
Primăria Bistrița a achiziționat ”Stadionul Jean Pădureanu” (Complexul Sportiv Gloria), fiind semnate actele la notariat și înmânat titlul de intabulare către noul proprietar: municipalitatea.
”Începând de ieri, municipiul Bistrița este proprietarul intabulat al Stadionului ”Jean Pădureanu”. Luni am semnat documentele la notariat, iar ieri am primit titlul de intabulare. Deci după 14 ani în care doar s-a povestit, s-a întâmplat: Stadionul Gloria este al municipalității și va fi redat cetățenilor din oraș”, a declarat primarul Bistriței, Gabriel Lazany, într-o conferință de presă premergătoare Supercupei României la handbal feminin, organizată la TeraPlast Arena.
În 30 aprilie, Consiliul Local Bistrița a aprobat prețul de cumpărare a stadionului: 17.500.000 lei inclusiv TVA, cu plata în două tranșe, din care suma de 12.300.000 lei din bugetul pe anul 2025 iar diferența de 5.200.000 lei se va achita din bugetul pe anul 2026.
Fac obiectul vânzării trei imobile care formează Complexul Sportiv Gloria, respectiv: imobil format din teren în suprafață de 21.717 mp și cinci construcții, respectiv anexe (Tribuna 1, Tribuna 2, care cuprinde și hotelul Gloria, clădire Studio TV, anexa tribuna 2 și anexa bucătărie), imobil format din teren în suprafață de 1.204 mp și o construcție respectiv Peluza, imobil-teren în suprafață de 7.538 mp, teren de antrenamente + gazon în parc. Bunurile imobile mai cuprind pista de atletism, sistem de turnicheți pentru acces în stadion, tabela electronică de marcaj, instalația de nocturnă, sistem de sonorizare, sistem de alimentare cu energie electrică – inclusiv generator electric, instalație de irigat teren, instalație încălzire teren de joc principal și sistem de supraveghere video.
Municipalitatea intenționează să obțină fonduri pentru realizarea unor lucrări de utilitate publică în vederea regenerării urbane a zonei și a declarat de utilitate publică locală proiectul ”Regenerare urbană a zonei formată din Parcul municipal ”Regele Mihai I”, Stadionul ”Jean Pădureanu” și malul drept al Râului Bistrița”.










INCA O GAURA IN BUGETUL ORASULUI!
Încă o pârţie de schi marca PSD ha, ha
Noh asa da…numa sa nu se faca blocuri…avem ce am votat:))
Am inteles ca se face podium pentru concerte,deci o sa bata tobele nonstop pana creapa toti locuitorii din zona.Se muta circul din centru in parc!!Mirasar lumea de capul vostru,ciume rosii!!
Acolo vrea primarul să-şi facă statuie pe care să-şi facă păsările nevoile.
Pe masura ce trece timpul si scade drastic calitatea educatiei, scad si pretentiile societatii, crescand in schimb exponential (sa ‘traduc’ ? ar trebui, cred) densitatea de prosti bâtă pe metru pătrat… E de domeniul fantasticului ce pot scoate dintr-înșii, acesti tamerlani, care asasineaza orice ratiune. Comentariile sunt in intregime edificatoare :). Sa ne traiasca fara neajunsuri fotbaliatorii si handbaliatorii, cum mai faceau ei candva!
Cum naiba nu e luat nimeni la raspundere pentru eșecuri financiare din banii publici??Sper sa fie in viitorul apropiat!!!
Nu DEMOLAŢI Stadionul din Parcu Mare cu tribuna dinspre Parc care este simbolul oraşului.
https://timponline.ro/primaria-bistrita-pregatita-sa-cumpere-anul-viitor-stadionul-jean-padureanu-si-sa-demoleze-o-parte-din-el/
Perfect că aţi cumpărat stadionul acum este momentul să începeți amenajarea bulevardului pe strada Parcului.
Numa să nu-l dărîme că vom rămânem fără nici-un stadion !
Încă o ţeapă dată bugetului Bistriţei şi Bistriţenilor.
https://timponline.ro/au-sosit-microbuzele-electrice-pentru-transportul-elevilor-cui-au-fost-repartizate/
Acum din senin vom vedea că se vor mai înălţa câteva vile şi vor apătea câteva Suv-uri nesimţite în oraş.
Dacă Bistriţa nu este nici-o poartă fiindcă nu avem nici-o Autostradă şi nu avem Aeroport acum dacă se face portul din spatele stadionului putem deveni poartă maritimă şi brandul Poarta Transilvaniei care ne-a costat şi ăsta o grămadă de bani degeaba ar avea o justificare lafel ca frunza lui Udrea. 🤣
Pentru întregirea ovalului Stadionului trebuie construită tribuna Vest cea de lângă terenurile de tenis . Tribuna Vest este visul tuturor sportivilor şi suporterilor Bistriţenii
Săracul Jean Pădureanu .
Nimurugi ăştia vor să-i dărăme Stadionul şi în loc să-i facă o statuie aiurea că şi statui a vrut el , el a vrut şi a clădit un stadion.
Ăștia nici nu visează să ajungă la performanțele pe care lea avut el
Şi voi aţi pus botul că groful 8 voturi o să vă asfalteze străzile din oraş şi o să vă facă parcări uite pe ce se duc bani voştri din taxe şi viniete.
Ţeapă asta asta aţi votat ca tăntălăi asta aveţi !
https://timponline.ro/nicio-pacaleala-vinieta-albastra-va-intra-in-vigoare-de-la-1-aprilie/
Asfaltaţi strada Codrişor pentru traficul autovehiculelor pe două sensuri.
Aceasta asfaltafe strict necesară pentru un oraş funcţional se poate face rapid fiindcă noua staţie de asfalt de pe stada V. Babeş este foarte aproape.
Este foarte importantă asfaltarea străzii Codrişor pentru maşinile de ambulanţă.
https://www.youtube.com/watch?v=QnrnFK2oxHk&list=PLjA9lNX_fbYkVcf5oodOx6s5gxZsn37GI&index=9&pp=iAQB
Chiar în poza din articol este tribuna frumoasă pe care năucii vor să o demoleze.
“marii” specialişti din primărie vor născoci ei un motiv să demoleze stadionul. Ba că plouă în beci, ba că iarba crește orizontal şi nu vertical, ba că soarele apune la est şi nu la vest, ba că pământul este plat şi nu rotund.
Strutura de beton a stadionului este super bună dovadă că a rezistat atâta timp fără nici-o problemă şi fără nici-o renovare.
La găsirea de pretexte se pricep ei a să facă un lucruri utile şi profitabile nu se pricep.
Nu sunt bani pentru școlii şi licee însă sunt pentru stadioane de fotbal.
Triste vremuri trăim.
https://timponline.ro/cel-putin-doua-licee-tehnologice-din-bistrita-vor-fi-obligate-sa-fuzioneze/
Cei din primărie or fi fost în vacanță şi acum sau întors cu mintea ” odihnită ” că prea din năzbâtie în năzbâtie au ţinut-o săptămâna asta ?
https://timponline.ro/controale-la-toate-locuintele-inchiriate-de-primaria-bistrita-cine-risca-evacuarea/
Regenerare urbană!!! Așa justifici o achiziție de miliarde din banii publici dealtfel nu am înțeles pentru ce, !!!!
Va fi tot stadion, ori nu ?
Pe alea statuilor vor pune struţii 😂
https://timponline.ro/pasajul-spiru-haret-care-devine-pasajul-verde-reabilitat-integral/
Cineva o sa trebuiasca sa semneze aceasta tranzactie, oare cine o sa-si asume imbecilitatea, reppercusiuni o sa aebe cand intrun final se vor destepta mamaligarii, mamaliga explodeaza si arde tare !
Sunteti foarte jalnici nestimati comentaci.
Oare pe cand si cu ce o sa fiti multumiti si voi atata vreme cat va dati in petec la fiecare articol in care apare administratia pe care o blamati si o terfeliti continuu cu rost fara de rost.
Sunteti foarte frustrati la viata voastra traita .
Cine a fost proprietar peste stadion ?
CNE INCASEAZA BANII
Fotbalul trebuie să rămână la el acasă şi Stadionul trebuie să rămână întreg !