”Ne-am înscris din nou în competiţia în care am excelat în 2012, cea pentru Capitala Earth Hour România. În 2013 nu am participat pentru că erau criterii similare cu cele de acum doi ani şi am considerat că nu e firesc să intrăm într-un concurs la fel. Acum lucrurile s-au schimbat. Invităm cât mai multe instituţii şi asociaţii să participe la acţiunile programate, unul dintre criteriile de adjudecare a titlului este şi gradul de mobilizare a cetăţenilor. În 29 martie se va stinge lumina în zona publică, sperăm să ia parte şi locuitorii. Earth Hour e cea mai mare acţiune de mediu din istoria omenirii, dorim să obţinem din nou titlul de Capitală Earth Hour România”, a declarat primarul Ovidiu Creţu, care a prezentat planul de acţiuni pentru Luna Earth Hour.
Fii voluntar Earth Hour!
– Ecologizare parcuri, scuaruri şi locuri de joacă, zone ”adoptate” de unităţile de învăţământ (14-28 martie)
– Ecologizarea zonei aferente căii ferate pe traseul str. Dornei – str. Arţarilor – str. Colibiţei (14-28 martie)
– ”Plantează pentru aer curat!” – plantare de puieţi în pepiniera oraşului cu participarea elevilor voluntari şi reprezentanţi ai Ocolului Silvic Bistriţa
– Campanie pentru apă curată ”Ziua Mondială a Apei” (ecologizarea râului Bistriţa între Podul Budacului şi Podul Jelnei)
Şcoala Verde te învaţă să respecţi natura
– Concurs pe teme silvice şi ecologice (28 martie)
– Întâlnire interactivă cu tema ”Apa şi energia” (21 martie)
Promovarea utilizării bicicletelor în sistem Free Cycle (studiu de soluţie). ”Dorim să implementăm acest sistem cât se poate de repede, posibil anul viitor, în Parcul Municipal” – Ovidiu Creţu
Promovarea colectării selective a deşeurilor
– Întâlnire interactivă la depozitul de la Tărpiu (27 martie)
– Să cunoaştem premianţii Patrulelor de reciclare DEEE
Energie verde – Atelier manufactură surse luminoase
”Bistriţa protejează Pământul!” – Atelier manufactură realizare simbol Earth Hour 2014
”Imaginează-şi viitorul energetic al oraşului Bistriţa” – puzzle interactiv proiect Imagine
Să ne ajutăm seniorii! – Voluntarii SVSU ajută persoanele vârstnice şi cu probleme de sănătate la efectuarea curăţeniei de primăvară
Luna Earth Hour se va încheia în 29 martie cu un spectacol de sunet şi lumină în centrul istoric, sub sloganul ”Bistriţa susţine Pământul!”. Spectacolul va începe la ora 20.00 cu prezentarea siglei evenimentului, pe scenă vor urca membrii Şcolii de dans Reborn şi premianţii ediţiei a VI-a a Cupei Şcolilor la StreetDance, iar doritorii vor pedala pentru energie verde. La 20.20 se va întrerupe iluminatul public timp de o oră, Ora Pământului, în tot oraşul, timp în care trupa Sirius va face jonglerii cu foc, iar tineri artişti bistriţeni vor susţine un concert. Evenimentul se va încheia cu un ”mesaj pentru Pământ”.
Desemnată în 2012 Capitala Earth Hour România, la prima ediţie a acestui concurs, Bistriţa a intrat în lupta pentru titlu şi în acest an, alături de Adjud, Baia Mare, Botoşani, Brăila, Bucureşti, Craiova, Panciu, Râmnicu Vâlcea, Salonta, Satu Mare, Sighişoara şi Tulcea. Oraşul care se va remarca prin acţiuni variate şi cu impact în comunitate şi cu cel mai original program pentru evenimentul final Earth Hour din 29 martie, desfăşurat sub sloganul ”Fiecare dintre noi are puterea de a schimba lumea în care trăim!” va câştiga titlul de Capitală Earth Hour. Oraşul câştigător va fi anunţat în 15 aprilie.
Din echipa locală, coordonată de Primăria Bistriţa prin Liliana Coceşiu, fac parte reprezentanţi ai asociaţiilor „Ascendent” şi „Cercetaşii bistriţeni”, Liceul de Arte Plastice”Corneliu Baba” Bistriţa, gruparea „New School Art Crew”, Centrul de colectare DEEE Bistriţa – Asociaţia Română pentru reciclare RoRec, Centrul de Informare şi Educaţie Ecologică Bistriţa.
La cat s-a defrisat in mandatele actualului in acest oras,….putem sarbatorii Ora Pamantului….?