Actualitate

Echipa CSM Bistrița, mesaj la final de campionat. ”Vă mulţumim, oameni frumoşi!”

”Primul nostru sezon în Liga Naţională s-a încheiat ieri, cu victoria împotriva echipei CSM Roman. Am terminat actuala stagiune pe locul 8, evitând astfel barajul pentru menţinerea în Liga Naţională. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără voi, oameni frumoşi! Dorim să mulţumim sponsorilor care au fost alături de noi, dar mai ales dorim să vă mulţumim dumneavoastră, publicului, care aţi fost alături de noi de la început şi nu v-aţi pierdut în nicio clipă încrederea în noi. Vă mulţumim pentru votul dumneavoastră de încredere şi ne bucurăm că nu v-am dezamăgit! Dorim să mulţumim băieţilor din Peluza Albastră, care au fost alături de noi la toate meciurile, atât de acasă, cât şi din deplasare! Sunteţi minunaţi! Cu speranţa ca şi în sezonul următor lucrurile să se încheie la fel de bine, Echipa CSM Bistriţa”, este mesajul postat pe pagina de Facebook de gruparea bistrițeană.

Și președintele CJ Radu Moldovan a transmis un mesaj pe Facebook: Final de sezon la înălțime pentru echipa noastră de suflet, CSM Bistrița. Chiar dacă nu a avut o miză legată de clasament, ultimul meci a fost dedicat suporterilor și tuturor iubitorilor sportului bistrițean. Se încheie un sezon istoric pentru handbalul feminin bistrițean, o performanță nemaintâlnită până acum: promovarea în prima ligă și menținerea după primul sezon! Felicitări fetelor, antrenorilor, întregii echipe și mai ales dumneavoastră, suporterilor și iubitorilor acestei echipe, care ați stat alături de ea la bine, dar mai ales la greu!”.

Aflată la prima participare în Liga Națională, CSM Bistrița a încheiat campionatul 2016-2017 pe locul 8, cu 27 de puncte.

Handbalistele bistrițene nu intră încă în vacanță. Joacă în deplasare cu Corona Brașov, în optimile Cupei României – joi 4 mai, de la ora 19.00, în direct la Digisport 4 și Dolcesport 2.

Clasament final în Liga Națională de handbal feminin, ediția 2016-2017:

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.