şi să se scadă aceste minute în duminicile lunii septembrie.

În anul 1908 s-a încercat introducerea acestei reguli în Marea Britanie, dar a fost întâmpinată negativ. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu anul 1916 (între 30 aprilie – 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai – 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Pe 19 martie 1918 s-a introdus şi în Statele Unite, dar s-a respectat doar până în 1919. Din cauza opoziţiei fermierilor s-a renunţat la ora de vară. Cea mai mare confuzie s-a creat în Statele Unite, unde fiecare stat avea propria regulă de introducere a orei de vară, situaţie ce s-a menţinut până în 1966. În acel moment, 70 de ţări au introdus ora de vară.

Ora de vară nu este folosită în ţările de la Ecuator şi de la Tropicul Capricornului. De asemenea, două ţări importante, Japonia şi China, nu folosesc ora de vară.

Cum ne afectează trecerea la ora de vară

Medicii sunt de părere că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de vară, deoarece trebuie să se trezească cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit. Pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate, efectele schimbării ritmului biologic ar putea fi mai serioase.

Studiile au demonstrat că pe perioada de vară sunt mai puţine infracţiuni şi accidente rutiere, iar oamenii consumă mai puţină energie electrică. De asemenea, ţările cu mai multe ore de lumină naturală au locuitori mai fericiţi.

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.