În data de 26.05.2015, ora 14.21 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa a fost anunţat de către Primăria Şieu Măgheruş, prin raport operativ, despre avarierea acoperişurilor mai multor case de locuit, în urma ploilor torenţiale de mare intensitate cu grindină care s-au produs în data de 25.05.2015. Au fost avariate un număr de 12 acoperişuri la case de locuit şi două la anexe gospodăreşti.
În data de 27.05.2015, ora 08.45, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa a fost anunţat prin sistemul unic de urgenţă 112 că în comuna Ilva Mica a fost afectat drumul naţional 17 D, pe o porţiune de aproximativ 5 m (surpat), fără a fi blocată circulaţia. La faţa locului, s-au deplasat membrii ai CLSU Ilva Mică şi CNADNR. Echipele de intervenţie lucrează pentru refacerea parţii carosabile.
În data de 27.05.2015, ora 09.00, ISU a fost anunţat de către primăria Negrileşti, prin raport operativ, despre producerea unor daune în urma precipitaţilor din data de 25.05.2015, au fost deteriorate prin spălarea pietrişului drumul judeţean DJ 170, pe o porţiune de 500m şi mai multe drumuri comunale (străzi) pe raza localităţii Breaza: Valea Berzei pe o distanţă de 700 m, Valea Mare pe o distanţă de 100 m, Carpini pe o distanţă de 1000 m, Valea Sini pe o distanţă de 600 m, Valea Rusului pe o distanţă de 1000 m, Valea Mare pe o distanţă de 100 m.
În data de 27.05.2015, ora 10.56, ISU a fost anunţat de către primăria Rebrişoara prin raport operativ despre inundarea prin revărsarea albiei pâraielor Valea Suciului şi Valea Mărului din satul Poderei a 8 ha de teren agricol. În urma retragerii apelor au rămas aluviuni, mâl, lemne şi pietre.
Alte situaţii de urgenţă:
– în localitatea Feldru: podeţul ce subtransversează calea ferată este înfundat, teren agrigol inundat;
– în localitatea Rodna: drum inundat, podeţ inundat şi calea de acces spre Măgura Ilvei este blocată parţial de aluviuni;
– în localitatea Floreşti, comuna Nimigea: teren arabil şi curţi, aproximativ 2 ha şi 20 de grădini, inundate; două beciuri ale unor case de locuit;
– în cartierul Liviu Rebreanu al oraşului Năsăud, alunecare de teren pe o distanţă de aproximativ 30 m, fără a fi înregistrate gospodării afectate.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa – Năsăud şi Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă monitorizează fiecare care zonă în care există riscul producerii unor situaţii de urgenţă şi alocă resursele necesare remedierii tuturor problemelor identificate, se arată într-un comunicat.
Foto: ISU Bistriţa
Padurile!!!!!!!!Unde sunt? Defrisari?Alunecari de teren?Viituri?
In intelepciunea ei, mama natura ne atrage atentia.